BIP: ce este boala inflamatorie pelvină şi cum o poţi vindeca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Neglijarea infecţiilor genitale poate să conducă la complicaţii grave. Boala inflamatorie pelvină este una dintre ele.

Boala inflamatorie pelvină sau BIP reprezintă infecţia şi inflamarea organelor tractului genital feminin superior – uter, trompe uterine şi ovare. Apare ca urmare a unei infecţii bacteriene la nivelul vaginului şi colului uterin, care avansează în profunzimea tractului genital. În majoritatea cazurilor, infecţiile care determină bola inflamatorie pelvină sunt transmise pe cale sexuală.

Uneori provoacă infertilitate

De multe ori, însă, simptomele bolii inflamatorii pelvine lipsesc sau sunt luate drept semne ale unei afecţiuni mai puţin severe. De exemplu, dacă BIP este provocată de chlamydia, poate să nu nu prezinte vreun simptom. Pe de altă parte, se poate întâmpla ca simptomele bolii inflamatorii pelvine să nu apară până când infecţia şi inflamaţia nu ajung la nivelul trompelor uterine sau la stratul superficial al cavităţii abdominale.

În majoritatea cazurilor BIP are o evoluţie îndelungată asimptomatică. Atunci când apar, simptomele pot varia de la forme uşoare la unele severe.

Totuşi, simptomul definitoriu pentru BIP este durerea abdominală inferioară, sub formă de crampe sau de durere constantă. Senzaţia de durere se poate accentua în timpul menstruaţiei şi, uneori, şi în săptămâna care urmează, dar şi în timpul actului sexual.

Se pot adăuga senzaţii de durere în regiunea dorsală inferioară, o secreţie vaginală anormală, de culoare galbenă, maronie sau verzuie ori o creştere a cantităţii secreţiei vaginale, febra moderată sau ridicată, o senzaţie vagă de oboseală şi un disconfort general, durere de cap, greaţă, balonare, sângerări menstruale neregulate, arsuri sau dureri la urinare.

Chiar dacă de cele mai multe ori, BIP se vindecă complet, unele femei fac complicaţii serioase. Aproximativ 20% dintre femeile care au avut BIP pot rămâne cu cicatrice ale trompelor uterine, fapt care duce la scăderea şanselor de a rămâne însărcinate şi alte 20% rămân cu o durere pelvină cronică, de lungă durată.

Remediile naturale de ajutor

Pe lângă tratamentul cu antibiotice prescris de medic, unele plante, cu proprietăţi antiinflamator şi antibacterian, pot fi de un real folos. Dintre acestea cele mai eficiente sunt: coada şoricelului, creţişoara, năpraznicul, urzica moartă albă, troscotul, traista ciobanului, coada calului, gălbenelele. Acestea pot fi utilizate sub formă de tinctură, infuzie, macerat sau pulbere ţinută sub limbă timp de 10-15 minute.

Recomandate sunt şi uleiurile esenţiale de  de cimbru şi de ienupăr, care pot fi luate câte trei picături de trei ori pe zi, adăugate în miere. De avut în vedere sunt şi băile de şezut cu oricare din aceste plante. Acestea trebuie efctuate seara, timp de 20-30 minute, timp de trei săptămâni consecutiv.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite