Visa Waiver și candidatura la NATO, printre temele discutate la întâlnirea Iohannis-Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că au fost abordate mai multe teme la întâlnirea sa cu omologul american, Joe Biden, printre care Visa Waiver și candidatura la șefia NATO.

Klaus Iohannis a fost primit la Casa Alba de Joe Biden
Klaus Iohannis a fost primit la Casa Alba de Joe Biden

Președintele României a afirmat ca discuțiile au vizat aprofundarea parteneriatului strategic dintre cele doua state. 

"I-am mulțumit Președintelui Biden pentru contribuția substanțială a Statelor Unite la asigurarea securității României și a întregului Flanc Estic și, totodată, la recunoașterea rolului strategic al Mării Negre în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Prezența trupelor americane pe teritoriul țării noastre, într-un număr sporit, reprezintă un factor de siguranță și stabilitate, nu doar pentru România, ci pentru întreaga regiune.

Președintele Biden și-a exprimat aprecierea deosebită față de eforturile consistente pe care România le face în beneficiul spațiului aliat și, totodată, pentru sprijinul continuu pe care îl acordăm Ucrainei, inclusiv prin facilitarea tranzitului de produse agricole din Ucraina spre piețele lumii.

Subliniez că tema securității nu este doar una strict militară, ci trebuie abordată într-un sens mult mai larg, deoarece de aceasta depind siguranța cetățenilor noștri și susținerea principiilor democratice pe care sunt fondate societățile noastre.

Atât România, cât și Statele Unite împărtășesc obiectivul de a întări relațiile bilaterale și lucrăm în acest sens în domeniul energiei – fiind cunoscută cooperarea strânsă pe care o avem în domeniul nuclear -, al industriei de apărare, în domeniul economic, al IT-ului, în inovare și cercetare, și, de fapt, lista este mult mai lungă", a declarat președintele roman. 

Discuții despre programul Visa Waiver

Iohannis a menționat că a fost abordată și problema admiterii României în programul Visa Waiver.

"Obiectivul nostru este să îndeplinim toate condițiile pentru includerea în acest program și suntem încrezători că acest lucru se va întâmpla în viitorul nu foarte îndepărtat", a declarat președintele României. 

Întrebat când s-ar putea realiza efectiv includerea în program, oficialul român a răspuns: "Sunt foarte multe discuții tehnice aici. Știți că Visa Waiver nu este o decizie politică, este o decizie care se bazează pe date statistice. Ministerul de Externe de la noi și Ambasada de aici au luat lucrurile foarte în serios. Există campanii de conștientizare, de îmbunătățire a ratei de acceptare și, în acest sens, putem să avem speranța legitimă ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve această chestiune".

Ajutor pentru Ucraina

Discuțiile dintre cei doi președinți au vizat și pregătirea Summitului de la Washington din iulie, din perspectiva obiectivelor pe care le are România, dar și ajutorul pentru Ucraina.

"Este important ca la această reuniune să reconfirmăm unitatea și coordonarea transatlantice. Pe lângă sprijinul constant și consistent pe care îl acordăm noi Ucrainei, este esențial să întărim în continuare postura de apărare și descurajare pe Flancul Estic și să avem o abordare consolidată în ceea ce privește securitatea la Marea Neagră", a declarat Iohannis.

Printre obiectivele concrete, Klaus Iohannis a punctat întărirea Flancului Estic prin investiții în Apărare, precum și strategia la Marea Neagră.

Președintele român a menționat că este nevoie de sisteme avansate de apărare antiaeriană în Ucraina, fiind discuții în curs despre statele care le pot oferi.

"România dispune de astfel de sisteme și atunci, sigur, am fost întrebați și noi. Și Președintele Biden a adus această chestiune în discuție și i-am spus că sunt deschis să discutăm aceste chestiuni, asta însemnând că va trebui să discut eu acasă, în CSAT, să vedem cum putem să punem problema, ce putem să oferim, și, evident, ce putem să primim în schimb, pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană. Eu cred că vom găsi o soluție. Este vorba de un singur sistem Patriot. (..) Credeți-mă că știu mult mai multe detalii, dar da, este unul funcțional, care va rămâne în România, celelalte, care sunt în faze avansate de operaționalizare, și despre unul dintre acestea era vorba", a spus Iohannis.

Referitor la posibilitatea de creștere a cheltuielilor pentru apărare, șeful statului a precizat : "România stă extraordinar de bine cu decizia de 2,5% din PIB pentru Apărare. Sunt mulți aliați care sunt foarte departe chiar de 2% și, sigur, în măsura în care tensiunile cresc, discuția se va relua și va fi nevoie, și asta am spus-o și în discuția cu Președintele Biden: trebuie să fim foarte lucizi și să vedem că industriile noastre de Apărare trebuie să crească producția, altfel nu vom face față acestei situații".

Candidatura lui Iohannis la NATO

Klaus Iohannis a confirmat ca unul dintre subiectele discutat a fost legat de candidatura sa la șefia NATO.  

i acest punct a fost atins în discuția noastră tête-à-tête, și împreună am decis să continuăm dialogul. (..)Aceste discuții nu se fac publice și nu o să mă apuc eu să spun ce a spus Președintele Biden. Eu vă spun ce am spus eu acolo. Dar discuția nu a fost una lungă, a fost una relativ scurtă, și, dacă m-ați întrebat dacă există riscul să nu existe consens, da, există riscul. Și tocmai de aceea cred că este foarte bine să existe două candidaturi, să existe doi candidați care, în general, sunt considerați acceptabili amândoi, pentru că o organizație puternică are nevoie și de competiții puternice. Și, până la urmă, unul dintre cei doi candidați probabil va fi ales următorul Secretar General. Important este să nu amestecăm lucrurile. Au fost unii care au spus că, dacă sunt doi candidați, se rupe unitatea Alianței. Nici vorba de așa ceva! Alianța este puternică, mergem mai departe. Dar este bine să fie doi candidați, pentru că atunci există posibilitatea de a deschide noi teme de dezbateri și există, evident, șansa să facem lucrurile să meargă mai bine", a precizat Klaus Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite