Victor Ponta, ministrul Justiţiei: "Nu mi s-a părut deloc amuzant să fie anchetate modelele domnului Mazăre"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul interimar al Justiţiei, Victor Ponta, consideră ridicol modul în care procurorii au înţeles să instrumenteze dosarul de fraudă electorală în care e vizat Radu Mazăre. FOTO Mediafax
Ministrul interimar al Justiţiei, Victor Ponta, consideră ridicol modul în care procurorii au înţeles să instrumenteze dosarul de fraudă electorală în care e vizat Radu Mazăre. FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a preluat joi, temporar, portofoliul Justiţiei. După ce a susţinut că independenţa magistraţilor trebuie respectată, acesta şi-a încheiat discursul cu o apreciere asupra unui dosar de fraudă electorală care-l vizează pe primarul Constanţei: "Procurorii trebuie să evite situaţiile ridicole. Nu mi s-a părut deloc amuzant să fie anchetate modelele domnului Mazăre" .

Principalele declaraţii ale ministrului interimar al Justiţiei, Victor Ponta:

Am discutat (cu secretarii de stat din cadrul Ministerului Justiţiei, cu care premierul s-a întâlnit joi, de la ora 9.30, pentru a prelua temporar portofoliul de ministru al Justiţiei - n.r.) despre proiectul privind informatizarea instanţelor, în special a două curţi de apel - Craiova şi Iaşi - care au fost de fiecare dată amânate. Proiectul finanţat de Banca Mondială este important şi poate să acopere acest deficit care, din păcate, a fost gestionat pe criterii politice. 

Trebuie să extindem numărul instanţelor specializate, în special pe Dreptul familiei şi al minorilor. 

Trebuie să rambursăm taxa auto. Guvernul trebuie să dea banii înapoi. 

Vreau să vă mai spun un singur lucru, pe care l-am discutat şi cu doamna Pivniceru atunci când am propus-o în postul de ministru, şi cu secretarii de stat: să facă o reformă reală în Justiţie, în perioada 2013-2016. Am înţeles ce vor cei de la Bruxelles: DNA şi ANI. Bun, vom face DNA şi ANI, cât mai moderne, cât mai independente. 

Dar Justiţia nu înseamnă doar DNA şi ANI, înseamnă milioane de români care au procese, şi nu doar pe cele pe care le daţi la televizor cu DNA şi ANI, înseamnă mii de procurori şi judecători, înseamnă sute de mii de dosare. Nu putem avea magistraţi eficienţi, atâta vreme cât sistemul îi încarcă cu dosare. Este inadmisibil ca în secolul XXI să ai, în aceeaşi cauză, o soluţie la Curtea de Apel Iaşi, care spune că e alb, şi o soluţie la Curtea de Apel Braşov, care spune că e negru. 

Un judecător care intră în instanţă cu 80 de dosare la Înalta Curte nu poate fi un judecător eficient. Fiecare procuror are sute de dosare, ordinea în care le lucrează e stabilită de el, dar nu putem să avem magistraţi eficienţi atâta timp cât procedurile şi legislaţia îi încarcă cu procese care ar trebui soluţionate mult mai repede. Dacă nu vom da Înaltei Curţi capacitatea reală de a unifica ramura judiciară, vom continua să trăim într-un semihaos.

Cred foarte mult că funcţiile politice nu trebuie să aibă un rol de tip formal în numirile de procurori, în practici de viaţa de zi cu zi a discuţiei. Voi susţine, chiar din acest an, trecerea bugetului justiţiei la Înalta Curte de Casaţie, nu cred în metoda de ţinere a bugetului la minister. Cred foarte mult în independenţa magistraţilor. Repet, voi susţine chiar din acest an, dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea logistica necesară, trecerea bugetului Justiţiei la Înalta Curte. 

Cred foarte mult în independenţa absolută şi în eliminarea oricărui tip de presiune asupra judecătorilor. Consider inadmisibil ca un judecător care a dat o soluţie în dosar să fie cercetat apoi pentru abuz în serviciu, deoarece cuiva nu i-a plăcut acea decizie. 

Nu mai există independenţa justiţiei. Judecătorul se supune doar legii, ia decizii conform Constituţiei.

Mă aştept, şi fac un apel la foştii mei colegi, să evite situaţiile ridicole. Nu mi s-a părut deloc amuzant, să văd că sunt anchetate manechinele domnului Mazăre, procurorii trebuie să prindă criminali, violatori, corupţi, tâlhari. Manechinele domnului Mazăre nu trebuie să fie anchetate, meseria de procuror are un anume prestigiu. (Dosarul penal la care a făcut referire premierul îl vizează pe primarul Constanţei, Radu Mazăre, acuzat de fraudă electorală, după ce a condus la o secţie de votare din Constanţa aproximativ 20 de tinere care şi-au exprimat opţiunea electorală la referendumul de pe 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu).

Sunt foarte multe lucruri de facut în Justiţie, m-am pregătit mulţi ani ca să fiu ministru, nu m-am pregătit să fiu interimar.

Suntem într-o situaţie etică din punct de vedere funcţional cu acei bani încasaţi din pensii. Instanţele se aglomerau, banii pe care Guvernul trebuia să-i dea inapoi au crescut odată cu rata inflaţiei. Nu am mai ţinut sute de mii de pensionari în tribunale, la fel trebuie procedat şi cu taxa auto. Guvernul trebuie să dea banii înapoi. 

Prognoza referitoare la fondurile europene care vor fi accesate şi încasate a fost hiperoptimistă. Noi acum suntem în grafic cu fondurile, dar ne vin auditurile pe 2010-2011, care înseamnă bani pierduţi.

Mi-am dorit întotdeauna ca ministrul Justitiei să fie un magistrat. Va reprezenta mai bine sistemul de justiţie. Mona Pivniceru, rămânând judecător, nu va face activitate politică.

Am un angajament personal vizavi de domnul Barroso, care a fost foarte corect cu noi, faţă de doamna Reding care nu a fost corectă. Numirea noului şef al DNA şi numirea noului procuror general se va face doar în baza unei proceduri transparente de selecţie a celor care vor să candideze pentru aceasta funcţie.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite