FOTO Doctor House la Sala Palatului. Diagnostic: isterie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hugh Laurie le-a oferit românilor mai mult decât muzică FOTO Dorin Constanda
Hugh Laurie le-a oferit românilor mai mult decât muzică FOTO Dorin Constanda

Aproximativ 4.000 de spectatori au asistat sâmbătă seara la primul concert al lui Hugh Laurie în România. Carismaticul interpret al personajului Doctor House a sedus audienţa feminină de la Sala Palatului din Bucureşti.

A răspândit bucurie, şi-a lăudat trupa, a vorbit cu recunoştinţă despre faimoşii muzicieni ale căror piese le cântă cu atâta măiestrie şi a băut whisky. Hugh Laurie cântă la pian de la vârsta de 6 ani, cu alte cuvinte de aproape cinci decenii, dar entuziasmul de a se afla pe scenă în calitate de muzician nu i-a dispărut şi a dovedit-o aseară, pe scena Sălii Palatului, unde, alături de The Copper Bottom Band, a cântat pentru prima dată în România.

Puţin după ora 20.00, actorul şi cântăreţul britanic Hugh Laurie, cunoscut mai mult pentru rolul medicului Gregory House din apreciatul serial „Dr. House“ decât pentru muzica lui, i-a întâlnit pe români pentru prima dată. Aproximativ 4000 de spectatori. Şi ce mai primire. 

Chiar dacă mulţi dintre cei prezenţi au venit pentru actorul Hugh Laurie, cu siguranţă nu au fost dezamăgiţi de cântăreţul Hugh Laurie.

Hugh Laurie, „un englez idiot“

Într-un decor intim, care amintea de Chicago-ul secolului XX, Hugh Laurie a rostit, într-o română stâlcită de accentul britanic (atât de rafinat şi de plăcut auzului), primele cuvinte: „Bună seara, Bucureşti“. De prisos precizarea că publicul a luat-o razna, coverul melodiei „Iko Iko“, a formaţiei The Dixie Cups, începând în aplauzele şi uralele spectatorilor. La finalul piesei, tot în română, artistul a mulţumit. „Asta este tot“, a continuat în engleză. „Mi-e teamă că asta este tot ce ştiu în română. Îmi pare rău. Sunt un englez idiot“, s-a scuzat Laurie pentru româna sărăcăcioasă. 

Cântăreţul i-a îndemnat pe cei prezenţi să le traducă şi „vecinilor“ care nu ştiu limba engleză, cu menţiunea (mai în glumă, mai în serios) ca acest lucru să nu fie făcut în timp ce cântă. „Cine ştie, poate va fi începutul unei frumoase prietenii, poate chiar o aventură, o căsătorie, copii, nepoţi. Orice se poate întâmpla în această seară“.

The Copper Bottom Band, zeii muzicii

Şarmul desăvârşit al lui Hugh Laurie şi umorul tipic britanic, vocile extraordinare ale membrilor formaţiei şi măiestria cu care au mânuit instrumentele, amestecurile de soul, jazz şi blues au cucerit iremediabil publicul. Dar mai presus de toate, Hugh Laurie şi-a câştigat aprecierea şi respectul pentru că a ştiut să-şi pună în valoare toţi colegii, vorbind la superlativ despre fiecare, fără a încerca să pară umil. Şi cum să nu vorbeşti aşa despre nişte zei ai muzicii, cum sunt cei din The Copper Bottom Band, mai ales Sister Jean McClain (voce), Gaby Moreno (voce) şi Elizabeth Lea (trombon).

„Este destul de ciudat. Unii dintre voi s-ar putea să ştiţi că până de curând am fost actor. Este ciudat. Dacă am fi împreună într-un avion şi pilotul ar spune: «Până acum două săptămâni am fost dentist, dar să zbor este ceva ce mi-am dorit întotdeauna să fac», aţi fi un pic agitaţi, nu-i aşa? Nu vă judec. Vreau să vă asigur că sunteţi pe mâini foarte bune cu doamnele şi domnii din spatele meu, cea mai bună formaţie din lume, The Copper Bottom Band“, cam aşa şi-a prezentat Hugh Laurie band-ul.

„Let The Good Times Roll“, şi românii au făcut-o

Carismaticul artist şi-a invitat fanii români să cânte alături de el cea de-a doua melodie. „Oamenii probabil spun: «nu, eu am cumpărat bilet, cântă tu»“, a glumit el. Şi i-a convins pentru că în Sala Palatului a răsunat „Come on Baby, Let The Good Times Roll“ din mii de inimi. 

Au urmat „Evenin’“ şi „Buena Sera Senorita“. Aproape fiecare piesă începea cu o scurtă povestioară despre autorul original şi se încheia cu un „mulţumesc“ stâlcit. „O să spun «mulţumesc» de atâtea ori încât, până la sfârşitul serii, o să vi se facă rău“, a spus Hugh Laurie spre amuzamentul publicului. 

Fiecare dintre cei şapte muzicieni din The Copper Bottom Band au avut un moment solo pentru a străluci şi cu siguranţă acest lucru nu a supărat pe nimeni, cu atât mai puţin când cântăreaţa americană de soul Sister Jean McClain şi cântăreaţa-compozitoare din Guatemala Gaby Moreno au uimit cu interpretarea piesei „What Kind of Man Are You“.

Un tango la ceas de seară

O scenă ruptă parcă din musicaluri a fost cea în care Laurie şi Moreno au dansat şi au cântat tangoul argentinian „El Choclo/ Kiss Of Fire“. Sister Jean McClain a vrăjit publicul prin interpretarea cu accente gospel a piesei „Send Me To The Electric Chair“, semnată de Bessie Smith, cea mai apreciată cântăreaţă de blues a anilor ’20-’30. Hugh Laurie a amintit-o drept una dintre cele mai bune cântăreţe ale erei sale, alături de Louis Armstrong. 

O tradiţie inventată

Gaby Moreno nu a fost cu nimic mai prejos cu interpretarea de vis a melodiei „The Weed Smoker’s Dream“. Au urmat „So Damn Good“,  „You Don’t Know My Mind“, „Lazy River“, „Didn’t It Rain“ şi „St. James Infirmary“, iar la jumătatea concertului, Hugh Laurie le-a oferit muzicienilor un shot de whisky. Meritat din plin. „Este o tradiţie...inventată de mine“, a explicat artistul. Acesta a povestit cum a luat naştere această tardiţie, la prima întâlnire cu The Copper Bottom Band, şi chiar a băut în cinstea românilor. 

„Vă mulţumesc că sunteţi aici. Vă suntem incredibil de recunoscători. Multe dintre melodiile pe care le cântăm sunt foarte vechi, o sută de ani sau chiar mai mult, şi ar fi atât de uşor ca aceste cântece să dispară, oamenii să le uite. Faptul că sunteţi aici pentru a asculta aceste piese vechi, este un lucur minunat. Vă salut şi vă doresc speranţă, fericire şi prosperitate“. Laurie a încheiat cu un „noroc“ în limba română la care românii au răspuns cum se cuvine: urale, aplauze, ovaţii şi „I love you/ Te iubesc“.

Laurie a rămas singur pe scenă pentru piesa „Louisiana 1927“, una dintre cele mai sensibile interpretări, poate şi datorită povestioarei pe care a spus-o înainte. Melodia a fost lansată în 1974 şi spune povestea din 1927, când râul Mississippi a ieşit din matcă şi a lăsat peste 700.000 de mii de oameni fără locuinţă. Cântecul a fost scris şi înregistrat de Randy Newman. 

Publicul s-a mai bucurat de „Wild Honey“, „I Hate a Man Like You“, „I Wish I Knew How it Would Feel toBe Free“ şi de ceea ce părea a fi ultima melodie „Green Green Rocky Road“, melodie pe care Laurie i-a invitat pe spectatori să se ridice şi să danseze. Şi aşa a fost. Nu e puţin lucru să reuşeşti să faci mii de oameni să danseze. 

Hugh Laurie şi The Copper Bottom Band au revenit pe scenă pentru încă două piese: „Changes“ şi „You Never Can Tell“, iar publicul s-a lăsat cu greu convins că seara s-a încheiat. 

Nu a fost doar un simplu concert, a fost o lecţie de istorie şi un spectacol de comedie care a durat mai bine de două ore „în umbra ridicolului Palat al lui Ceauşescu“.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite