A murit George Stanca. Scriitorul avea 71 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poetul şi publicistul George Stanca a murit la vârsta de 71 de ani, informaţie confirmată de familie. În ultimele luni, ziaristul s-a simţit rău.

George Stanca a murit astăzi, în jurul orei 15.00, în urma unui stop cardio-respirator. El era internat de mai multă vreme la Spitalul „Sfânta Maria“ şi suferea de mai multe afecţiuni. 

Cei care vor să-şi ia rămas bun de la George Stanca o pot face marţi, 5 februarie, începând cu ora 15.00, când va fi depus la Biserica Sf. Gheorghe din Capitală. Joi, de la ora 13.00, va avea loc slujba de înmormântare la acelaşi lăcaş de cult, urmând să fie înmormântat la Cimitirul Bellu. 

George Stanca s-a născut pe 7 mai 1947 în Buftea şi a absolvit Insititutul de Construcţii din Bucureşti. În timpul studenţiei, el a fost solistul formaţiei rock Odeon. 

Pe lângă cariera literară, el a lucrat şi ca inginer de execuţie, în investiţii şi în proiectare. Debutul ca publicist a avut loc în 1971, în revista „Săptămâna“ lui Barbu, fiind titular al unei rubrici de muzică pop-rock-uşoară.

A fost redactor la revista „Flacăra“ şi membru fondator, alături de Adrian Păunescu şi Dorin Tudoran, secretar muzical al Cenaclului Flacăra şi reporter. În calitate de secretar muzical de cenaclu, a fost cel care i-a descoperit/adus pe Mircea Vintilă, Dan Chebac, Adriana Aush, Radu Gheorghe, Mihai Diaconescu alias Anghel Mora şi alţii.

Debutează în „Luceafărul“ (1978) cu poezii semnate G.G. Crăciun, iar debutul editorial a fost cu volumul de versuri „Tandreţe maximă“ (1981), urmat de „Poeme pricinoase“ (1983) şi „Excursie cu liftul“ (1988).

De-a lungul carierei, George Stanca a fost redactor-şef şi director a numeroase publicaţii, dar şi proprietarul unora. De asemenea, a fost şi realizator de radio şi TV. Din 2007 era editorialist al ziarului „Click!“. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite