Rotterdam - Eurovision revine cu constrângeri sanitare. Aproximativ 3.500 de persoane vor asista, fără mască, la concurs
0Regatul Ţărilor de Jos va găzdui săptămâna aceasta o ediţie fără exuberanţă a Eurovision, cu 3.500 de persoane care vor asista la concursul de la Rotterdam, potrivit AFP.
Candidaţii vor fi închişi într-un "balon special".
Artista din Franţa Barbara Pravi, adesea comparată cu Edith Piaf, se află în fruntea pronosticurilor cu melodia "Voilà" şi ar putea aduce Hexagonului prima victorie în 44 de ani. Ea este urmată de reprezentanta din Italia, apoi Malta.
În condiţiile în care vaccinarea permite ţărilor europene să ridice treptat restricţiile sanitare, Regatul Ţărilor de Jos a autorizat oficial participarea publicului la eveniment la finalul lunii aprilie.
"A găzdui Eurovision în această perioadă specială nu este o responsabilitate pe care nu să nu o luăm în seamă", a asigurat directorul executiv al concursului Martin Oesterdahl.
Ediţia 2020 a Eurovision a fost anulată pentru prima dată în istoria competiţiei din cauza pandemiei.
O decepţie pentru Regatul Ţărilor de Jos care a câştigat dreptul de a organiza concursul ca urmare a victoriei lui Duncan Laurence în 2019. Acea ediţie a fost urmărită de 182 de milioane de telespectatori.
Pentru spectatorii obişnuiţi să vadă pe ecran o mare de steaguri şi artişti din lumea întreagă, ediţia 2021 promite să fie diferită.
Dacă majoritatea concurenţilor, din 39 de ţări, vor face deplasarea până la Rotterdam, alţii, precum cel din Austria, vor participa prin intermediul unei înregistrări video.
Delegaţiile naţionale vor fi supuse la faţa locului la reguli riguroase, inclusiv separarea strict faţă de public şi obligativitatea efectuării unui test la fiecare 49 de ore.
"Numărul de participanţi a fost redus considerabil. Delegaţiile sunt mult mai mici", a explicat producătorul executiv al concursului, Sietse Bakker.
Săptămâna trecută, organizatorii au transmis delegaţiilor atenţionări după ce au apărut imagini cu artişti care îmbrăţişează jurnalişti.
Sala de spectacole Ahoy Arena va primi 3.500 de spectatori pentru finală, cele două semifinale, de marţi şi joi, şi la cele şase repetiţii generale. Acest lucru reprezintă 20% din capacitatea spaţiului.
Eurovision face parte din seria de evenimente-test lansată de autorităţile olandeze pentru a studia felul în care adunările de acest tip se pot desfăşura în siguranţă în ciuda Covid-19.
De la începutul crizei anul trecut, ţara, care numără puţin peste 17 milioane de locuitori, a înregistrat mai mult de un milion şi jumătate de cazuri de Covid-19 şi 17.000 de decese din cauza acestei maladii. Şase milioane de doze de vaccin au fost administrate.
În afară de constrângeri sanitare, concursul va fi un spectacol cu multă culoare, cu personalităţi şi tensiuni naţionale.
Cântăreaţa Barbara Pravi din Franţa s-a arătat "mândră şi nerăbdătoare" să participe la concurs. Franţa nu a mai câştigat concursul din 1977, de la victoria lui Marie Myriam.
Înainte de concurs, cântăreaţa din Malta, Destiny Chukunyere, în vârstă de 18 ani, a atras atenţia cu melodia "Je me casse" Sony Music cu care a semnat un contract în aprilie.
Melodia feministă "Femme russe", propusă de Manija, a fost condamnată de conservatorii din Rusia.
La rândul său, Cipru a fost nevoit să-şi apere reprezentanta în faţa Bisericii Ortodoxe, revoltată de „versurile satanice” ale piesei.
Nu este pentru prima dată când evenimentul stârneşte provocări la nivel mondial.
Ediţia 2017 s-a desfăşurat în Ucraina pe fondul tensiunilor cu Rusia, în timp ce organizarea concursului în Israel, acum doi ani, a stârnit numeroase contestări din partea militanţilor şi artiştilor pro-Palestina.
Ceremonia "Turquoise Carpet" de deschidere a Eurovision 2021 va avea loc duminică, la Rotterdam, iar imagini în premieră vor fi difuzate la Telejurnalul orei 20.00 de la TVR 1.
România este reprezentată la Rotterdam de Roxen, cu melodia "Amnesia". Roxen va concura în prima semifinală Eurovision, care va avea loc pe 18 mai. Ea va fi al 13-lea artist care va urca pe scena de la Rotterdam. A doua semifinală va avea loc pe 20 mai, iar marea finală, sâmbătă, 22 mai.