STUDIU: Operaţia de cataractă scade cu 30% riscul de demenţă, timp de cel puţin 10 ani

STUDIU: Operaţia de cataractă scade cu 30% riscul de demenţă, timp de cel puţin 10 ani

Foto:Arhivă

Persoanele care fac operaţie de cataractă au un risc cu 30% mai mic de a se îmbolnăvi de demenţă, indiferent de cauza acesteia, arată un studiu realizat de un grup de cercetători din Seatle, SUA.

Ştiri pe aceeaşi temă

Studiul observaţional „Adult Changes in Thought” (ACT) a fost realizat de cercetătorii de la Kaiser Permanente Washington, Seattle pe baza datelor obţinute de la peste 3.000 de pacienţi cu vârste peste 65 de ani, conform News Medical.
 
Cercetătorii au descoperit că subiecţii care au suferit o intervenţie chirurgicală de cataractă la fiecare ochi au avut aproximativ 30% mai puţine şanse de a dezvolta orice formă de demenţă timp de cel puţin 10 ani după operaţie. 
 
Operaţia de cataractă a fost, de asemenea, asociată cu un risc mai mic de a face bola Alzheimer. 
 
Rezultatele au fost raportate pe 6 decembrie în JAMA Internal Medicine. 

„Acest lucru este cu adevărat interesant, deoarece nicio altă intervenţie medicală nu a arătat o asociere atât de puternică de scădere a riscului de demenţă la persoanele în vârstă”, a spus şefa echipei de cercetare, Cecilia Lee (University of Washington School of Medicine).

Mecanismele prin care operaţia de cataractă scade riscul de demenţă nu au fost determinate în acest studiu. 

Cercetătorii presupun că oamenii pot primi un input senzorial după operaţia de cataractă, ceea ce ar putea avea un efect benefic în reducerea riscului de demenţă. 
 
„Aceste rezultate sunt în concordanţă cu ideea că aportul senzorial către creier este important pentru sănătatea sa”, a spus coautorul Dr. Eric B. Larson, investigator principal al studiului ACT şi investigator principal la Institutul de Cercetare în Sănătate Kaiser Permanente Washington.
 
Potrivit şefei echipei de cercetare, o altă ipoteză este că, după operaţia de cataractă, oamenii primesc mai multă lumină albastră. 
 
„Unele celule din retină sunt asociate cu reglează ciclurile de somn, iar aceste celule reacţionează la lumina albastră. Cataractele blochează în mod special lumina albastră, iar operaţia de cataractă ar putea reactiva acele celule”, a explicat Lee.
 
Rezultatele studiului ar putea servi ca bază pentru cercetări ulterioare privind relaţia ochi-creier în demenţă şi alte afecţiuni. 
 
Studiile anterioare ale grupului de cercetărori condus de Cecilia Lee au arătat o legătură puternică între alte boli ale retinei, cum ar fi degenerescenta maculară legată de vârstă, şi dezvoltarea bolii Alzheimer şi a demenţei. Potrivit cercetării date, subiecţii cu degenerescenţă maculară sau alte boli degenerative retiniene sunt mai susceptibili de a dezvolta demenţă. 
 
.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările