VIDEO Stere Gulea, regizorul filmului „Sunt o babă comunistă“: „Degeaba ai idei bune dacă nu-i convingi pe spectatori de «aici» şi «acum»“

La Adevărul Live, jurnalistul Cezar Paul-Bădescu a discutat cu regizorul Stere Gulea despre cel mai nou film al său, „Sunt o babă comunistă“, dar şi cu autorul romanului omonim, Dan Lungu. Pe lângă discuţiile despre peliculă, s-a vorbit şi despre amintirile din perioada comunistă ale celor doi, amintiri care i-au inspirat să realizeze o asemenea poveste.

Întrebat dacă a avut nevoie să facă o incursiune în propriile amintiri, Stere Gulea a răspuns afirmativ, spunând că a fost năpădit de amintiri personale. „Categoric, este aproape involuntar, atâta timp cât provoci o asemenea revenire, ele vin necondiţionate, te copleşesc amintiri strict personale. Amintirile erau amestecate.“

Regizorul povesteşte, rememorând ziua de 23 august, cum erau supuşi unor adevărate corvezi, obligaţi să vină dimineaţa, li se repartiza câte ceva şi trebuia să stea toată ziua în soare, „cu timpul s-a dus relaxarea şi partea amuzantă, a devenit apăsător“, mai adaugă acesta.

Stere Gulea şi-a retrăit copilăria

Pe de altă parte, scriitorul Dan Lungu era în primii ani ai adolescenţei şi consideră că a realizat prea târziu că acele participări la manifestări îi jigneau: „Aveam fix 20 de ani la Revoluţie, am participat, am fost la defilări, spectacolul trebuia să iasă impecabil şi erau foarte chinuitoare zilele alea, dar era şi partea amuzantă, de socializare. Nu aveam atâta conştiinţă politică şi simţ civic încât să-mi dau seama că fac parte dintr-un spectacol grandios al falsităţii. Era jignitor pentru noi, dar în momentul ăla nu realizam aceste lucruri.“

Stere Gulea spune că lucrând la acest film şi-a retrăit propria experienţă, şi-a amintit de momentul în care el, ca şi protagonista filmului Luminiţa Gheorghiu, a plecat de la ţară şi ne-a povestit chiar şi despre una dintre marile bucurii din copilărie: „Marea mea bucurie a fost atunci când mi s-a cumpărat o pereche de tenişi, visam foarte mult să am şi eu o asemenea pereche.“

Verosimilitatea, credibilitatea în cinematografie este pâinea noastră, degeaba ai idei bune dacă nu-i convingi pe spectatori de «aici» şi «acum» Stere Gulea, regizor

Regizorul a venit cu o contribuţie creativă în realizarea lungmetrajului, dar spune că momentul în care a citit cartea şi cel în care l-a cunoscut pe autor, Dan Lungu, au contat foarte mult. Gulea descriindu-l pe scriitorul Dan Lungu ca fiind „un om cu un deosebit simţ al umorului“.

Regizorul a mai decalarat că nu regretă deloc Comunismul, din contră, consideră că şi în zilele noastre avem motive de îngrijorare în ceea ce priveşte traiul oamenilor din provincie şi nu numai. „Nu am niciun regret că s-a dus dracului, dar după ‘90 au existat tot felul de speranţe, de promisiuni şi  societatea românească nu oferă sentimentul că lucrurile au intrat pe un făgaş ireversibil, social vorbind. Eu cred că a privi numai prin prisma Bucureştiului şi a uita de viaţa oamenilor din oraşele monoindustriale, de la ţară, nu este un lucru bun. Mie mi se pare că greutăţile pe care le au şi lipsurile acestor oameni trebuie să ne îngrijoreze, iar inconştienţa politică este foarte gravă.“

„Colorarea relativă în roz a trecutului“

Scriitorul Dan Lungu ne-a dezvăluit că povestea cărţii este un amestec al propriilor experienţe şi al unor amintiri ale unei bătrâne pe care a întâlnit-o în cadrul unei cercetări, acesta fiind conferenţiar dr. la Catedra de Sociologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. „Psihologia, atitudinea, tonul aparţin acelui personaj pe care l-am întâlnit în calitate de cercetător“.

Scriitorul mărturiseşte că nu a reuşit să vadă filmul, dar a fost foarte încântat de propunerea de a-i fi ecranizat romanul. Avertizat că povestea a suferit unele modificări, spune că: „nu am orgoliul autorului care urmăreşte cu cartea în mână să vadă, pas cu pas, dacă se întâmplă ce a fost scris“.

Nu aveam atâta conştiinţă politică şi simţ civic încât să-mi dau seama că fac parte dintr-un spectacol grandios al falsităţii. Era jignitor pentru noi, dar în momentul ăla nu realizam aceste lucruri Dan Lungu, scriitor

În ceea ce-i priveşte pe cei care se gândesc la Comunism ca la acea perioadă în care „era mai bine“, Dan Lungu numeşte acest fenomen „colorare relativă în roz a trecutului“ şi crede că aceste persoane sunt nostalgice pentru că nu-şi găsesc un loc în societatea actuală. „Aceste persoane care sunt nostalgice se află în impas, nu-şi găsesc un loc, nu reuşesc să-şi construiască o realitate în această societate şi se refugiază în trecut şi spun «ce bine era atunci», chiar dacă nu cred asta“.

Pe 23 august să privim în trecut fără mânie cu filmul "Sunt o babă comunistă"