INTERVIU EXCLUSIV Cristina Bălan, câştigătoarea Vocea României: „Am fost blamată, deşi regulamentul permite şi preşedintelui României să participe“
0Cristina Bălan, câştigătoarea Vocea României a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul“ în care a vorbit despre reuşita datorată soţului său şi lui Tudor Chirilă şi a dezvăluit că decizia publicului a fost surprinzătoare, considerând că a pornit în finală de pe ultima poziţie în perspectiva multor oameni.
Contestată şi apreciată deopotrivă, Cristina Bălan, din echipa lui Tudor Chirilă, a câştigat râvnitul trofeu Vocea României, dar şi premiul în valoare de 100.000 de euro. Locul secund i-a revenit lui Tomi Weissbuch, din echipa lui Marius Moga, în timp ce elevii lui Smiley, Tobi Ibitoye şi Michel Kotcha, s-au clasat pe locurile trei, respectiv patru în preferinţele românilor.
În finala Vocea României, Cristina a interpretat trei piese: „Vama Veche“, în duet cu Tudor Chirilă, „Show Must Go On“, acompaniată de Corul Regal, şi „This Is My Life“, de la Shirley Bassey.
Cristina Bălan, câştigătoarea Vocea României, contestată pentru Impact
Apartenenţa din trecut la Impact, una dintre cele mai de succes trupe româneşti ale anilor 2000, i-a adus câştigătoarei Vocea României numeroase critici pe parcursul competiţiei. Mai exact, multe voci au considerat că este deja consacrată şi „fură“ astfel şansa concurenţilor neexperimentaţi de a se afirma în industria muzicală.
Din acest motiv, Cristina a declarat, în exclusivitate pentru „Adevărul“, că decizia publicului a fost surprinzătoare, afirmând că a pornit de pe ultima poziţie în perspectiva multor oameni: „S-a vorbit foarte mult despre «consacrarea» mea şi am fost blamată pentru participare, deşi regulamentul permite inclusiv preşedintelui României să se înscrie, dacă îşi doreşte.“
Vocea Romaniei - Finala 2015: Cristina Balan - This Is My Life pe vocearomaniei.protv.ro
Cristina Bălan, câştigătoarea Vocea României, dedică victoria lui Tudor Chirilă
Totodată, Cristina a dedicat victoria antrenorului său, solistul Tudor Chirilă, fără de care, crede ea, nu ar fi fost posibilă o asemenea reuşită: „A ştiut să vadă în mine un potenţial pe care nici nu m-aş fi gândit că îl am, a ştiut să îmi dea încrederea, puterea şi energia de a trece peste toate criticile aduse.“
Şi Tudor Chirilă a pledat pentru concurenta sa, în finala Vocea României îndemnându-i pe telespectatori să nu o discrimineze, explicând că o astfel de revenire, după ani în care a stat departe de lumina reflectoarelor, nu este deloc uşoară. De asemenea, cântăreţul le-a reamintit românilor deviza emisiunii, „Doar vocea contează“, încurajându-i să o aibă în vedere atunci când votează.
La scurt timp după anunţarea numelui câştigătorului Vocea României, Tudor Chirilă (41 de ani) a declarat pentru „Adevărul“ că victoria Cristinei Bălan este surprinzătoare. Totodată, actorul s-a arătat bulversat de ordinea clasamentului final, făcând referire la concurenţii pe care i-a avut Smiley.
Interviu Cristina Bălan, câştigătoarea Vocea României
„Adevărul“: Tudor Chirilă a spus că i s-a părut „surprinzătoare“ victoria ta, având în vedere controversele, dar şi faptul că ai avut concurenţi redutabili. Pentru tine cum a fost?
Cristina Bălan: La fel de surprinzătoare a fost şi pentru mine decizia publicului, cam din aceleaşi motive amintite şi de Tudor. Este adevărat că în această finală eu am pornit de pe ultima poziţie în perspectiva multor oameni, cu atât mai mult cu cât s-a vorbit foarte mult despre „consacrarea“ mea şi am fost blamată pentru apariţia în cadrul emisiunii, deşi regulamentul permite inclusiv preşedintelui României să participe, dacă îşi doreşte.
De ce crezi că românii ţi-au oferit şansa de a-ţi relansa cariera?
Pentru că mulţi s-au regăsit în situaţia mea, în care mi-am dorit încă o şansă de a face ceea ce mă reprezintă pe mine. Foarte mulţi oameni au visuri pe care poate nu au curajul să le împlinească, de teama gurii lumii. Vreau să punctez foarte clar că ne suntem cu toţii datori nouă înşine să luptăm pentru ceea ce ne dorim, în ciuda piedicilor sau a comentariilor celor din jur. Le mulţumesc pentru mobilizarea şi curajul de a susţine nu neapărat un vis, ci o luptă a unui om cu un vis.
Te poţi dezvolta în industria muzicala actuală?
Îmi place să cred că da. Voturile publicului, atât în semifinală, cât şi din finală mi-au retrezit speranţa şi credinţa că lucrurile în ceea ce priveşte industria muzicală au început să se mişte într-o direcţie pozitivă şi că, încet-încet, oamenii se reîntorc către muzică. Eu, oricum, am susţinut tot timpul că fiecare îşi are locul lui, dar acum, mai mult ca niciodată, simt că mi-am găsit şi eu locul.
Vocea Romaniei - Finala 2015: Cristina Balan si Tudor Chirila - Vama Veche pe vocearomaniei.protv.ro
Care a fost cel mai greu moment din finală?
Deşi poate părea greu de crezut, cel mai greu nu a fost cel al deciziei, ci momentul pe care l-am avut alături de Tudor. Am fost extrem de emoţionată şi stresată să nu fac ceva să îl dezamăgesc, în primul rând ca antrenor şi în al doilea rând ca artist. Piesa „Vama Veche“ este un etalon pentru o întreagă generaţie, cu atât mai mult presiunea a fost mai mare.
Cât de mult a contat sprijinul soţului tău în toată perioada asta?
Enorm! N-aş fi putut să ating nici măcar un sfert din ceea ce am reuşit până acum. El este şi sot, şi prieten, şi mamă, şi tată. El mă cunoaşte cel mai bine, aş putea să spun că mă cunoaşte chiar mai bine decât mă cunosc eu – ceea ce e înspăimântător câteodată. Ştie, de fiecare dată, ce să îmi spună, pe ce butoane să apese ca să mă repună pe picioare. Nu mi-am putut şi nu mi-aş putea imagina viaţa altfel decât alături de el.
Cât a contat Tudor Chirilă în ecuaţia victoriei?
Enorm, din nou! A ştiut să vadă în mine un potenţial pe care nici nu m-aş fi gândit că îl am, a ştiut să îmi dea încrederea, puterea şi energia de a trece peste toate criticile aduse. A ştiut să vadă în mine dincolo de concurentul Cristina Bălan, a reuşit să mă descopere ca om, ca artist şi, în felul ăsta, să găsească piesele care să mi se potrivească cel mai bine. Aş vrea să subliniez, dacă tot am ajuns la acest subiect, că Tudor a venit la pachet cu o minune de om, terapeuta de voce, doamna doctor Gabriela Duţescu. Categoric, fără această formulă de doi, Tudor şi doamna Duţescu, nu aş fi putut ajunge în acest punct în care să vorbim despre câştigarea trofeului Vocea României.
Ce urmează pentru Cristina Bălan?
Întâi de toate, urmează o perioadă de linişte, să am vreme să conştientizez şi să asimilez ce s-a întâmplat. Momentan, vreau să mă bucur de perioada de sărbători, să stau cât mai mult cu copiii şi cu familia, să recuperez timpul în care am fost departe de ei, fiind atât de acaparată de repetiţiile pentru Vocea României. După această perioadă, mă voi apuca intens de finalizarea albumului pe care mi-l doresc, deja, de câţiva ani buni.
Angela Similea şi Mirabela Dauer, „aşteptate“ la Vocea României
În ciuda faptului că a câştigat marele premiu datorită voturilor telespectatorilor, Cristina nu a scăpat de reacţiile acide ale fanilor emisiunii. „Cică tura următoare vine Delia să concureze. Şi pe Dan Bittman îl bate gândul, Dorobanţu deja face vocalize, Angela Similea, Mirabela Dauer, vin toţi la «Vocea României» că e loc de câştigat bani uşor“, a comentat un cititor adevarul.ro, utilizatorul The Crusader.
Claudiu Ionuţ a avut o reacţie chiar mai dură, afirmând că show-ul se transformă pe an ce trece într-o „mare şuşanea“: „Cred că a fost cea mai slabă ediţie. Concursul se transformă, treptat, într-o rampă de relansare a carierei pentru tot felul de artişti răsuflaţi, obosiţi de atâta cântat prin localuri mărginaşe, nunţi sau vase de croazieră. Trebuie lăsat loc celor care nu sunt profesionişti în ale cântatului, altfel data viitoare ne vom pomeni cu Angela Similea drept concurentă, că şi ea are nevoie de ceva bani, fiind falită de pe urma fostului soţ. După ce a cântat ani buni în tot felul de formaţii, ce să o mai înveţe un «antrenor» (mai ales cântăreţul-actor Chirilă) pe actuala câştigătoare a concursului? Concursul se transformă pe an ce trece într-o tot mai mare şuşanea, aşa, ca între artişti.“