„Din culisele cinematografiei“. Scriitorul şi scenaristul Titus Popovici, despre trecutul lui Ceauşescu: „Dej zicea, arătând spre el: «Bă! Ăsta-i jidan, bă, nu vedeţi ce mutră are?»“

Nicolae Ceauşescu

Cu puţin timp înaintea misteriosului accident rutier care i-a fost fatal, scriitorul şi scenaristul Titus Popovici, care a făcut parte timp de 24 de ani din Comitetul Central al Partidului Comunist Român, a făcut devăluiri importante despre nomenclatură şi despre cei liderii care au condus ţara noastră vreme de aproape o jumătate de secol.

29 octombrie 1994. Titus Popovici a murit, la 64 de ani, într-un absurd şi misterios accident rutier, undeva în apropiere de Tulcea, acolo unde îşi programase o partidă de vânătoare. Popovici s-a lansat cu succes în tinereţe ca romancier („Străinul“ şi „Setea“, ambele ecranizate ulterior), dar posibilitatea unui câştig mai rapid şi substanţial l-a împins către scenariul cinematografic, gen pe care l-a practicat cu real profesionalism.

Printre cele 32 de lungmetraje realizate după scenariile sale se numără titluri ca „La moara cu noroc“ (1957, regia Victor Iliu), „Valurile Dunării“ (1960, regia Liviu Ciulei), „Pădurea spânzuraţilor“ (1965, regia Liviu Ciulei), „Dacii“ (1967, regia Sergiu Nicolaescu), „Columna“ (1968, regia Mircea Drăgan), „Mihai Viteazul“ (1971, regia Sergiu Nicolaescu), „Puterea şi adevărul“ (1972, regia Manole Marcus), „Cu mâinile curate“ (1972, regia Sergiu Nicolaescu), „Actorul şi sălbaticii“ (1975, regia Manole Marcus), „Ion - Blestemul pământului, blestemul iubirii“ (1980, regia Mircea Mureşan), „Secretul lui Bachus“ (1984, regia Geo Saizescu), „Horea“ (1984, regia Mircea Mureşan), „Noi, cei din linia întâi“ (1986, regia Sergiu Nicolaescu), dar şi serialul de televiziune „Lumini şi umbre“ (regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu, Mircea Mureşan), realizat şi difuzat între 1979 şi 1982.

„În ce-l priveşte pe Titus Popovici, acesta mi-a fost prieten, sau cel puţin aşa m-a lăsat să cred multă vreme. Mă vizita des, ne-am plimbat şi prin parcuri împreună, am avut nenumărate discuţii confidenţiale, critice la adresa anomaliilor sociale, a cuplului prezidenţial şi a altor vârfuri ierarhice. Avea o sumedenie de calităţi: inteligent, cultivat, plin de talent, harnic atunci când trebuia, bolnav în mod diplomatic ori de câte ori voia să se menţină în umbră. Din când în când, făcea crize de impulsivitate, devenind rău faţă de colegi, iar curiozitatea scriitoricească îl împingea spre bârfă, temperată doar de propriul simţ al dreptăţii, ce-l făcea să dea până la urmă fiecăruia ceea ce se cuvenea. A fost măcinat de drama unei opţiuni greşite între genurile literare (...) Cinematografia, şi mai ales nevoile financiare, îl tiranizau. Cred că i-a fost şi frică, întrucâtva, de rigorile prozei de largă respiraţie, nu din punct de vedere tehnic, ci al nevoii de a fora critic realitatea socială. Nu-şi mai putea permite licenţele de tinereţe faţă de adevărul istoric şi nu vedea nici modalitatea de a-şi camufla în proză, ca în cinematografie, aluziile şi săgeţile polemice. Iar ca să atace frontal defectele de sistem, în literatură, nu avea curajul, fiind paralizat – ca noi toţi, de altfel, pe diferite planuri – de o doză bună de oportunism politic. Aceasta l-a făcut să sufere, să tânjească, să se simtă neîmplinit şi să-şi rumege mărunt nemulţumirea în critici de surdină, cu prieteni de încredere şi uneori chiar cu cine se nimerea“, îl descria pe cineast un alt exponent al elitei intelectuale a partidului, Dumitru Popescu - „Dumnezeu“ în memoriile sale.

După moartea lui s-a speculat mult cu privire la un posibil asasinat, cauzat de dezvăluirile pe care Popovici, în calitate de fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, le făcuse despre nomenclatură. Totuşi, prietenul său, scriitorul şi pictorul Alecu Ivan Ghilia, consideră că împuşcarea din maşină a unui iepure l-ar fi speriat pe şoferul septuagenar al scriitorului: „A plecat la vânătoare în Delta Dunării, într-o maşină decapotabilă, ca un fel de Jeep, cu şofer de ocazie, pentru că el nu conducea. Mergând pe un drumeag desfundat, la un moment dat Titus, care stătea pe bancheta din spate, a observat un iepure. N-a ezitat, a scos puşca, s-a ridicat în picioare şi a tras. Detunătura l-a speriat însă pe şoferul neavertizat, care a tras puternic de volan şi a intrat într-un copac, incident care i-a fost fatal lui Titus“.

„Dej zicea, arătând spre Ceauşescu: «Bă! Ăsta-i jidan, bă, nu vedeţi ce mutră are?»“

Printre dezvăluirile pe care Titus Popovici le-a făcut atât în cărţile pe care le pregătea, „Disciplina dezordinii“ şi „Cartierul Primăverii - cap sau pajură“, apărute postum, cât şi în interviul acordat lui Mihai Tatulici cu puţină vreme înainte să moară, difuzat de Tele 7 abc şi publicat în volumul „Nemuritorii“, se numără şi câteva episoade mai puţin cunoscute din biografia liderilor comunişti Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. „Momentul vizitei lui Hruşciov în România, în urma căreia s-a obţinut retragerea trupelor sovietice «de bună voie». Vă relatez un fapt pe care mi l-au povestit Maurer şi cu Bodnăraş. Mergeau cu trenul guvernamental spre Constanţa. «Piesa», care s-ar putea numi «Jocul cu Hruşciov», fusese pregătită de către Dej şi Bodnăraş. Hruşciov trăgea la măsea şi critica tot ce vedea pe fereastră. Dej îşi nota indicaţiile «sârguincios». Şi la un moment dat Ceauşescu sare furios: «Nu vă permit să ne daţi sfaturi! Strămoşii noştri daci cultivau porumbul şi ştiau cum să...».. La care Dej a oprit trenul, l-a dat jos în plin Bărăgan şi l-a lăsat acolo. Îi strica jocul. Povestea asta mă îndreptăţeşte să spun că ostilitatea comuniştilor români faţă de cei ruşi are drept cauză principală ostilitatea personală (...) De pildă, la chefuri, Dej zicea, arătând spre Ceauşescu: «Bă! Ăsta-i jidan, bă, nu vedeţi ce mutră are? Uite buza, uite nasul...Păi nu vedeţi cum râde? Te-a făcut mă-ta cu băcanul din colţ!»...şi ăsta înghiţea. Iată unul dintre motivele pentru care a răbufnit ura faţă de Dej. În plus, se spune că în închisoare ar fi existat relaţii amoroase între Dej şi Ceauşescu şi că Ceauşescu ar fi fost «fetiţa» lui Dej. Chivu Stoica mi-a spus odată lucrul acesta, apoi Apostol. Deh...Ce mi s-a spus, şi mi se pare sinistru, este că tinerii utecişti primeau sarcină să le uşureze viaţa de închisoare celor mai vârstnici, pentru ca aceştia să se poată concentra mai bine asupra problemelor strategice. Aşa că pe Ceauşescu l-a sprijinit tot timpul - şi numai în perioada din urmă a vieţii începuse să se cam îndoiască de el. Avea şi de ce. În fond, Ceauşescu era mai primitiv şi mai meschin decât Dej, plus că era lipsit de o viziune care să treacă de graniţele ţării“, povestea Titus Popovici.

Ceauşescu către Gorbaciov: „Eşti un trădător şi un agent al imperialismului“

La mijlocul lunii decembrie a anului 1989, scriitorul era deja convins că regimul lui Nicolae Ceauşescu va cădea, după modelul „brevetat“ de celelalte state socialiste din jur. „Pe 6 decembrie 1989 a avut loc o întâlnire a tuturor partidelor comuniste, la Moscova, cu Gorbaciov, iar în 14 decembrie s-a ţinut ultima Plenară a C.C. al P.C.R. Suntem adunaţi pentru discutarea planului unic pe 1990. Aceste discuţii se desfăşurau cam aşa: C.C.-ul apărea pe la trei după-amiaza, apoi venea Ceauşescu, se urla ca la miting, etc. «Tovarăşi, vi s-a pus la dispoziţie materialili. Să se studieze astăzi şi reluăm lucrărili mâine la ora nou㻓, a zis el. Materialele erau înşirate pe nişte mese imense şi conţineau vreo cinci-şase sute de pagini. Deci, ca să le parcurgi ţi-ar fi trebuit o lună bună. Evident că nimeni nu se uita prin ele. În tot vraful ăla era totuşi un document foarte important: stenograma întâlnirii cu Gorbaciov. Înainte vreme ni se dădeau stenogramele tuturor convorbirilor cu oficialităţile externe. Apoi, practica asta mic-burgheză şi democratică a fost lichidată. Bineînţeles, toată lumea s-a repezit asupra documentului. Totul era foarte vag: Gorbaciov a avut discuţii cu...etc...Iar partea cea mai detaliată era discuţia lui Gorbaciov cu Papa Ioan Paul al II-lea, elogiind Vaticanul. Asta-mi aduce aminte de o replică de-a lui Stalin la Ialta, când a venit vorba despre Vatican: «Vaticanul? Câte divizii poate alinia?». Revenind, darea de seamă era întreruptă de următoarea frază a lui Gorbaciov, foarte importantă: «Cine nu înţelege necesitatea rapidă a reformelor, va plăti curând foarte scump». Era clar cui se adresa. După care iau cuvântul reprezentanţii ţărilor socialiste, conştienţi de mesaj. Ceauşescu zice: «Asistăm la o trădare a socialismului. P.C.R. propune convocarea în două zile a unei conferinţe mondiale a tuturor partidelor comuniste şi muncitoreşti». La care Gorbaciov zice: «Toate acestea le vom discuta la întâlnirea bilaterală». Repet, lucrurile acestea există în stenogramă. Dar stenograma bilateralei nu ni s-a mai dat. Însă eu aveam pe cineva la cancelarie, căruia îi mai aduceam din când în când câte o sticlă de pălincă bună, de la Gura Zlata, iar el mă «servea» cu documente. Reuşise să-mi copieze trei-patru fraze din această discuţie, care a fost foarte violentă. Începe Ceauşescu: «Vă place vânătoarea, tovarăşe Gorbaciov?». «Nu înţeleg întrebarea». «Cum vă petreceţi timpul liber?». «Eu nu am timp liber». Spre final, Ceauşescu zice: «Eşti un trădător şi un agent al imperialismului». «Dacă asta e părerea ta, atunci U.R.S.S. îşi încetează livrările de petrol...Iar când se va întâmpla la voi ceea ce trebuie să se întâmple, să nu spui cumva că eu am fost amestecat»“, dezvăluia Titus Popovici în discuţia sa cu Mihai Tatulici.

„Eu scriam, în rezumat, că ceea ce-l caracterizează pe tovarăşul este modestia cea mai adâncă“

Cineastul a dezvăluit şi „tertipul“ prin intermediul căruia a reuşit să scape de omagiile scrise pe care scriitorii i le dedicau periodic preşedintelui Republicii Socialiste România: „La Plenara din noiembrie 1971, care a început sinistru (o luaseră razna, se făceau acuzări...), eu am ţinut o cuvântare în care am încercat, la modul foarte pueril, să mă prefac că nu înţeleg ce conţin tezele din iulie. Ceauşescu a dat semnalul aplauzelor - şi am fost aplaudat. Pentru ca, la concluzii, el să rostească o frază (înţelesese aluziile făcute de mine) în care le mulţumea tovarăşilor care au adus aprecieri la adresa activităţii lui, dar că ar vrea să le facă un reproş, spunându-le că depăşesc măsura. Din momentul acela, eu am reuşit să mă sustrag, pe cât posibil, de la a scrie omagii cu prilejul aniversărilor. Eu scriam, în rezumat, că ceea ce-l caracterizează pe tovarăşul Ceauşescu este modestia cea mai adâncă şi dădeam citatul cu privinţa. «Să urmăm acest citat...La mulţi ani». Evident că ce scriam eu nu apărea“.