Testamentul lui Bach

Cvartetul Voces (Bujor Prelipcean, Vlad Hrubaru, Constantin Stanciu, Dan Prelipcean) va interpreta marţi, la Ateneu, Arta fugii, o lucrare care a fost începută în 1740 şi întreruptă în 1750, când Johann Sebastian Bach a murit.

Articol realizat de Daniela Caraman Fotea

Johann Sebastian Bach. Numită şi biblia contrapunctului, Arta fugii este considerată un testament al lui Bach. Început, se pare prin 1740, se întrerupe în 1750, anul morţii compozitorului. Fiul acestuia, Carl Philipp Emanuel Bach a scris pe manuscris: la această fugă (măsura 238), în care numele Bach este folosit drept contrasubiect (B-si bemol, A-la, C-do, H-si natural), autorul s-a stins din viaţă. 

Opus-ul conţine 22 de fugi, toate în re minor, dezvoltate în jurul unei singure teme, dar nu este specificat instrumentul căruia îi este destinat. Poate fi clavecin, orgă, pian, deşi scriitura pe patru portative ar fi un indiciu pentru patru instrumente. 

Au existat ulterior asemenea versiuni, dar şi unele de orchestră (dirijorul Erich Bergel a semnat una dintre ele) – în aceste cazuri, polifonia s-ar afla mai în „drepturile“ sale, ar fi mai lesne de pus în valoare. Părerile diferă. Oricum, lucrarea ilustrează echilibrul indestructibil dintre ştiinţa, cu precizie matematică, a construcţiei şi inspiraţia Duhului… Cufundarea unui spaţiu într-altul, acreditată de topologie, este de altfel la ora actuală unul dintre vârfurile de lance ale cercetărilor matematicii; altfel spus, pentru muzică: îngemănarea harului cu cea mai perfectă stăpânire a travaliului sonor. Tonul şi simţirea acestei lucrări sunt grave şi religioase. De altfel, Sebastian însuşi a fost aşa, de-a lungul întregii sale vieţi, scria Ana Magdalena Bach.

Lucrarea lui Bach este o lecţie, un model privind raportul nostru cu lumea în care fiecare trebuie să-şi găsească locul. 

Primele fugi (pe manuscris Bach nu foloseşte termenul fugă, ci contrapunctus) prezintă tema. Următoarele – tema expusă de la coadă la cap. Muzicologul vienez Karl Geiringer scria: „Pentru ca imaginea din oglindă să fie de două ori realistă, sopranul din prima fugă devine basul celei de-a doua, alto-ul se transformă în tenor, tenorul în alto şi basul în sopran“. Tema principală este prezentă în toate fugile, prelucrată variaţional, fie melodic, fie ritmic. Cele 22 de fugi alătură: 15 pe patru voci, trei pe trei voci, patru pe două: simple, în stretto, în oglindă, canoane pe două voci, fugi duble, una triplă. Ele alcătuiesc un lung crescendo al intensităţii dramatice. 

Arta fugii are, în opinia lui Cristian Mandeal, o „enormă forţă latentă“ dată tocmai de faptul că este o abstracţiune. „Gândirea e debarasată de orice fel de anexă şi se poate desfăşura în deplinătatea libertăţii sale pure, nefiind cenzurată de nici un fel de restricţie, aşa cum orice instrument impune prin parametrii sonori diverşi pe care îi conţine şi de care un compozitor trebuie să ţină seama în permanenţă. Miracolul e cu atât mai mare cu cât, în general, sunetul nu se poate imagina pur, aşa cum ţi l-ar da un sintetizator electronic, ci doar viu, plămădit de un anume instrument sau de o anume voce. Ori, în momentul în care îţi înfăţişezi un sunet, mental, îl auzi şi cu o anumită culoare, nu-l auzi doar la o anumită înălţime sau cu o anumită intensitate“, explică Cristian Mandeal. 

Lucrarea este o lecţie, un model privind raportul nostru cu lumea în care fiecare trebuie să-şi găsească locul. Oferă un moment de viaţă, dar şi sentimentul eternităţii artei. Totodată o concretizare selectă a definiţiei, gândită de Alexandru Mihail Niţă pentru muzică: o iconografie sonoră a inefabilului. 

Cvartetul Voces: 40 de ani de la înfiinţare

Cvartetul  Voces  a luat fiinţă în anul 1973. Instrumentiştii români s-au perfecţionat în ţară şi în străinătate, Italia, Ungaria, Israel, Germania, sub îndrumarea unor mari artişti reprezentativi pentru viaţa muzicală camerală internaţională. Între anii 1981 - 1983, Voces a frecventat cursurile de măiestrie susţinute de celebrul cvartet Amadeus la Academia din Köln. Premiile obţinute la concursurile de la Colmar/Franţa (1974), Bordeaux/Franţa (1976) şi „Karl Klinger“/ Hannover /Germania ( 1979) au confirmat valoarea internaţională a ansamblului. Integralele Mozart, Beethoven, Schubert, Brahms ca şi repertoriul divers şi variat, discografia, bogată şi consistenta listă de  lucrări româneşti unde, la loc de frunte, se situează prima integrală a creaţiei camerale enesciene, fac din Voces un moment de referinţă în viaţa muzicală românească şi internaţională. Muzicienii sunt oaspeţi ale celor mai mari festivaluri muzicale din lume, sunt membri de onoare ai Academiei de muzică din Würzburg/Germania, ai Academiei de Muzică din Cluj şi ai Orchestrei de cameră din Kerkrade/Olanda.

Voces – cvartetul de coarde cu cea mai lungă tradiţie în România, sărbătoreşte, în 2013, 40 de ani de la înfiinţare! Cvartetul înseamnă astăzi: Bujor Prelipcean – vioara I, Vlad Hrubaru – vioara a II-a, Constantin  Stanciu – violă, Dan Prelipcean – violoncel şi este parte componentă a Societăţii Române de Radiodi­fuziune. Voces este o marcă sinonimă cu calitatea absolută, „o stâncă în / peste timp“, cum a numit Anatol Vieru această formaţie camerală unică în peisajul muzical românesc şi un punct de referinţă pentru viaţa muzicală camerală internaţională.