Diana Munteanu şi Florin Ristei vor fi „Prietenii de la 11.00“, în noua emisiune pregătită de Antena 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Prietenii de la 11.00“, noua emisiune din grila postului Antena 1, debutează luni, de la ora 11.00, iar prezentatori sunt Diana Munteanu şi Florin Ristei.

Formatul emisiunii „Prietenii de la 11.00“ este unul live şi timp de două ore în platou vor fi prezenţi mai mulţi invitaţi celebri, iar telespectatorii vor putea urmări materiale legate de life style, medicină, alimentaţie, design, sport, parenting, astrologie şi nu numai.

În prima ediţie, Florin Ristei îşi va lansa în premieră melodia „Din întâmplare“, o melodie despre care spune că are o încărcătură emoţională puternică. „Este o poveste de dragoste privită din perspectiva băiatului, care îşi asumă şi recunoaşte partea lui de vină. Asta ca să mai umanizăm un pic partea masculină ce iese şifonată din aproape orice situaţie în doi“, a explicat artistul, care este şi câştigătorul sezonului 3 al show-ului „X Factor“.

Cât despre experienţa de a prezenta o emisiune în direct, Ristei a declarat: „Pentru mine este o provocare la 30 ani, pentru că e prima oară când am un program zilnic. Este un format care mi se potriveşte la fix, având libertate de exprimare absolută, îmi permite să fiu eu în orice situaţie. Diana mi se pare o persoană foarte prietenoasă şi deschisă şi pe mine mă ajută lucrul acesta. Cred că o să fim cei mai buni prieteni de la 11.“

„Sunt fericită că fac parte din acest proiect nou, este o emisiune aşa cum sunt şi eu, veselă, energică şi simt că acest format mi se potriveşte perfect. Nu am lucrat niciodată cu Florin, dar sunt sigură că vom face o echipă minunată împreună. Florin are o energie bună, eu la fel şi sper ca starea noastră pozitivă să îi binedispună şi pe cei de acasă“, a declarat la rândul ei Diana Munteanu.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite