Fuga dăunează grav sănătăţii

0
0

De aproximativ o jumătate de secol se consideră că alergarea contribuie la menţinerea unei bune stări de sănătate şi la pierderea în greutate. Astăzi, joggingul primeşte „o palmă“ din partea specialiştilor, care demonstrează contrariul.

Sport practicat de multe persoane care încearcă să slăbească sau să îşi menţină forma fizică, joggingul nu implică cheltuieli prea mari şi nici nu are nevoie de un spaţiu special amenajat. De curând, însă, această populară formă de mişcare fizică, a primit o lovitură dureroasă tocmai de la cineva care ar fi trebuit să-i apere imaginea: antrenorul londonez Greg Brookes.

Cu o clientelă variată, de la personalităţi ale vieţii artistice şi bancheri, până la „simpli cetăţeni", expertul avertizează asupra consecinţelor negative pe care le poate avea un program regulat de alergare. „Mulţi oameni se apucă de jogging pentru a pierde din greutate, dar rezultatele nu sunt întotdeauna pe măsura aşteptărilor", spune Brookes.

Potrivit antrenorului, corpul îşi obţine energia prin arderea grăsimilor şi, cu cât are nevoie de mai multă energie, cu atât „fabrică" mai multă grăsime, pentru a se pregăti pentru următoarea alergare. În plus, adepţii acestui tip de efort fizic riscă severe deteriorări ale organismului. Muşchii mici consumă mai puţină energie - susţine Greg Brookes - şi sunt mai efi­cienţi. „Inima este şi ea un muşchi şi dacă o forţezi mai mult timp, va avea tendinţa să se micşoreze, pentru a consuma mai puţină energie". La toate acestea mai putem adăuga apariţia unor afecţiuni ale încheieturilor, cauzate de mişcările repetitive şi solicitante din timpul alergării.

„Când fugim, mai mult de jumătate din greutatea corpului se transmite prin articulaţii. Dacă asta se întâmplă frecvent, genunchii şi gleznele ar putea să cedeze şi să ne alegem cu leziuni permanente", explică expertul. În plus, alergările pe distanţe lungi consumă rezervele de energie ale organismului, iar acesta va avea tendinţa să se alimenteze din ţesutul muscular. La aceste avertismente s-au raliat şi alţi experţi din domeniu. Potrivit lui Marco Mastrorocco, antrenorul unei echipe de gimnastică, joggingul sporeşte şansele dezvoltării celulitei.

„Celulita este provocată, în principal, de disfuncţionalităţi ale sistemului circulator şi de o proastă irigare a dermei. Exerciţiile fizice făcute mult timp, aşa cum este cazul joggingului, provoacă eliberarea de radicali liberi, care deteriorează celulele şi favorizează celulita", spune Mastrorocco. În concluzie, „fuga este ruşinoasă şi nesănătoasă!".

Mai multe - TV

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite