Analiză Achizițiile de armament pe care România le face cu Ucraina prin programul SAFE, criticate de un expert în securitate: „Nu știm ce arme ne trebuie”

România încearcă să salveze finanțarea europeană pentru înarmare printr-un acord comun cu Ucraina, după ce a ratat termenul pentru un contract individual în cadrul programului SAFE. Expertul în securitate Hari Bucur Marcu avertizează însă că România face achiziții de armament fără o strategie clară de apărare, iar deciziile sunt luate fără a fi stabilite în prealabil misiunile și capacitățile de care Armata Română are nevoie.

România cumpără armament fără o strategie clară, acuză un expert în securitate. FOTO: Arhivă

Țara noastră se află în negocieri cu Ucraina pentru încheierea unui contract comun de achiziție de armament individual, în cadrul programului SAI, finanțat prin inițiativa europeană SAFE. Termenul limită pentru semnarea unui contract individual a fost deja depășit, iar singura modalitate prin care finanțarea alocată României să nu fie pierdută este finalizarea unui acord comun de achiziție. Situația vine pe fondul unor dificultăți interne legate de lipsa de claritate strategică și de instabilitatea politică, care afectează capacitatea de negociere a autorităților române. 

Expertul în securitate Hari Bucur Marcu a explicat pentru „Adevărul” că România nu și-a stabilit în prealabil misiunile militare înainte de a solicita împrumuturile din programul european de înarmare SAFE. Această carență, coroborată cu absența unui guvern cu puteri depline, plasează țara într-o poziție defavorabilă în cadrul negocierilor internaționale. 

„Nu am fost în stare să depunem o cerere pentru un contract individual, iar acest lucru nici nu era posibil, deoarece în România nu există claritate cu privire la scopul pentru care dorim să folosim armamentul. Occidentul, Uniunea Europeană și inițiativa SAFE ne-au pus la dispoziție fonduri sub formă de împrumuturi, fără a impune condiții clare, ci doar oferindu-ne bani și lăsându-ne să acționăm după cum credem de cuviință. Răspunsul celor care nu au nevoie ca acest împrumut să fie favorabil este unul de neîncredere, pentru că reprezentanții noștri nu au cu cine să discute la nivel internațional, dat fiind că avem un guvern interimar care nu poate semna niciun fel de contract internațional și care este ignorat pe plan extern”, a declarat expertul în securitate.

Un alt aspect semnalat vizează lipsa aplicării legii planificării apărării în România. Strategia națională de apărare, prezentată de președinte și aprobată de Parlament, nu îndeplinește cerințele minime, potrivit expertului.

„Mai grav decât atât, în România nu este aplicată legea planificării apărării, iar strategia națională de apărare, prezentată de președinte și aprobată de Parlament, nu îndeplinește cerințele minime pentru un astfel de document, deoarece din ea nu rezultă o carte albă a apărării, o directivă de planificare sau o strategie militară. 

Abia pe baza acestor documente s-ar putea stabili ce tipuri de arme, de la cine și cu ce buget sunt necesare pentru îndeplinirea misiunilor Armatei Române, misiuni care, de altfel, nu sunt clar definite în niciun document programatic legal, aprobat de Parlament. În lipsa acestor elemente fundamentale – strategie de apărare clară, directivă de planificare, carte albă și strategie militară – se fac doar improvizații, iar discuțiile cu Ucraina devin o simplă formalitate, deoarece fiecare parte implicată este interesată să încaseze banii împrumutați de România”, a punctat Hari Bucur Marcu.

Acesta a subliniat că problema nu ține de producția de armament sau muniții, ci de modul în care sunt luate deciziile.

„Problema este una foarte gravă și nu ține de producția de armament sau muniții, ci de modul în care sunt luate deciziile, iar președintele ucrainean a subliniat că armele produse și concepute acum sunt eficiente doar câteva luni, după care apar contraarme rusești care le reduc eficacitatea. În plus, este vorba despre arme tactice, care pot asigura doar victorii la nivel de batalion, fără a fi decisive pentru apărarea României sau pentru înfrângerea Rusiei de către Ucraina”, a mai precizat expertul în securitate.

România cumpără arme despre care nu știe dacă are nevoie

Hari Bucur Marcu a explicat că, în lipsa unei strategii clare privind misiunile României din următorii ani, țara noastră se împrumută de bani pentru arme despre care nu putem fi siguri că sunt necesare.

„Pentru a înțelege dacă este un deal bun pentru România, trebuie să pornim de la un aspect esențial: noi nu știm care sunt misiunile pe care urmează să le îndeplinească forțele armate române. Militarii nu au dreptul constituțional, legal, principial sau moral să își stabilească singuri misiunile, așa că, în lipsa unor misiuni clare – fie ele strategice, operative sau tactice – nu putem ști ce tip de armament este necesar. De exemplu, dacă România nu are misiuni ofensive care să implice lovituri la distanță de 1000 de kilometri, atunci nu avem nevoie de avioane F-35, care sunt stealth și pot deveni invizibile pentru radarele inamice, pentru că nu planificăm să acționăm împotriva unui inamic care să nu ne vadă venind. Desigur, F-35-ul este o armă mai performantă decât F-16, dar dacă nu avem o misiune care să justifice utilizarea lui, achiziția devine inutilă”, a transmis acesta.

Un alt exemplu oferit de Hari Bucur Marcu vizează problema combaterii dronelor, un subiect frecvent discutat în prezent. 

„În forma actuală, misiunea de combatere a dronelor este, de fapt, una de control al traficului aerian, adică atunci când un obiect zburător neautorizat intră în spațiul aerian românesc, trebuie să intervenim, inclusiv prin doborâre. Pentru o astfel de situație ocazională, nu este nevoie de o armă specială. Însă, dacă ne-am confrunta cu un val de 200 de drone într-o singură zi, venind din mai multe direcții, cu traiectorii imprevizibile și ținte necunoscute, atunci am avea nevoie de sisteme de apărare plasate strategic în jurul obiectivelor importante. Prin urmare, atunci când alegem un anumit tip de armament pentru combaterea dronelor, ne asumăm de fapt o soluție pentru următorii 2-3 ani, care trebuie să fie adaptată atât scenariilor simple, cât și celor complexe”, a precizat expertul în securitate.

Potrivit lui Hari Bucur Marcu, în lipsa unor strategii coerente de apărare, investițiile se realizează în funcție de criterii superficiale, precum atractivitatea armamentului sau oportunitatea de a cheltui fondurile împrumutate pe armament american.

„Din păcate, calculele noastre nu se fac pe baza unor analize riguroase ale necesităților reale, ci după criterii superficiale, precum atractivitatea armamentului sau oportunitatea de a cheltui fondurile împrumutate într-un anumit loc, de exemplu către americani, în loc să le direcționăm altora. Acesta este modul în care politicienii și cei care formează opinia publică abordează problema – ca pe o chestiune de performanță sau de alocare a banilor, fără a lua în considerare investițiile în capacități românești de producție de armament, deși am avea capacitatea științifică necesară. Oficialii noștri se declară mulțumiți atunci când reușesc să obțină chiar și un simplu contract pentru fabricarea de explozibil, ignorând complet nevoia de a dezvolta o industrie proprie de apărare”, a mai transmis expertul în securitate.

De ce a ratat România termenul individual pentru contractul de înarmare?

Contractul pentru armament individual a fost atribuit companiei americane Sig Sauer, însă procedura de selecție a fost contestată de producătorul italian Beretta, care a cerut reluarea și transparentizarea procesului.

Deși contestația nu a dus la reluarea procedurii, Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, pe 1 iunie, că nu a semnat contractul cu Sig Sauer în termenul impus de Uniunea Europeană, ci doar un acord de cooperare industrială între filiala locală a Sig Sauer și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Termenul limită pentru semnarea contractelor individuale de finanțare prin programul SAFE era 30 mai, dar există încă o soluție pentru salvarea finanțării, și anume acordul de achiziție cu alte state, pentru care termenul de semnare a fost prelungit până în anul 2027, conform Regulamentului Consiliului (UE) 2025/1106.

Astfel, România a început negocierile cu Ucraina o achiziție comună de armament prin programul SAI, din SAFE.