Vaccinul AstraZeneca provoacă un răspuns imunitar puternic în rândul persoanelor în vârstă, dezvăluie Financial Times

Vaccinul AstraZeneca provoacă un răspuns imunitar puternic în rândul persoanelor în vârstă, dezvăluie Financial Times

Foto arhivă

Rezultate preliminare ale testelor clinice ale vaccinului dezvoltat de către Universitatea Oxford în parteneriat cu grupul britanic AstraZeneca împotriva noului coronavirus SARS-CoV-2 arată că vaccinul produce un răspuns imunitar puternic la persoanele în vârstă, care prezintă cel mai risc ale unor forme grave de covid-19, dezvăluie luni The Financial Times, care citează două persoane la curent cu dosarul, relatează Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceste rezultate survin după ce date publicate în iulie au arătat că vaccinul a generat ”răspunsuri imunitare robuste” în rândul pacienţilor sănătoşi cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, scrie ziarul britanic.
 
FT avertizează însă că teste de imunogenitate pozitive nu garantează faptul că vaccinul este eficient la persoane în vârstă.
 
Detalii cu privire la această descoperire urmează să fie publicate în curând într-o revistă ştiinţifică, precizează ziarul.
 
Contactate de Reuters, Oxford şi AstraZeneca nu au răspuns imediat.
 
AstraZeneca a anunţat vineri că a reluat testele clinice în Statele Unite ale vaccinului său împotriva covid-19, după ce a primit unda verde a autorităţilor sanitare americane.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările