Reacţia jurnaliştilor de la Ştirile TVR, după dezvăluirile făcute de Pătraru: Gradea să prezinte scuze. Nu ne vom lăsa intimidaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnaliştii de la Ştirile TVR au avut o primă reacţie referitor la dezvăluirile făcute de Dragoş Pătraru privind modul în care preşedintele Director General Doina Gradea vorbeşte despre angajaţii săi.

Potrivit unei postări pe Facebook a unuia dintre reporterii Ştirilor TVR, Ion Gheorghe, mai mulţi jurnalişti ai televiziunii naţionale au semnat o declaraţie prin care cer Doinei Gradea să prezinte scuze reporteriţei despre care a spus că are un „cap de porc“ şi anunţă că nu se vor lăsa intimidaţi.

Noi, jurnaliştii Direcţiei Ştiri a TVR, suntem consternaţi şi indignaţi de limbajul folosit de preşedintele-director general Doina Gradea la adresa unui reporter şi a redacţiei în general. Îi solicităm doamnei PDG să îi ceară scuze colegei noastre, un jurnalist onest şi profesionist, care a acţionat în interesul public. În acelaşi timp, ne declarăm îngrijoraţi de dispreţul pe care doamna Doina Gradea şi domnul Eduard Dârvariu îl arată faţă de principiile şi misiunea televiziunii publice şi faţă de cei care încearcă să le respecte şi să le pună în practică, într-un peisaj mediatic tot mai dificil şi lipsit de reguli. O asigurăm pe doamna Doina Gradea că nu suntem «hateri de profesie», încercăm doar să ne facem meseria şi să respectăm publicul, deşi de cele mai multe ori nu este deloc uşor. De Ziua Libertăţii de Expresie, dar nu numai, ne asigurăm telespectatorii că vom continua să respectăm regulile profesiei, misiunea TVR şi interesul public şi nu ne vom lăsa intimidaţi

scrie în textul asumat de mai mulţi jurnalişti TVR printre care se numără Ramona Avramescu, Adelin Petrişor, Mădălina Samoilă, Alexandru Costache, Daniel Coman şi Ionuţ Gheorghe.

Dragoş Pătraru, realizatorul emisiunii „Starea Naţiei“ de la TVR 1, a făcut publice o serie de înregistrări audio în care preşedintele-director general al TVR, Doina Gradea, îşi jigneşte angajaţii, iar directorul TVR 1 şi producătorul executiv Eduard Dârvariu afirmă, printre altele, că în instituţie „se fură ca în codru“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite