Un muzician american cu opt premii Grammy va concerta într-un sat românesc VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între 11-14 iulie, în satul bănățean Gărâna se va desfășura a 28-a ediție a Gărâna Jazz Festival, ce este considerat „Woodstock contemporan”. La eveniment participă artiști din toată lumea, în frunte cu contrabasistul american Christian McBride, câștigător a opt premii Grammy.

Christian McBride, un mare nume al jazz-ului FOTO Facebook
Christian McBride, un mare nume al jazz-ului FOTO Facebook

„Gărâna Jazz Festival este deja la a 28-a ediția anul acesta și a luat naștere ca un eveniment al conexiunii care împletește elementele esențiale pe care le tanjim în viață noastra: legătură cu natură, o rezonanță cu ritmurile armonioase ale jazz-ului și o conexiune profundă cu noi înșine. Evenimentul a reușit să pună România pe harta festivalurilor internaționale de jazz, fiind un festival aparte, autentic, ancorat în comunitate și jazz-ul, ca un reprezentat al sentimentului de libertate”, precizează organizatorii festivalului.

Festivalul a avut o contribuție foarte la dezvoltarea scenei naționale a jazz ului, prin educarea mai multor generații de artiști și fani ai muzicii. Sute de artiști au călcat pe la Gărâna în ultimii 27 de ani și au fost ascultați de aproximativ 130.000 de oameni. Printre aceștia se numără și Eberhard Weber, Tomasz Stăńko, Liv Warfield, Mike Stern, Jan Garbarek, Charles Lloyd, Snarky Puppy, Jean-Luc Ponty, John Abercrombie, Miroslav Vitous, Zakir Hussain, Nils Petter Molvaer și mulți alții.

Spațiul de desfășurare al evenimentului potențează spațiul natural, la poalele Munților Semenic. Cele două scene neconvenționale – una dintre acestea amplasată în Poiana Lupului, iar o doua în Biserica din Văliug, o veche biserica construită în 1861 în stil neogotic – oferă unicitate acestui festivalul care și-a păstrat valorile de-a lungul anilor de activitate.

Pentru ediția 28 a festivalului, organizatorii evenimentului au pregătit un lineup în care regăsim nume celebre ale jazz-ului:: 30 Years of e.s.t. – Tribute to Esbjörn Svensson Trio: Dan Berglund, Magnus Öström, Ulf Wakenius, Marius Neset, Joel Lyssarides și Verneri Pohjola, Christian McBride & Ursa Major și Airelle Besson Quarter. Toate informațiile despre festival pot fi găsite pe site-ul oficial: https://garana-jazz.ro

Câștigător a opt premii Grammy, contrabasistul american Christian McBride își va prezenta la Gărâna Jazz Festival 2024 noul său cvintet. Alcătuit din muzicieni tineri și versatili, acest nou grup se încadrează în jazzul acustic și fusion-funk caracteristic lui McBride. Din Ursa Major fac parte: Ely Perlman la chitară, Mike King la clape, Savannah Harris la tobe și Nicole Glover la saxofon. Christian McBride este unul dintre cei mai experimentați și adaptabili muzicieni din arta jazzului. Măestria sa este evidentă în compozițiile și aranjamentele sale, la fel și flerul pentru improvizație și creație spontană. Explorând genuri diverse, de la jazz la R&B, de la pop/rock și hip-hop/neo-soul până la clasic, Christian McBride este un virtuoz cameleonic al basului acustic și electric și un lider incontestabil. A cântat și a înregistrat cu o serie de muzicieni și ansambluri de jazz de top, printre care: Freddie Hubbard, McCoy Tyner, Herbie Hancock, Pat Metheny, Joe Henderson, Diana Krall, Roy Haynes, Chick Corea, Wynton Marsalis, Eddie Palmieri, Joshua Redman.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite