Studiu: Reinfectările cu subvariantele Omicron sunt rare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reinfectările au afectat în cea mai mare parte persoane tinere, nevaccinate Foto ilustrativă: Arhivă
Reinfectările au afectat în cea mai mare parte persoane tinere, nevaccinate Foto ilustrativă: Arhivă

Infectările succesive cu două subvariante Omicron, diferite, ale noului coronavirus sunt posibile, însă astfel de cazuri sunt rare, arată un studiu danez.

În Danemarca, subvarianta mai infecţioasă de Omicron, cunoscută sub numele BA.2, a detronat rapid subvarianta „originală” BA.1, care este cea mai comună la nivel mondial, însă până acum oamenii de ştiinţă nu ştiau dacă o persoană poate fi infectată de ambele subvariante, conform Reuters.

Un nou studiu, condus de cercetătorii de la principala agenţie de combatere a bolilor infecţioase din Danemarca, Statens Serum Institut (SSI), arată că persoanele infectate cu BA.1 pot fi infectate şi cu BA.2 la scurt timp după aceea, însă astfel de cazuri sunt rare. 

„Avem dovezi că reinfectările cu subvarianta Omicron BA.2 sunt rare, dar se pot produce relativ la scurt timp după infectarea cu BA.1”, au declarat autorii studiului.

BA.1 şi BA.2 diferă între ele prin aproximativ 40 de mutaţii genetice. 

În timp ce BA.2 reprezintă deja 88% din totalul cazurilor de coronavirus din Danemarca, numărul infectărilor cu această subvariantă a început să crească recent şi în Marea Britanie, Africa de Sud şi Norvegia. 

Reinfectările au afectat în cea mai mare parte persoane tinere, nevaccinate, şi au cauzat doar forme uşoare de COVID-19, niciunul dintre aceste cazuri nu a dus la spitalizări sau la decese, au precizat cercetătorii.

Studiul, care nu a fost deocamdată examinat de alţi cercetători, a descoperit 1.739 de cazuri, înregistrate între 21 noiembrie 2021 şi 11 februarie 2022, la  persoane care au fost testate pozitiv de două ori într-un interval cuprins între 20 şi 60 de zile. 

În această perioadă, în Danemarca au fost raportate peste 1,8 milioane de cazuri de COVID-19. 

În baza datelor obţinute de la un grup mai mic, autorii cercetării  au descoperit 47 de cazuri de reinfectare cu BA.2 la scurt timp după infectarea cu BA.1. 

Cercetătorii au găsit de asemenea o încărcătură virală mai mică după cea de-a doua infectare, cee a ce sugerează că un anumit nivel de imunitate s-a dezvoltat după prima  infectare.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite