Cinci noi albume muzicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna septembrie, au apărut la Editura Casa Radio cinci albume muzicale, cu înregistrări ale unor interpreţi români contemporani: „Trans-European Express“, cu Orchestra Română de Tineret şi „Strauss: Simfonia Alpilor“, cu Orchestra Naţională Radio, dirijate de Cristian Mandeal; „Maestro!“ - Dan Grigore; „Pianul călător. Romantic“ - Horia Mihail; „Duelul viorilor. Tango“ - Gabriel Croitoru, Liviu Prunaru şi Horia Mihail.

„Trans-European Express“ este numele discului cu 15 lucrări, semnat de Orchestra Română de Tineret, pe care o conduce dirijorul Cristian Mandeal. Din repertoriu fac parte piese orchestrale celebre precum Vals de Dmitri Şostakovici şi Pas de deux din baletul Spărgătorul de nuci al lui Ceaikovski.

Festivalul RADIRO a reunit la cea de-a doua ediţie, în 2014, orchestre importante ale radiodifuziunilor publice, din care a făcut parte şi Orchestra Naţională Radio. Întrucât 2014 a fost un an Richard Strauss, căci s-au împlinit 150 ani de la naştere, repertoriul ales a cuprins lucrări semnate de compozitorul german. Astfel, Orchestra Naţională Radio a interpretat, sub bagheta lui Cristian Mandeal, Simfonia Alpilor. Un alt album este Maestro!, cu interpretările pianistului Dan Grigore, ccare cuprinde înregistrări realizate între 1961 şi 2008.

Cele două proiecte muzicale importante ale Centrului Cultural Media Radio România, Duelul viorilor şi Pianul călător sunt, de asemenea reflectate pe două discuri apărute recent sub semnul Editurii Casa Radio. Pianistul Horia Mihail interpretează lucrări de Robert Schumann şi Johannes Brahms. Duelul viorilor, un proiect care reuneşte doi violonişti de marcă, cu două viori de colecţie: Gabriel Croitoru cântă pe o vioară Guarneri, care i-a aparţinut lui George Enescu şi Liviu Prunaru, concert-maestrul uneia dintre cele mai bune orchestre din lume, Concertgebouw din Amsterdam, deţine o vioară Stradivarius. 

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite