Interviu VIDEO Sorin Ducaru, ambasadorul României la NATO: „Scutul de la Deveselu nu e doar un simbol“

Ambasadorul României la NATO vorbeşte despre rolul ţării noastre în cadrul redefinirii strategiilor Alianţei pentru secolul XXI şi despre înalta funcţie pe care a câştigat-o în această organizaţie.

Ambasadorul Sorin Ducaru a fost numit reprezentant permanent al României în Consiliul Nord-Atlantic în 2006. Înaintea ocupării acestei funcţii, a fost ambasadorul României în SUA, 2001-2005 şi ambasador la ONU 2000-2001. Născut în 1964, Sorin Ducaru a absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti în 1988 şi a intrat în diplomaţie în 1993. La începutul lunii mai, în urma unui concurs, Sorin Ducaru a câştigat postul de Asistent al Secretarului General NATO, urmând ca din luna octombrie să conducă Divizia pentru riscuri de securitate emergente. Divizia va lucra în cadrul Noului Concept Strategic al NATO în scopul definirii  răspunsurilor Alianţei în faţa noilor provocări de securitate ale secolului XXI.

Sunteţi persoana care  ocupă cea mai înaltă poziţie deţinută vreodată de un român la NATO. Aţi câştigat prin concurs postul de Asistent al Secretarului General NATO şi veţi conduce Divizia care  se ocupă de ameninţări de securitate emergente. Care sunt implicaţiile, care sunt beneficiile pentru un stat ce are un reprezentant într-o asemenea funcţie-cheie?

Sorin Ducaru: În primul rând e o chestiune de vizibilitate şi cred că şi de recunoaştere. Am mai fost întrebat în ce măsură aceasta reflectă o evaluare pozitivă atât a candidatului, dar şi a ţării. Eu aş spune că sunt ambele elemente care sunt luate în considerare şi cred că suntem printre ţările care şi-au creat un profil în cadrul Alianţei şi care pot aduce valoare adăugată în această Alianţă. Sigur pe mine m-a ajutat şi experienţa. Eu am crescut, aş spune în diplomaţie, în experienţa diplomatică, cu tematica în NATO şi UE, dar mai ales în cei câţiva ani, peste şase, petrecuţi ca ambasador la
NATO contează. E o problematică foarte largă.

Vestea câştigării de către dumneavoastră prin concurs a acestui important post la NATO a generat speculaţii precum că n-ar mai fi posibil ca un român să ocupe o funcţie şi mai înaltă, de Secretar General, de exemplu. Care este comentariul dumneavoastră?

Sunt tipuri de poziţii diferite, niveluri diferite, procese diferite. Poziţia de Secretar General este o poziţie politică, o poziţie supremă în cazul Alianţei şi ea se decide pe baza consensului aliat la nivel politic înalt. În cadrul unor procese de consultări discrete, subtile, dar profunde. De obicei, în ultimele trei-patru luni de mandat al Secretariatului General în funcţie, se discută în cancelariile statelor membre. Poziţia de Şef de Divizie, Asistent al Secretariatului General sau adjunct în jargonul francez sau al nostru este una din cele şapte funcţii de conducere la care ocuparea se face prin concurs, implică o doză importantă de expertiză tehnică şi aş spune că nu trebuie privite decât poate în sensul unei bucle pozitive, unui efect pozitiv în sensul că orice poziţie de nivel mai înalt creează o vizibilitate sporită României. Există, de altfel, şi precedente în istoria recentă a Alianţei în care au fost atât Secretar General, cât şi şefi de divizie din cadrul aceleiaşi ţări.

Divizia pe care o veţi conduce adună sub aceeaşi umbrelă foarte multe provocări legate de rolul NATO în secolul XXI şi aici sunt nişte direcţii noi, necunoscute, care vă revin în sarcină.

Divizia a fost creată în toamna anului 2010, în contextul în care exista această dezbatere privind noul concept strategic şi era clară nevoia de a ne raporta la ameninţări de securitate ale secolului XXI. Şi atunci, tocmai, pentru a creşte profilul Alianţei ca răspuns la acest tip de ameninţări s-a creat divizia care a inclus câteva teme care erau pe radarul alianţei şi înainte, partea nucleară, partea luptei împotriva terorismului, dar oricum, ameninţări neconvenţionale, plus aceste teme noi, securitatea energetică, un concept pentru care s-au conturat câteva elemente într-un Raport la Summitul de la Bucureşti. Iar, apărarea cibernetică a căpătat vizibilitate chiar la orizontul anului 2010.

Au fost state membre NATO supuse unor atacuri cibernetice. Ce poate să facă NATO în asemenea situaţii?

Trebuie să vă mărturisesc că suntem într-o fază în care, dacă vreţi, defrişăm teritorii, suntem într-o fază de început unde avem o decizie foarte clară şi inclusiv un proiect bugetat este acela de a pune sub o protecţie unică, centralizată, toate sistemele de pe site-urile alianţei. Fie ele ale Cartierului General, structurile de comandă, în agenţii. Sunt vreo 52 de locaţii care până acum aveau sisteme separate cu diverse grade de protecţie şi care vor fi protejate unitar şi centralizat. Termenul-limită pentru a obţine faza finală de operaţionalizare este octombrie acest an. Deci, aceasta a fost prima prioritate.

Cât de dăunătoare pot fi asemenea atacuri cibernetice la adresa unei ţări? Pot fi similare cu un atac fizic, armat, pot avea consecinţe similare?

Scenariile pot fi foarte diverse. Din acest motiv este nevoie şi de o standardizare a protecţiei. În mod normal, structurile care ţin, sau sistemele care ţin de infrastructurile critice ar trebui să aibă un anumit nivel de izolare. Să nu fie accesibile oricui de pe reţeaua de internet, dar şi în aceste situaţii pot ajunge viruşi, prin diverse metode, stick-uri de memorie, de exemplu. Noi suntem iarăşi în perioada în care clarificăm conceptele. Sunt diverse niveluri. Pot fi în domeniul cibernetic, există un nivel al criminalităţii, dar care este urmărit de alte instituţii.  Există aspectul care vizează spionajul cibernetic şi aici NATO are un rol şi are un rol de analiză, de a înţelege ce fenomene sunt, care ar putea să fie actorii. Ţine foarte mult şi de analiza de intelligence în sens larg. Şi pe urmă este vorba de atacuri cibernetice care se pot solda cu efecte grave: pierderi de vieţi omeneşti sau de capabilităţi aş spune esenţiale pentru o societate.

Recent, chiar autorităţile române au afirmat că au fost subiectul unor atacuri.

 NATO nu exclude, deci invocarea chiar şi a Articolului 5 în ceea ce priveşte apărarea colectivă. Această întrebare a fost în cadrul dezbaterii privind noul concept strategic, iar în aceste situaţii când anumite atacuri generează victime, atacuri grave, de criză, există paşii de urmat, consultările între aliaţi şi, la nevoie, decizia unui răspuns.

Se poate considera că intră sub incidenţa Articolului 5 care înseamnă răspunsul colectiv?

Nu automat, dar nu e exclus. Orice situaţie generează o consultare  între aliaţi şi rezultatul consultării poate să ducă sau nu la un răspuns de tip articol 5. De cele mai multe ori duce la acţiuni tipice unui răspuns de situaţii de urgenţă civile. De altfel, Articolul 5 nu s-a invocat decât o singură dată, în istoria Alianţei, după atacul de la 11 septembrie 2001. În cele mai multe situaţii, aceste discuţii generează acţiuni concrete în sensul răspunsului unor situaţii de urgenţă civilă, dar întotdeauna elementul de Articol 5 rămâne un element important de descurajare  la care nu cred că se va renunţa. Sunt sigur că nu se va renunţa. ;

Profilul României în NATO

NATO se referă la tematica de securitate, de apărare colectivă. Aici nu au fost nici un fel de elemente care să afecteze, aş spune, credibilitatea, imaginea României. În România a fost permanent, aş spune, un consens şi politic, şi la nivelul societăţii asupra temelor majore de securitate şi ele n-au intrat într-o dezbatere politică. Şi a fost continuitate, predictibilitate. Ne-am asumat întotdeauna angajamentele, niciodată n-am avut sincope în acest sens. Deci, am avut această nişă unde colaborarea internă a fost foarte bună şi unde efortul românesc a fost coerent. Şi sigur noi nu am făcut decât să fim la interfaţa  dintre această realitate şi  ceea ce se cerea din partea Alianţei.

Apărarea antirachetă va acoperi tot teritoriul aliat

Am văzut aceste discuţii legate de scutul antirachetă de la Deveselu. A fost anunţul de acum două luni al Secretarului Apărării, Chuck Hagel,  legat de decizia americană de a muta nişte capabilităţi ale acestui sistem de apărare antirachetă pe Coasta de Vest a Statelor Unite ca urmare a ameninţărilor venite din Coreea de Nord. Afectează aceste decizii dezvoltarea scutului în România la baza de la Deveselu?

Între timp, lucrurile s-au clarificat. Dacă a fost o perioadă de emoţii atunci, şi poate firească, lucrurile au fost clarificate. În ce sens? Fazele unu, doi, trei ale construcţiei acestui scut antirachetă vor duce la îndeplinirea obiectivului de acoperire a întregului teritoriu aliat, ceea ce era obiectivul principal, prima dată stabilit tot la Summitul de la Bucureşti, ca şi doctrină politică în acest domeniu. Iarăşi, în ce priveşte calendarul, faza a II-a va fi derulată conform calendarului, este deja bugetată şi va duce, practic, la o acoperire, împreună cu facilităţi care vor fi pe nave, în zona Mediterană, a părţii de Centru şi Sud a Europei. Odată cu faza a III-a, care vizează prezenţa unor elemente ale scutului în Polonia şi în zona Mării Baltice, putem vorbi de acoperirea integrală a teritoriului aliat, european. Faza a IV-a viza un tip de rachete care erau în faza de proiecţie, de planşetă, care implicau încă multă cercetare şi foarte mulţi bani.  Decizia Statelor Unite a fost aceea de a folosi acele resurse mai degrabă în instalarea unor rachete care există, cunoscute pentru apărarea teritoriului propriu în faţa unor posibile ameninţări dinspre Coreea de Nord, dar nu a afectat cum am spus obiectivul general al proiectului de apărare antirachetă aliat.

Recent a fost la Bucureşti analistul George  Friedman care a prezentat o altă viziune. Şeful celebrei agenţii de analiză Stratfor spunea că scutul e mai mult simbolic, şi puterea simbolului este importantă, dar că nu asta înseamnă foarte mult într-un proiect de apărare de anvergură. Cum comentaţi?

Sigur, este părerea domniei sale, au mai fost păreri în dezbaterea aceasta din care am făcut parte şi eu de-a lungul anilor. Au apărut teorii de genul întotdeauna sabia bate scutul, nu există scuturi perfecte. Sigur, sincer vorbind nimic nu este perfect şi ideal în lumea în care trăim. Realitatea este că noi nu construim aici un simbol, sau doar un simbol. Noi construim un sistem aliat, cu parametri clar definiţi, cu obiective clar definite şi vă daţi seama nu se poate ca guvernele a 28 de state să investească atât de multă energie, dacă vreţi, capital politic, financiar în ceva ce nu are valoare sau are doar valoare simbolică. Este o părere, nu este singulară, au mai apărut astfel de păreri şi din alte părţi, dar nu este, aş spune, părerea predilectă sau curentul majoritar.

Rămânem în Afganistan, cu o forţă de 10 ori mai mică

Am văzut anunţul făcut de Secretarul General, legat de viitorul misiunii în Afganistan, de fapt schimbarea misiunii după 2014, momentul în care operaţiunea în curs încetează şi va fi înlocuită de o altă operaţiune, i s-a găsit şi un nume Resolute Support. Care va fi rolul României în viitoarea misiune NATO în Afganistan?

Noi avem o decizie a Consiliului Naţional de Apărare a Ţării de contribuţie şi după 2014 proporţional cu cea a celorlalţi Aliaţi. Şi aici dacă Alianţa va avea după 2014 o prezenţă de maximum 8-12.000 de militari, circa de 10 ori mai mică decât prezenţa actuală a tuturor, putem să facem un calcul inductiv că şi noi am avea, după 2014, o prezenţă probabil de zece ori mai mică. Nu s-a luat încă o decizie. E o chestiune ilustrativă.

Undeva la 200-300 de oameni.

Ilustrativ, dar vă spun că nu este luată o decizie. Important însă este şi alt lucru, nu numai aspectul cantitativ. Sigur contează pentru că înseamnă şi costuri, care vor fi de zece ori mai mici. Dar calitatea misiunii va fi cu totul alta. Una de antrenament şi – aş spune – susţinere şi desfăşurare a operaţiunilor, dar la nivel de mari unităţi, de Stat Major şi aceasta se va realiza numai în cinci locaţii în întreg Afganistanul, în interiorul unităţilor şi al bazelor. Partea de acţiuni combatante efective vor reveni forţelor de securitate afgane, iar partea americană îşi rezervă dreptul de a avea o misiune suplă de forţe speciale, însă una naţională.

Ştim zona în care vom fi prezenţi, după 2014?

Probabil că va fi zona de sud, dar mă îndoiesc că va fi aceeaşi locaţie. Noi acum avem o locaţie în Zabul, probabil că cele trei sau cele câteva provincii din sud vor avea o zonă de concentrare care încă nu a fost definită. Ţara care va coordona activitatea în sud va fi SUA şi decizia locaţiei va fi luată de SUA împreună cu ţările care activează în această regiune, încă nu este luată.

Interviu cu ambasadorul României la NATO, Sorin Ducaru

Cum va decurge ieşirea din Afganistan? Cum vor reuşi să aducem trupele  înapoi împreună cu tehnica?

De fapt, dacă vreţi, acest tranzit în sens invers, deja are loc. În cazul nostru a fost, practic, nesemnificativ pentru că partea  de sud a Afganistanului, provincia Zabul, a intrat în tranziţie în ultima fază, fiind o zonă dificilă. Deci avem experienţa altor state. Sunt diverse rute de întoarcere, prin sud, prin Pakistan. Pentru ţările care sunt mai nordice, Rusia, există şi o linie de mijloc prin Azerbaidjan, Georgia, Turcia, Marea Neagră. Există şi formule aeriene. Deci lucrurile intră
într-o planificare pe care n-o facem numai noi pentru noi, intră într-o planificare a alianţei în sens larg şi care vizează preluarea acelor echipamente care sunt în stare bună şi utilă.

Bănuiesc că şi costă.

Da, orice deplasare, orice transport implică anumite costuri, aşa cum şi deplasarea în teatru implică.