„Masterchef“ şi-a ales concurenţii care vor intra în cantonament. Proba eliminatorie: curăţatul peştelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimii posesori de şorţuri „Masterchef“ au fost desemnaţi marţi seară, dar numai 24 dintre ei au trecut de furcile caudine ale celor două probe eliminatorii. Ce au fost concurenţii nevoiţi să facă pentru a merge mai departe? Să cureţe peşti şi să prepare cartofi.

Dacă la ediţia trecută proba eliminatorie a fost tocatul cepei, de data aceasta cei trei membri ai juriului i-au luat prin surprindere pe concurenţi, care se aşteptau la mere sau cartofi. Curăţarea şi tranşarea peştelui este testul de aptitudini care a pus la încercare tehnica participanţilor.

Pentru mulţi dintre ei a fost o premieră, însă toţi şi-au dat silinţa să urmeze cât mai bine demonstraţia făcută în faţă lor de cei trei chefi. „Să fiţi mereu uscaţi pe mâini, să nu scăpaţi cuţitul în mână“, i-a sfătuit chef Scărlătescu. Lucru destul de dificil de respectat de un începător, astfel că aproape toţi concurenţii s-au tăiat la degete şi au avut nevoie de asistenţă medicală. 

În urmă probei de curăţat şi filetat crap, 48 de concurenţi au intrat aseară într-o nouă probă eliminatorie. Cei care au reuşit să-şi păstreze sorţurile, au trecut prin emoţiile unei noi probe eliminatorii. Ingredientul principal a fost cartoful, care însă a trebuit să fie ridicat la rang de vedetă.

Maratonul gatitutlui a continuat cu farfurii spectaculoase sau mai puţin reuşite, în care cartoful a fost preparat în diverse feluri. Timp de 90 de minute, concurenţii şi-au pus la lucru inventivitatea şi originalitatea pentru a demonstra că merită să ajungă mai departe, direct în bucătăria show-ului.

În urma acestei probe, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu i-au ales pe cei 24 de concurenţi care vor intra în bucătăria „MasterChef“ şi în cantonamentul dur care îşi propune să-i transforme în bucătari adevăraţi! Astfel, lupta se va da de acum înainte între: Andreea Pojar, Nicoleta Matea, Ştefania Macau, Georgeta Jalbă, Rareş Burducea, Ana Rotaru, Maria Secrieriu, Traian Galleguillos, Victor Nemeş, Mădălina Crăciun, Roman Bogdan, Mihai Toader, Ioana Tecşa, Nicuşor Coroama, Răzvan Oana, Maria Pop, Alexandru Hora, Georgeo Andrei, Vlad Mureşan, Aida Parascan, Ionuţ Iancu, Pham Hoang Nhat, Laura Arnold şi Ioan Diţă.  
 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite