Vasile Blaga: „PNL are nevoie de o reformă profundă”. Schimbarea propusă de liberal

0
Publicat:

Senatorul Vasile Blaga este de părere că PNL are nevoie de o reformă „profundă”, după alegerile prezidențiale. Potrivit senatorului, formaţiunea trebuie să renunţe la a se adresa întregului spectru social din țară. 

Vasile Blaga FOTO Arhivă
Vasile Blaga FOTO Arhivă

Liderul PNL a arătat că partidul a început deja, după primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut, reforma și are un președinte interimar nou, pe Ilie Bolojan.

„Eu cred că va continua reforma în partid, pentru că și PNL-ul are nevoie de o profundă reformă internă. În primul rând, PNL trebuie să revină la valorile lui, cele care l-au consacrat și care l-au făcut să reziste atât de mult pe scena politică românească. Adică, el trebuie să nu se sfiască să spună că este cu adevărat partidul oamenilor care, cu forța lor, prin munca lor, ajută la construcția acestei țări, că este partidul care îi reprezintă pe cei întreprinzători. Noi nu putem să ne adresăm, cum am făcut-o în ultimii ani, a întregului spectru social din țara asta, că nu poți ocupa în întregime, dar trebuie să fim cu adevărat partidul celor care înțeleg ce înseamnă «prin noi înșine». De asemenea, trebuie să înțelegem că valori precum familia, credința sunt extrem de importante pentru români”, a explicat senatorul Vasile Blaga într-o intervenție la Digi24

Ce spune despre viitorul guvernării

„Toată lumea și-ar dori o guvernare stabilă, la care să participe toate cele patru partide declarate occidentale. Cred că una din lecțiile pe care partidele au luat-o ieri este că vor trebui să se reformeze, asta este clar”, a mai explicat Blaga.

Potrivit liberalului, votul de pe 18 mai arată „o demonstrație de civism, responsabilitate și patriotism a tuturor celor care au votat, indiferent cum au votat”.

În PNL, mai mulți lideri erau de părere înaintea alegerilor de pe 18 mai că partidul s-a depărtat de zona conservatoare și, astfel, a pierdut electorat în favoarea AUR, potrivit unor surse din partid. Formațiunea se pregătește de consultările cu viitorul președinte Nicușor Dan, care a afirmat că l-ar propune premier pe Ilie Bolojan, actual președinte interimar. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite