Lawrence Foster, dirijor: „În România e un public fantastic“

Dirijorul Lawrence Foster

Orchestra Română de Tineret concertează duminică, 8 septembrie, la Sala Palatului, fiind dirijată, de la ora 19.30, de americanul Lawrence Foster.

Interviu realizat de Corina Rădoi

Amintiri frumoase, câteva urme de dezamăgire, un imens pesimism legat de viitorul muzical. Americanul Lawrence Foster revine pe 8 septembrie în festivalul al cărui director artistic a fost la un moment dat (1998). De astă-dată, nu mai dirijează Enescu, a cărei creaţie a promovat-o cu toată forţa şi inspiraţia pe plan mondial. El propune, în schimb, un program Dediu, Brahms, Ravel, un soi de masterclass pentru instrumentiştii Orchestrei Române de Tineret, ansamblul serii. Triunghiul protagonist este completat pe scenă de violonistul Pinchas Zukerman şi de violoncelista Amanda Forsyth. 

Ce amintiri păstraţi de la ediţiile anterioare ale Festivalului „George Enescu“?

Îmi amintesc cu plăcere toată acea efervescenţă artistică, toate acele idei minunate care prindeau viaţă în diferite oraşe. De când eu însumi am fost directorul artistic, acest festival a dobândit dimensiuni naţionale, trecând cu mult graniţele Bucureştiului. Acum există un număr mare de evenimente în multe oraşe ale ţării. Şi apoi, întâlnindu-mă la tot pasul cu colegi pe care îi văd pe marile scene ale lumii, conştientizez însemnătatea internaţională a evenimentului. Totul este plin de vitalitate şi de fiecare dată când revin, înţeleg ce public fantastic aveţi în România.

Cum aţi descrie colaborările pe care le-aţi avut de-a lungul anilor cu artiştii români?

Întotdeauna a fost o plăcere. Între cei câţiva artişti români cu care colaborez adesea se numără Silvia Marcovici, Dan Grigore ori Radu Lupu. Sunt unii dintre cei mai mari artişti ai lumii şi de fiecare dată mi-au făcut plăcere colaborările cu ei.

Veţi dirija Orchestra Română de Tineret. Nu este prima oară când colaboraţi cu un ansamblu de artişti aflaţi la începutul carierei lor. Care ar fi cele mai importante calităţi care trebuie să fie reperate în profilul unui tânăr instrumentist?

Despre orchestra din România ştiu că este un grup fantastic de tineri muzicieni şi aştept cu nerăbdare colaborarea noastră. În viziunea mea, calităţile unui tânăr instrumentist se leagă de o bună pregătire tehnică, de ambianţă şi dorinţa de a se dedica muzicii, de deschiderea către culturi cât mai diverse, toate grefate pe o personalitate puternică. Fondul astfel construit pe o cultură amplă oferă suportul unei cariere de succes. 

Muzica lui Enescu este ca o călătorie plină de obstacole, o drumeţie grea, poate chiar obositoare, care te duce însă într-un loc cu totul şi cu totul special, convingându-te că efortul a fost răsplătit din plin.  Lawrence Foster, dirijor 

Experienţa dumneavoastră vă dă dreptul de a putea evalua deosebirile dintre tinerii muzicieni de astăzi şi cei de acum 20-30 de ani. 

Tinerii de astăzi nu sunt mai puţin interesaţi de literatură, poezie, cultură în general. Or, pentru un muzician cultura generală este esenţială, iar lipsa ei, în cele din urmă, se va reflecta tocmai în muzica pe care o vor face. Gândiţi-vă la înregistrările clasice ale lui Isaac Stern, Jascha Heifetz ori David Oistrah. Când le asculţi, vei şti în mod sigur cine interpretează, este acea amprentă imposibil de confundat. În zilele noastre, cu tot respectul, chiar şi interpreţii de top sunt greu de identificat. Prin urmare, profilul personal s-a omogenizat mult prea mult şi acelaşi lucru este valabil şi în cazul orchestrelor.

Care este aspectul cel mai dificil de abordat, legat de creaţia enesciană, de unde începe înţelegerea mesajului enescian?

Cel mai dificil lucru pe care trebuie să-l înveţe orice ansamblu orchestral din lumea aceasta, chiar şi ansamblurile româneşti, în legătură cu opera lui Enescu, este respectul pentru sonoritatea originală a creatorului român. Vorbim despre un „sound” unic şi special. Or, dacă vei respecta toate instrucţiunile legate de interpretarea muzicii enesciene, atunci înseamnă că ai făcut un pas important în înţelegerea ei. O mare parte a acestei muzici este extrem de dificil de interpretat şi, în aceeaşi măsură, dificil de ascultat. Dificultatea nu trebuie să fie, însă, o piedică în faţa acestei descoperiri. Muzica lui Enescu este ca o călătorie plină de obstacole, o drumeţie grea, obositoare, care te duce însă într-un loc cu totul şi cu totul special şi care te convinge că efortul a fost răsplătit din plin.

Obişnuiam să cred că muzica poate fi un factor de civilizaţie în mijlocul unei societăţi extrem de violente.  Lawrence Foster, dirijor

Să revenim acum la concertul serii, în programul căruia aţi optat pentru opusuri semnate de Dan Dediu, Johannes Brahms şi Maurice Ravel.

Lucrarea semnată de Dan Dediu a venit la propunerea organizatorilor. E o partitură pe care am primit-o şi am apreciat-o ca fiind extrem de bine scrisă. Apoi vom cânta Brahms, o alegere foarte bună, mai ales pentru o orchestră de tineri, căci cu toţii suntem de acord cât de important este să înveţi un ansamblu de tineret să cânte ceea ce noi numim „marea muzică clasică germană”. Este vorba despre fundamentul întregii muzici universale. În plus, Brahms interpretat de Pinchas Zukerman va fi mai mult decât un concert, va fi un adevărat masterclass pentru tinerii din orchestră, un real eveniment. Am dirijat de multe ori această lucrare cu Pinchas Zukerman ca solist şi, cu onestitate maximă, pot spune că Pinchas este cea mai mare personalitate violonistică a zilelor noastre. Este extraordinar că-l vom avea pe scenă. În final, l-am ales pe Ravel ca o provocare pentru o orchestră de tineri, pentru că întotdeauna este dificil să înveţi să interpretezi muzica franceză. Pe de altă parte, este o adevărată încântare să cânţi Ravel cu toate culorile şi varietatea muzicii lui. Cele patru piese raveliene par un soi de Mare Simfonie Spaniolă. Ceea ce este cu adevărat interesant de învăţat pentru tinerii din orchestră este că cele patru piese alese sunt departe de a fi, să spun aşa, patru ilustrate turistice spaniole. Avem în faţă patru capodopere ale genului. În mod special, Rapsodia spaniolă în care Ravel a fost în aceeaşi măsură revoluţionar şi modern, cum avea să fie mai apoi Schönberg în creaţia lui. Este evident că sonoritatea de ansamblu nu te convinge în acest sens, însă rapsodia aceasta fără tonalitate, bazată doar pe patru note, este o lucrare cu totul şi cu totul uimitoare. Desigur, şi celelalte lucrări sunt incredibile. Bolero-ul, de exemplu, o lucrare care pune, efectiv, la încercare rând pe rând instrumentiştii din orchestră. 

Debut la 18 ani

Numele: Lawrence Foster

Data şi locul naşterii: 23 octombrie 1941, Los Angeles 

Starea civilă: căsătorit

Studiile şi cariera: 

Debutează ca dirijor la vârsta de 18 ani, cu Orchestra  Debutanţilor a Fundaţiei Tinerilor Muzicieni din Los Angeles. În acelaşi an, devine dirijorul Baletului din San Francisco.

A dirijat orchestrele: Filarmonica din Los Angeles, Houston Symphony, Orchestra Naţională din Monte Carlo, Orchestra Simfonică din Ierusalim şi Orchestra Simfonică din Barcelona. 

Integrala Enescu se numără printre cele mai notabile înregistrări ale sale.

Locuieşte în: SUA