VIDEO Moţiunea de cenzură a picat. Tudose: „Salariul mediu a crescut cu 3 lei? Aşa e. Dar pensia  va creşte cu 20%“. Un liberal a venit cu zahăr, ulei şi ouă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moţiunea de cenzură „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, iniţiată de Opoziţie, a fost respinsă joi, înregistrându-se doar 159 de voturi „pentru“, mult sub minimul de 234 de voturi favorabile necesare adoptării. În plen, deputatul PNL Florin Roman a venit cu o plasă de cumpărături, pentru a arăta cu cât s-au mărit preţurile faţă de luna septembrie. Premierul Mihai Tudose a răspuns cu ironii.

UPDATE Moţiunea de cenzură a picat: 185 de voturi exprimate, din care 159 de voturi „pentru“, 3 împotrivă şi 23 de abţineri. Ar fi fost nevoie de 233 de voturi ca moţiunea să treacă.  

UPDATE Moţiunea de cenzură nu are şanse să treacă din moment ce PSD şi ALDE au refuzat să voteze, iar aleşii UDMR au precizat că îşi vor anula votul. 

UPDATE Mihai Tudose, pe hol, în timp ce parlamntarii votează moţiunea: „Amenzile se vor plafona la nivelul de anul acesta, chiar dacă salariul minim va creşte de anul viitor. Va fi o ordonanţă de urgenţă la care lucrează doamna Carmen Dan“. 

Întrebat dacă s-a lămurit ce înseamnă statul paralel, despre care vorbeşte Liviu Dragnea, premierul a răspuns: „Nu înţeleg conceptul, sincer. Eu îmi văd de Guvern. Avem un stat de care trebuie să ne ocupăm, cu nişte români cărora trebuie să le facem viaţa mai bună“.

UPDATE Urmează votul la moţiunii de cenzură

UPDATE Mihai Tudose: Domnule Băsescu, aţi început să îmbătrâniţi. Când eraţi mai tânăr, nu mai dădeaţi niciodată ouăle înapoi. Dragi colegi liberali, pâinea e un leu, nu 6 lei. Probabil e o familie săracă liberală.

UPDATE Ioan Munteanu, liderul deputaţilor PSD: Moţiunea va fi un eşec al Opoziţiei. 

UPDATE Florin Cîţu, senator PNL: Când Liviu Drganea are o relaţie bună cu premierul Tudose, analizele economice ies bine. Când Dragnea nu are o relaţie  bună, aşa cum a fost cu Grindeanu, evaluările PSD nu ies bine. Să vă spun adevărul despre economie. Acest Cod fiscal, care nu este al dvs, ci al lui Dragnea şi Vâlcov, se va dovedi nimicitor pentru România. Dacă avem creştere economică, de ce nu aţi majorat salariile din 2017? De ce amânaţi legea pensiilor? De ce aţi tăiat investiţiile? De ce e nevoie să modificăm Codul Fiscal, dacă tot avem aşa o creştere economică de mare? Nimic din această creştere economică nu se datorează investiţiilor. Această creştere economică este un simplu foc de paie: se vede doar în creşterea preţurilor. 

UPDATE Kelemen Hunor, preşedinte UDMR: Nu mică mi-a fost mirarea să văd că un guvern de stânga adoptă un set de măsuri neoliberale. Mă pune pe gânduri că gradul de colectare a taxelor a ajuns la un minim istoric: 25%. Reducerea impozitului pe venit înseamnă o reducere a bugetelor locale cu peste 30%, deci reducerea investiţiilor. Alţii spun că se încearcă înrobirea administraţiei locale de Guvern. Nu putem să suţinem moţiunea de cenzură, dar nu putem vota nici cu coaliţia de guvernare. Ne vom abţine de la vot. 

UPDATE Traian Băsescu a luat un cofraj de ouă şi a întrebat: „Lipseşte cuiva?“.„Cred că această moţiune de cenzură o să treacă, aşa că vă propun deja numele viitorului premier: Siegfried Mureşan“, a spus Traian Băsescu. 

UPDATE Deputatul PNL Florin Roman a venit la microfon cu o pungă de cumpărături: ouă, ulei, lapte şi pâine

Vorbesc azi în numele oamenilor simpli, a celor care au ieşţit în stradă. Românii au cumnpărat de dimineaţă alimentele de bază şi le-au cumpărat cu cele din luna septembrie. Un litru de lapte: 4,10. Acum e 5,10 bani. La unt s-a dublat preţul. Carnea de porc: 12, 20 de lei kg, acum e 24,9 lei. Românii nu au orbul găinilor, domnule Daea. Preţul ouălor a crescut de la 45 de bani la un leu şi 10 bani. Cumpărăturile făcute azi costă cu 22 de lei mai mult faţă de luna septembrie. Nici ROBOR-ul nu-l mai vede nimeni, iar de vină e probabil Soros. Românul de rând nu are norocul domnului Tăriceanu: el vede preţul la pompă, dar îl simte şi în buzunar.  
image

UPDATE Dan Barna, preşedinte USR: România este noul tigru economic al planetei? Ieri, in Bucureşti, directorii de şcoli au  anunţat părinţii că nu mai au bani de salarii pentru profesori. O fi tigrul prea fioros? Omul care v-a adus în această fundătură este Liviu Drganea. El a confiscat toată puterea. OUG 13 este feliată acum mai mărunt cu scopul ca societatea să o înghită. Cerem demisia lui Liviu Dragnea demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Unde am fi fost noi ca stat dacă nu am fi avut penali în funcţii publice? Ce ar fi făcut acest Guvern dacă timp de un an de zile n-ar fi funcţionat ca o casă de avocatură pentru Liviu Dragnea? Oare aţi fi guvernat pentru România?

UPDATE Iulian Dumitrescu, senator PNL: Această moţiune de cenzură este o rezoluţie a partidelor de Opoziţie faţă de Guvernul paralel şi ilegitim al PSD: Guvernul adevăratului premier Liviu Drganea a declarat război românilor. Domnule Tudose, sunteţi un premier-marionetă. Aţi primit numele miniştrilor în plic. Vreţi ca lumea să vă aprecieze inteligenţa în antiteză cu cei de lângă dvs. 

UPDATE Raluca Turcan, PNL: Se guvernează împotriva cetăţenilor. Aroganţa dvs a atins cote greu de imaginat. Domnilor absenţi, Dragnea şi Tăriceanu, domnule premier, au mai fost aroganţi cu dosare penale, însă niciunul nu a îndrăznit să schimbe legi pentru a scăpa de sentinţe. Acest Guvern nu este condus de Mihai Tudose, ci de Liviu Dragnea. 

UPDATE Mihai Tudose, în plen: Colegii liberali au lăsat o colegă mai nouă să citească moţiunea, neasumându-şi practic nimic. Aţi transformat un demers constituţional într-o chestie populistă. Despre ce haos vorbiţi, stimaţi colegi? În infrastructura de Sănătate, avem investiţii record. Linişte era când dvs aţi închis spitalele. Aţi vorbit despre haosul în Educaţie. Acesta este primul an când manualele şcolare au ajuns la timp pe bănci, elevii nu au mai învăţat după fiţuici. Manualul pentru a clasa a V-a îl ţinem pentru dvs, dacă acolo sunteţi. Am făcut într-un an cât nu aţi reuşit voi cu tehnocraţii. Trăiţi într-o lume iluzorie: avem cea mai mare creştere economică din lume după China. Gradul de absorbţie al fondurilor europene pe anul trecut a fost de 0,24%. Superb. Chiar prea mult pentru Guvernul Cioloş. Am făcut eforturi foarte mari pentru a repune ţara pe linia de plutire. Suntem un guvern care aduce prosperitate şi bunăstare. Anul acesta, în sectorul bugetar au crescut cu 22%, iar în sectorul privat cu 12%. Înţeleg că nu aveţi contact cu realitate, ci cu acel unic alegător care vă dă citate.O să-mi spuneţi că salariul mediu a crescut cu doar 3 lei. Este adevărat, deocamdată. Doar că acel salariat va avea o creştere substanţială la pensie. Când va ieşi din activitate, acel salariat va avea o pensie mai mare cu 20%. Veniţi cu ştiri false despre cum dispare zahărul din ceai, despre cum nu mai zboară albina. 

UPDATE Sute de oameni protestează în faţa Parlamentului. 

UPDATE Se citeşte moţiune de cenzură. 

UPDATE Parlamentarii PSD au ieşit din sală de plen înainte ca moţiunea să fie dezbătută. 

UPDATE La intrarea în plen, premierul Mihai Tudose a spus că moţiunea de cenzură nu are nicio şansă. 

UPDATE Şedinţa e condusă de Gabriel Vlase şi Niculae Bădălău, nu de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, preşedinţii celor două Camere.

UPDATE  Premierul Mihai Tudose a ajuns la Parlament, dar a mers direct în biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaţilor. 

UPDATE Ludovic Orban a declarat că e încrezător că moţiunea de cenzură va trece şi liberalii sunt pregătiţi să preia guvernarea. Partidele care au anunţat că vor trântirea Guvernului Tudose sunt PNL, USR, PML şi câţiva independenţi.


Moţiunea de cenzură a PNL a fost depusă la Parlament vinerea trecută şi a fost citită luni după-amiază într-o şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Miercuri, Birourile Permanente Reunite au decis ca dezbaterea moţiunii de cenzură depusă să aibă loc joi, începând cu ora 11.00.

PNL i-a chemat în Parcul Izvor pe cei nemulţumiţi de actuala guvernare, pentru a face un lanţ uman în jurul Palatului Parlamentului joi, de la ora 11.00, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură.

„Îi invităm alături de noi pe toţi cei care doresc să oprească haosul din economie şi atacul la Justiţie şi să participe la acţiunile de protest organizate de PNL, joi, în jurul Parlamentului pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva guvernului condus de Dragnea şi Tudose“, au anunţat liberalii.

În textul moţiuniii liberalii căreia fac inventarul „minciunilor”, al „nerealizărilor” şi al măsurilor care, arată ei, au destabilizat economia în cele zece luni de când coaliţia PSD – ALDE a preluat guvernarea. Moţiunea a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP şi independenţi.

„În mai puţin de un an, guvernarea PSD-ALDE a aruncat la coşul de gunoi promisiunile făcute în campanie şi, odată cu ele, speranţele românilor într-un trai mai bun. Beneficiile unei creşteri economice substanţiale au fost anulate de măsurile populiste şi haotice luate în economie de cuplul de economişti de renume mondial Dragnea - Tudose împotriva mediului de afaceri şi a contribuabililor oneşti din această ţară. Minciuna PSDragnea a avut picioare atât de scurte încât, în mai puţin de un an, românii au văzut că programul de guvernare, pus sub titulatura „Îndrăzneşte să crezi”, a fost o iluzie vândută cu maximă neruşinare“, arată liberalii în textul moţiunii de cenzură.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite