UDMR vrea ca România să urmeze exemplul Ungariei pe tema legislaţiei anti-LGBT. Guvernul de la Budapesta, criticat de Comisia Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Mai mulţi parlamentari ai UDMR au iniţiat un proiect de lege menit să „protejeze” copiii de conţinuturile care promovează identitatea de gen, schimbarea de sex sau homosexualitatea. Propunerea e asemănătoare cu cea a guvernării Orban din Ungaria, care vizează interzicerea propagandei LGBT, ceea ce a adus reacţii virulente ale Comisiei Europene, care ameninţă cu declanşarea unor proceduri de infringement împotriva Budapestei.

Iniţiativa a şapte deputaţi UDMR, depusă în ultima zi de activitate parlamentară din 2021 (23 decembrie), se opune „difuzării prin orice mijloace de conţinuturi privind devierea de la sexul stabilit la naştere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualităţii”. „În societăţile ţărilor din vestul Europei asistăm în zilele noastre la un asalt al unor ideologii, precum teoria genului, ce pun în pericol valorile tradiţionale, bazate pe creştinism şi însuşi nucleul de bază al societăţii, familia creştină”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Iniţiatorii susţin că, în contextul accesului lărgit la informaţii, facilitat de internet, copiii sunt „categoria cea mai vulnerabilă la influenţele acestor noi ideologii”, vulnerabilitate care poate fi diminuată „prin definirea cât mai exactă a identităţii copiilor la naştere şi asigurarea păstrării acestei identităţi până la împlinirea vârstei de 18 ani”.

Educaţia sexuală, controlată strict

Astfel, deputaţii UDMR propun, ca o noutate pentru legea în vigoare, stabilirea exactă a sexului unui copil la naştere, de către medici, şi păstrarea acestei identităţi prin „protejarea copilului de influenţele propagandelor nefaste”. Totodată, proiectul prevede şi realizarea educaţiei sexuale exclusiv de către părinţi, dacă este făcută acasă, ori numai cu acordul acestora, în instituţiile de învăţământ. 

Continuarea politicii lui Viktor Orbán

Deputatul Zakarias Zoltan, unul dintre iniţiatori, a anunţat încă din iulie anul trecut că va depune un proiect de lege intitulat „pentru protecţia copiilor”, similar cu cel din Ungaria care a atras criticile Uniunii Europene. Proiectul iniţiat de partidul premierului Viktor Orban interzice prezentarea de conţinuturi pornografice sau orice alt conţinut care încurajează schimbările de sex ori homosexualitatea tinerilor sub 18 ani. 

Tema educaţiei sexuale este una extrem de sensibilă, reuşind să scindeze chiar şi partidele majoritare în Parlament. PNL şi PSD încearcă să evite o dezbatere pe acest subiect, în contextul în care majoritatea social-democraţilor se opun educaţiei sexuale în şcoli, ceea ce este valabil şi pentru PNL, în special pentru aripa conservatoare a partidului, a cărei voce este mai puternică în partid. Prin urmare, subiectul va fi una din pietrele de hotar ale Coaliţiei în următoarea sesiune.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite