Video Vicepremierul Tanczos Barna, despre provocările României pe termen lung, mediu și scurt: „Nu cred că știe cineva când se va termina războiul”

0
Publicat:

România se află într-un moment în care măsurile din domeniul energiei trebuie luate cu maximă prudență, astfel încât impactul asupra bugetului de stat să nu crească peste nivelul actual, spune Tanczos Barna. Vicepremierul consideră că orice decizie trebuie să fie sustenabilă și să nu genereze presiuni suplimentare asupra finanțelor publice.

Guvernul trebuie să își construiască planuri pe toate orizonturile de timp, scurt, mediu și lung, a spus vicepremierul, marți seara, la Digi 24, subliniind că nimeni nu poate anticipa cât va dura conflictul din Orientul Mijlociu, iar efectele acestuia se resimt deja în piața energetică europeană.

„Nu cred că știe cineva pe această planetă când se va termina războiul. Planurile se fac pe termen lung, pe termen scurt, pe termen mediu”, a spus vicepremierul, precizând că decizia privind măsurile de stopare a creșterii prețurilor la carburanți, care urmează să fie discutată miercuri, este prioritară pe termen scurt.

„Trebuie negociat cu America, cu partenerii europeni”  

Barna a explicat că, pe termen mediu, Guvernul trebuie să găsească soluții pentru a echilibra bugetul până la finalul anului, în condițiile în care inflația ridicată reduce consumul, dar crește artificial încasările la buget. Dacă inflația nu poate fi ținută sub control, România va fi obligată să își regândească mixul energetic și să identifice noi rute și surse de materii prime pentru industriile afectate de sancțiunile impuse Rusiei.

„Avem industrii oprite, capacități oprite din cauza sancțiunilor. Ce facem cu ele? Trebuie negociat cu America, cu partenerii europeni”, a punctat Barna.

Vicepremierul a avertizat că presiunea asupra Uniunii Europene este uriașă, iar statele membre trebuie să găsească soluții comune pentru a evita o penurie de resurse energetice. 

Întrebat cum percepe starea de spirit a populației, Tanczos Barna a admis că tensiunea este ridicată, alimentată de creșterile de taxe de la începutul anului, de modificările fiscale ulterioare și de izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu. „Vin avalanșă peste societatea din România probleme care unele depind de noi, altele sunt independente de noi”, a spus el.

În ceea ce privește perspectivele economice, vicepremierul a afirmat că pachetul de relansare economică ar putea aduce un impuls important, dacă va fi aprobat în următoarele luni. Ajutoarele de stat, creditele cu dobândă subvenționată și sprijinul pentru domeniile strategice ar putea genera „un aer proaspăt în economie”.

Barna avertizează că nu există soluții miraculoase. FOTO FB Tanczos Barna
Barna avertizează că nu există soluții miraculoase. FOTO FB Tanczos Barna

„Este nedrept să cerem cetățenilor să strângă cureaua, în timp ce statul nu face același lucru”

Totuși, Barna a avertizat că nu există soluții miraculoase: „Ar fi neserios să spun acum că mâine, poimâine se rezolvă toate. Trebuie să fim cumpătați, în dialog permanent cu partenerii externi, să găsim soluții și să fim flexibili.”

Guvernul discută repartizarea impozitului pe venit și TVA. Tánczos Barna,: „Trebuie să susținem dezvoltarea comunităților locale”

„Suntem într-o situație în care, cel puțin pe zona de energie, trebuie să venim cu soluții care să nu afecteze bugetul de stat mai mult decât a făcut-o deja. În discuțiile pe care le-am avut cu partenerii de coaliție, am subliniat faptul că orice măsură luăm trebuie să fie sustenabilă pe termen lung. Nu ne putem permite să aruncăm cu banii în stânga și în dreapta fără o strategie clară de recuperare sau de compensare. Din acest motiv, am propus acele variante de la Ministerul Energiei, care vizează o mai bună gestionare a resurselor și, de ce nu, o reducere a risipei în instituțiile publice. Este nedrept să cerem cetățenilor să strângă cureaua, în timp ce statul nu face același lucru”, a mai spus vicepremierul.

Referindu-se la bugetul din acest an, vicepremierul a subliniat că este „un buget al responsabilității”, construit astfel încât deficitul să rămână în limitele convenite cu partenerii europeni. El a avertizat că depășirea acestor limite ar pune în pericol fondurile din PNRR, ceea ce ar afecta grav proiectele de infrastructură aflate în derulare:

„ Chiar dacă există presiuni din toate părțile pentru creșteri salariale sau subvenții suplimentare, trebuie să menținem deficitul în limitele agreate cu partenerii noștri europeni. Altfel, riscăm să pierdem fondurile din PNRR, ceea ce ar fi un dezastru pentru proiectele de infrastructură aflate în derulare”.

Tanczos Barna a mai spus că speră ca votul din Parlament să reflecte responsabilitate și nu populism electoral, subliniind că România are nevoie de stabilitate și de politici coerente, nu de promisiuni fără acoperire.

„Oamenii s-au săturat de ceartă și blocaje”   

Vicepremierul a comentat și rezultatele sondajelor apărute recent în spațiul public, spunând că nu îl surprind, deoarece „oamenii s-au săturat de ceartă și blocaje” și așteaptă rezultate concrete din partea celor aflați la guvernare.

El a subliniat că prioritatea absolută în acest moment este adoptarea legii bugetului: fără un buget votat, investițiile, cofinanțările europene și activitatea administrațiilor locale riscă să fie blocate. „Primarii au nevoie de predictibilitate pentru a-și face planurile pe anul acesta”, a punctat vicepremierul.

În ceea ce privește relația din interiorul coaliției, Barna a admis că există divergențe, dar a insistat că acestea trebuie rezolvate prin dialog, nu prin declarații tensionate în spațiul public. Vicepremierul  a avertizat că România nu își poate permite instabilitate politică, mai ales în contextul regional actual.

Amintim că premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seara, într-un interviu acordat Euronews, că Guvernul analizează mai multe scenarii pentru intervenția pe piața carburanților, însă avertizează că măsurile trebuie luate cu prudență, în contextul unei piețe „instabile și volatile”.

Șeful Executivului a explicat că reducerea TVA și a accizelor nu este exclusă, dar nu poate fi aplicată imediat.

Premierul a subliniat că spațiul bugetar al României limitează capacitatea statului de a interveni agresiv în piață.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite