OMS a anunţat un nou sistem de denumire a variantelor de coronavirus

OMS a anunţat un nou sistem de denumire a variantelor de coronavirus

FOTO Arhivă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni un nou sistem de denumire pentru variantele Covid-19, astfel că, de acum înainte, va folosi litere greceşti în cazul versiunilor descoperite în ţări ca Marea Britanie, Africa de Sud şi India, relatează BBC.

Ştiri pe aceeaşi temă

Varianta descoperită în Regat este etichetată drept Alpha, cea în Africa de Sud - Beta, iar cea în India - Delta.

OMS a spus că a luat această decizie pentru a simplifica discuţiile, dar şi pentru a ajuta la înlăturarea stigmatului numelor.

La începutul acestei luni, guvernul indian a criticat denumirea variantei B.1.617.2 - descoperită în ţară, în octombrie 2020 - ca „variantă indiană”, deşi OMS nu a etichetat-o vreodată oficial aşa.

„Nicio ţară nu trebuie stigmatizată pentru detectarea şi raportarea de variante”, a scris Maria Van Kerkhove, director al OMS, pe Twitter. Ea a făcut apel pentru „supravegherea solidă” a variantelor şi pentru împărtăşirea datelor ştiinţifice, pentru a ajuta la oprirea răspândirii. 

Literele vor fi folosite atât pentru variantele preocupante, cât şi pentru variantele de interes. Lista a fost publicată pe site-ul OMS.

Aceste litere greceşti nu vor înlocui denumirile ştiinţifice. Dacă sunt identificate oficial mai mult de 24 de variante, sistemul va rămâne fără litere greceşti şi va fi anunţat un nou program de denumire, a declarat Van Kerkhove pentru Stat News.

Luni, un cercetător care consiliază guvernul britanic a spus că ţara se află în faza de început al celui de-al treilea val de infecţii cu noul coronavirus, alimentat în parte de varianta Delta. La finalul săptămânii trecute, Vietnamul a anunţat că a descoperi o variantă ce combină Alpha şi Delta, care se răspândeşte mai repede şi este foarte periculoasă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările