40 de ani de carieră a cvartetului Voces

O carieră internaţională de mare succes ce acoperă patru decenii a consacrat definitiv cel mai performant şi mai longeviv cvartet românesc. Cvartetul Voces înseamnă astăzi: Bujor Prelipcean – vioara I, Vlad Hrubaru – vioara a II-a, Constantin Stanciu – violă, Dan Prelipcean – violoncel.

Interviu realizat de Cristina Sârbu

 Împreună cu cei patru muzicieni, am încercat să conturăm drumul unei ascensiuni şi reuşite unice în peisajul vieţii culturale româneşti. Am vorbit despre dragostea pătimaşă faţă de muzică, exigenţă profesională, credinţă, ambiţie, râvnă şi pasiune, muncă asiduă şi continuitate, perseverenţă şi viziune – şi despre multe altele, care au fost absolut necesare pentru scrierea acestei poveşti minunate derulată de-a lungul a 40 de ani de activitate artistică. Încerc maliţios să reperez ceva critic negativ de spus despre cvartetul Voces şi nu găsesc nimic. Profesionişti în cel mai nobil sens al cuvântului, cei patru ieşeni deveniţi muzicieni ai lumii au început, în urmă cu 40 de ani, un drum lung şi greu pe care l-au parcurs tenace, pas cu pas. Astăzi, Voces este o marcă sinonimă cu calitatea absolută, „o stâncă în/ peste timp“, cum a numit Anatol Vieru această formaţie camerală unică în peisajul muzical românesc şi un punct de referinţă pentru viaţa muzicală camerală internaţională. 

Aş dori să aflu de la instrumentiştii Voces-ului care sunt sentimentele lor, acum, după o activitate neîntreruptă de patru decenii.

Dacă aţi fi dorit să aflaţi într-adevăr ceva „negativ” despre cvartetul Voces, credem că ar fi trebuit să vă adresaţi direct unuia dintre componenţii ansamblului... Dragostea pătimaşă faţă de muzică şi exigenţa profesională, duse la cele mai înalte culmi ale expresiei, au creat imaginea naţională şi apoi internaţională de care se bucură cvartetul Voces şi de care pomeniţi şi dumneavoastră în întrebare. Cât despre cele patru decenii care s-au scurs – când? –, putem afirma că au reprezentat spaţiul unor acumulări calitative şi cantitative fără precedent în peisajul muzical românesc. Poetizând, avem credinţa, la unison, că am începe oricând, cu aceeaşi ambiţie, râvnă şi pasiune, povestea minunată pe care am derulat-o în cei 40 de ani de activitate artistică.

Domnule Vlad Hrubaru, v-aţi alăturat nu de mult formaţiei acceptând curajos întreaga responsabilitate a acestui gest...

Cooptarea mea în cadrul formaţiei Voces, pot spune că a însemnat cel mai semnificativ moment în evoluţia mea profesională. Abia aici am înţeles, cu adevărat, deosebirea dintre exigenţele ce stau în faţa unui instrumentist de tutti faţă de cele ale unui interpret dintr-un cvartet de coarde. Fiecare moment petrecut în această adevărată şcoală de măiestrie interpretativă mi-a întărit ideea că, deşi fiecăruia dintre cei patru membrii ai formaţiei ne revine o sarcină solistică prin expunerea singulară a textului muzical, avem totuşi de îndeplinit o condiţie mult mai grea, aceea de a da viaţă partiturii, de a revela, din multitudinea notelor, imagini muzicale, de a găsi sensul către care a aspirat, la rândul său, compozitorul. În atingerea acestor deziderate, repetiţiile sunt adevărate cursuri de interpretare, astfel încât fiecare dintre ele constituie pentru mine o nouă treaptă pe calea atingerii măiestriei, către care, de altfel, cred că orice artist autentic trebuie să aspire. Condiţiile formării mele în acest cadru sunt facilitate şi de faptul că ceilalţi trei colegi de cvartet deţin, pe lângă o vastă experienţă artistică, şi un deosebit har pedagogic, toţi fiind profesori universitari doctori la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, susţinând în acelaşi timp cursuri de măiestrie muzicală şi peste hotare. În ce mă priveşte, mi s-a sugerat, de către maestrul Bujor Prelipcean, în ordinea celor afirmate mai sus, că aş putea realiza, sub îndrumarea sa, o interesantă teză de doctorat referitoare la un ciclu de cvartete de Joseph Haydn, pe care l-am interpretat în ultima perioadă, intitulat „Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce”. Cum era şi firesc, nu am lăsat să treacă pe lângă mine o astfel de propunere şi, de curând, am susţinut deja primul referat din cele trei premergătoare tezei de doctorat. Aş putea spune în concluzie că, fără exagerare, formaţia Voces este, în sine, o adevărată şcoală a măiestriei artistice.

A fi talentat presupune a fi riguros, cultivat, educat, ambiţios, inspirat, inteligent, tolerant, cu o fantezie debordantă. 

„Conduşi de foarte atentul şi calm-virtuozul Bujor Prelipcean, cvartetul Voces cântă cu siguranţa, comunicarea şi bravura unui parteneriat de foarte lungă durată şi cu precizia unui mecanism de ceasornic“, nota Hampstead & Highgate Express din Londra. Ce înseamnă să fii vioara primă într-un cvartet, domnule Bujor Prelipcean?

A fi întrebat „ce înseamnă să fii vioara primă într-un cvartet?“ mă face să reacţionez divers; nu m-am întrebat niciodată de ce m-am născut şi am păşit pe acest pământ, de ce iubesc viaţa sub toate formele ei, de ce mi-a dăruit bunul Dumnezeu harul cântatului la vioară, de ce mă consumă şi preocupă binele semenilor mei, de ce?, de ce?, de ce?... Cred că răspunsul la întrebarea de mai sus cuprinde o arie mai largă a disponibilităţilor cu care „mama” natura binecuvântează o fiinţă umană, deoarece, fără modestie (după 40 de ani de activitate cu cvartetul Voces, nici nu mai este cazul!), am fost de când mă ştiu un om cu o personalitate evident plăcută, căutată de prieteni şi nu numai (!), o persoană charismatică şi un adevărat sclav al muncii pe sfântul altar al artei. Am muncit enorm, de mic copil, dând un sens deplin adevărului enunţat de marele Enescu, care traducea succesul prin formula magică „90% muncă şi 10% talent”, dar şi unei variante proprii în care să vrei, să ştii şi mai ales să poţi a reprezentat triada „de aur“ care, cred eu, a însemnat pentru mine motto-ul sub care s-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii mele de primă violină. Dacă la cele spuse mai sus adăugăm, ca „ingrediente“ obligatorii, o foarte bună educaţie, o capacitate de respect reciproc, permanent actualizată şi adaptată condiţiilor obiective de desfăşurare a activităţii colective de repetiţii sau concerte (acasă sau în turnee), un autocontrol permanent şi o capacitate rapidă de a dezamorsa cu diplomaţie orice tensiune ivită între membrii formaţiei şi, nu în ultimul rând, a înţelege exact termenul enunţat cel mai des în limba latină, primus inter pares, care arată clar că toţi membrii sunt perfect egali, doar că tu (vioara I) eşti primul dintre ei! Nimic mai mult! (Oricum, vei fi primul şi atunci când intri pe mâna criticilor muzicali.) Special am lăsat la urmă constatarea (universal valabilă!) că prima violină dă contur, calm, personalitate, expresie, virtuozitate, pregnanţă, vigoare, forţă, caracter (şi ce mai vreţi dumneavoastră), ca să citez doar câteva dintre aprecierile presei de specialitate cu care am fost „binecuvântat“ de-a lungul timpului, făcând astfel ca Voces-ul să cânte cu „siguranţa, comunicarea şi bravura unui parteneriat de foarte lungă durată şi cu precizia unui mecanism de ceasornic“! (desigur, elveţian !) după cum notau ziariştii de la Hampstead & Highgate Express din Londra. Cam asta înseamnă, în puţine cuvinte, a fi vioara I – dar numai în cvartetul Voces, şi nu în oricare alt cvartet!

Îmi place ideea de a-mi alege întrebările din aprecierile unor nume mari. „Cvartetul Voces are talentul, calitatea şi cea mai corectă atitudine profesională“, consideră profesorul Uzi Wiesel, dela Şcoala muzicală „Juilliard“ din New York. Ce înseamnă, în viziunea Voces-ului, talent, calitate, atitudine profesională?

Talentul este o noţiune abstractă ce însumează o sumedenie de componente. Superficial, dacă cineva „cântă” frumos, este talentat. În esenţă, a fi talentat presupune a fi riguros, cultivat, educat, receptiv, robace, ambiţios, inspirat, inteligent, tolerant, cu o fantezie debordantă... şi multe, multe altele... „Calitatea“ vine din multă muncă ordonată şi foarte bine îndrumată. Cvartetul Voces a dedicat primii zece ani din activitatea sa instruirii profesionale la cel mai înalt nivel. Dacă acest lucru s-a întâmplat sub cele mai bune auspicii, consecinţa firească este dobândirea unei atitudini profesionale care mai târziu poate ajunge o marcă! 

Fără exagerare, formaţia Voces este, în sine, o adevărată şcoală a măiestriei artistice. 

„Interpretarea cvartetului Voces dovedeşte o mare maturitate şi o măiestrie tulburătoare“ (Le Dauphiné Libéré, Avignon). Drumul acestei cariere spectaculoase de 40 de ani a fost lung şi, desigur, nu uşor. Care au fost momentele determinante care au condus către maturitate şi măiestrie sau  măiestrie şi maturitate?

Patru decenii de activitate artistică reprezintă, într-adevăr, un drum lung, marcat şi de suficiente sinuozităţi. În an aniversar, am dori să lăsăm „cele rele să se spele“ şi să pomenim doar partea frumoasă a lucrurilor. Măiestria provine din muncă asiduă şi continuitate, din perseverenţă şi din viziunea şi clarviziunea proiectelor. În parte, măiestria noastră o datorăm dascălilor noştri. Maturitatea vine implicit cu timpul... Ea creează perspective faţă de opera de artă, componentă indispensabilă actului adevărat artistic. 

„La sala Auditorium, cvartetul Voces, extraordinara formaţie românească – un Şostakovici de antologie!“ (La Stampa, Torino). Aveţi un repertoriu uriaş. Există totuşi preferinţe pentru o epocă sau un compozitor? Rog să definiţi prezenţa Voces-ului în ediţia 2013 a Festivalului „George Enescu“ cu Arta Fugii de Bach. Este cu siguranţă un moment de bilanţ, dar poate fi uşor interpretat şi ca un pas către viitor.

Despre preferinţe... Este foarte greu de răspuns! Când interpretăm Beethoven, ne place cel mai mult dramaturgia. Când îl cântăm pe Mozart, iubim divinitatea. Când „suferim“ alături de Brahms, găsim pasiunea, iar când depănăm Schubert, descoperim fineţea, tandreţea, diafanul şi cântul popular stilizat, prin Wiener-Ton. Anul acesta vom interpreta în cadrului Festivalului „George Enescu“, Arta Fugii de J. S. Bach. Despre Marea Fugă în Si bemol major, op. 133 a lui Ludwig van Beethoven, Igor Stravinsky afirma că este „culmea gândirii polifonice a tuturor timpurilor“. După ce „toate timpurile“ s-au consumat, apare Arta Fugii de Bach ca o încununare a tuturor galaxiilor muzicale. Am intitula Arta Fugii, parafrazând, „sinteza sintezelor“, esenţa simplităţii, conciziei şi purităţii închinate omenirii şi divinităţii. Pentru sărbătorirea celor patru decenii de activitate artistică, nu credem că ar fi putut exista o alegere mai bună!