Câţi telespectatori s-au uitat la ultimul meci al României de la Euro 2016
0
Pro TV a fost lider de audienţă cu difuzarea meciului dintre România şi Albania, de la Euro 2016, în urma căruia Naţionala de Fotbal a României a părăsit competiţia.
Tricolorii au părăsit Euro 2016, după un meci dificil împotriva Albaniei. Echipa României s-a clasat pe ultima poziţie a grupei A, cu numai 1 punct, după un debut destul de promiţător.
Meciul, difuzat de Pro TV, a fost lider de audienţă pe toate segmentele de public, fiind urmărit de aproape 4 milioane de telespectatori, la nivel naţional, pe întreg intervalul de difuzare, între 22:00 - 23:53. În minutul de maximă audienţă, de la 22:43, peste 4.6 milioane de telespectatori urmăreau meciul dintre România şi Albania, arată postul de televiziune într-un comunicat.
Pe segmentul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 49 de ani, Pro TV a fost lider de audienţă cu 25.4 puncte de rating şi o cotă de piaţă de 63.2%, următorul post clasat înregistrând 3.7 puncte de rating şi 9.2% cotă de piaţă.
România a avut aseară lovitura de start a meciului, prin Alibec. Primele minute ale partidei au fost lipsite de ocazii clare: Stancu, Stanciu şi Hoban au şutat de la distanţă, spre poarta adversă, fără a pune însă probleme albanezilor. Prima ocazie clară a meciului a fost a Albaniei. În minutul 23, Lenjani primeşte o centrare de pe partea dreaptă şi trimite mult peste, din trei metri, deşi era singur cu poartă goală. Cu doar două minute înainte de fluierul final al primei reprize, Albania deschide scorul. Tătăruşanu iese neinspirat din poartă, la o centrare de pe partea dreaptă, şi Sadiku deschide scorul.
Diseară, de la 22:00, Pro TV a pregătit meciul de 10 dintre Slovacia şi Anglia.