Ecourile lui Debussy

Orchestra Sinfonica Nazionale Della RAI va concerta, pe 10 septembrie, la Sala Palatului, sub bagheta dirijorului slovac Juraj Valčuha, având în program lucrări de  Respighi, Debussy şi Ravel.

Articol realizat de Daniela Caraman Fotea

Ottorino Respighi. Poemul simfonic Fântâniile Romei. Scrisă în 1916, lucrarea lui Ottorino Respighi face parte dintr-o „trilogie romană“, alături de poemele Pinii din Roma şi Serbări Romane. Se doreşte a fi o descriere a celor patru fântâni celebre din Roma, în atmosfera pe care compozitorul a considerat-o cea mai potrivită pentru momentul maximului impact estetic şi emoţional, asupra privitorului. Sunt patru cărţi poştale sonore! Partitura originală conţine referiri detaliate asupra programului – explicaţiile indicate de compozitor asupra atmosferei şi imaginilor redate. Cele patru mişcări se derulează fără întrerupere.

Fântâna de la Valle Giuliani, în zori. Muzica are caracter pastoral: un tablou în care turmele apar şi dispar din peisaj, trecând uşor prin aburii dimineţii. Fântâna Tritonului, dimineaţa. Dansuri vesele şi zgomotoase ale nimfelor şi tritonilor în undele strălucitoare ale apelor. Fântâna Trevi, la amiază. În sunetele apoteotice ale instrumentelor de alamă se anunţă trecerea zeului Neptun şi a cortegiului său grandios de nimfe, sirene, tritoni, vietăţi marine, spre alte zări. Fântâna de la Villa Medici, în amurg. Voit contrastantă faţă de părţile mediane, atmosfera este melancolică, suavă. Evocă, prin intervenţii de clarinet şi flaut, ciripitul păsărelelor pierdut uşor în liniştea nopţii.

Claude Debussy. Marea. Lucrarea lui Claude Debussy, alcătuită din trei schiţe simfonice pentru orchestră, este una dintre cele asociate cel mai adesea cu numele compozitorului în conştiinţa melomanului. A fost prezentată iniţial la 15 octombrie 1905, la Paris, dar abia în 1908, sub bagheta lui Debussy, s-a impus, rămânând pentru totdeauna o atracţie a repertoriilor de concert, transformată de şefii de orchestră într-o demonstraţie a lirismului postromantic.

De dimineaţă până la amiază pe mare. Această primă parte e formată dintr-o introducere, două ample secţiuni centrale şi o coda. Tema ciclică apare imediat după introducerea lentă. Prima secţiune centrală evocă răsăritul soarelui, a doua este ceva mai animată, în timp ce coda lentă aduce sentimentul de plenitudine al strălucirii soarelui de amiază. Jocul valurilor, cu rol de scherzo, aduce fluiditate, teme capricioase, graţie, unduiri sonore, sugestii de vals, dezvoltări tonale în transparenţe 

orchestrale. Dialogul vântului cu marea. Finalul, apropiat formei de rondo, are amploare dramatică – e mai mult o înfruntare decât un dialog. Diverse teme – inclusiv tema ciclică – se învolburează în două reprize, totul terminându-se cu o lovitură de timpan ce pecetluieşte triumful vântului.

Maurice Ravel. Daphnis şi Chloé. Reprezentant de elită al impresionismului muzical, Maurice Ravel aduce, prin muzica sa de mare eleganţă, supleţe şi rafinament, un elogiu mişcării, vitalităţii artei dansului. Daphnis şi Chloé – o simfonie coregrafică – i-a fost comandată muzicianului pentru celebra companie a Baletelor ruse condusă de Serghei Diaghilev, libretul şi coregrafia fiind semnate de Mihail Fokin. Ideea este inspirată din nuvela scriitorului grec Longos: Chloé, iubita păstorului Daphnis, este răpită de piraţi. Trei nimfe i se arată tânărului în vis, dezvăluindu-i drumul către locul unde răufăcătorii îşi duseseră prada. Îi promit ajutor. La rugămintea lor şi a lui Daphnis, Chloé este salvată de Pan, baletul încheindu-se într-o apoteoză a dansului iubirii. Ravel a extras din muzica baletului două suite orchestrale destinate scenelor de concert – urmând fără modificări esenţiale cursul muzical din spectacolul a cărui premieră a avut loc la 8 iunie 1912, sub conducerea lui Pierre Monteux – fiecare suită având trei părţi: Nocturnă, Interludiu şi Dans războinic – prima, Zorii zilei, Pantomimă şi Dans general, cea de-a doua. Muzica are o perfectă omogenitate graţie concentrării motivelor muzicale, servite însă de o diversitate ritmică copleşitoare, de culori timbrale sofisticate. 

Juraj Valčuha

DIRIJOR

Dirijor slovac, născut în anul 1976 la Bratislava, Juraj Valčuha a studiat dirijatul cu Ilya Musin la Sankt Petersburg şi Janos Fürst la Paris. Între anii 2003-2005, este director muzical asistent al Orchestrei Operei Naţionale din Montpellier şi debutează în acelaşi timp la pupitrul Orchestrei Naţionale a Franţei, dar şi al Orchestrei Filarmonicii Radioului Francez. Dirijează deopotrivă repertoriu simfonic şi operă, colaborând cu Orchestra del Teatro La Fenice din Veneţia, Bayerische Staatsoper din München şi Deutsche Oper din Berlin. Ocupă din 2009 postul de dirijor principal la Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI şi a apărut pe podiumul celor mai mari orchestre ale lumii, printre care Münchner Philharmoniker, Rotterdam Philharmonic, Gewandhaus Leipzig, Staatskapelle Dresden, Philharmonia Orchestra din Londra, Concertgebouw din Amsterdam, New York Philharmonic şi altele.