Tăriceanu: Vom avea un prim-ministru care este tot preşedintele
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, astăzi, într-o emisiune televizată, că Theodor Stolojan, premierul desemnat de preşedintele statului, nu are ''anvergură politică'', iar în materie de chestiuni economice este ''depăşit'', relatează Agerpres.
''Părerea mea este că premierul desemnat, pe care-l cunosc, nu are anvergură politică, el are mai degrabă o pricepere care este destul de limitată, dar, mai ales, depăşită în chestiunile de natură economică, şi mă refer la reforme bugetare. Prin urmare, vom avea un prim-ministru care este tot preşedintele şi vom avea un prim-ministru care este de fapt un ministru de finanţe. Vom avea aşadar doi miniştri de finanţe, iar chestiunile politice vor trece în cvasitotalitate în zona preşedintelui. Acesta este tabloul pe care îl văd în continuare'', a afirmat Tăriceanu.
În aceeaşi emisiune, acesta a mai declarat că PNL va avea un candidat la prezidenţialele de anul viitor.
''Eu mă bucur că ne-am horărât, la nivelul PNL, să avem un candidat. Şi sigur că din momentul acesta, jocul e deschis'', a mai spus Tăriceanu.
Tăriceanu, dezamăgit de modul în care UDMR a încercat 'să se lege' de putere
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică seară, că este dispus să colaboreze şi cu UDMR, dar şi cu grupul minorităţilor, dacă se va dori acest lucru, pentru o eventuală opoziţie în Parlament.
El s-a arătat însă dezamăgit de modul în care UDMR a ales ''să se lege de diferite partide'' pentru guvernare.
''Nu mă simt atras să port o discuţie deocamdată cu UDMR. Noi am avut o discuţie cu UDMR imediat după alegeri şi modul în care ei au ales să se lege de diferitele partide mi-a lăsat un gust nu tocmai plăcut'', a spus Tăriceanu, într-o emisiune televizată.
În ceea ce priveşte depunerea de candidaturi pentru funcţii în Parlament, acesta a declarat că va purta o discuţie cu colegii săi, luni, la Parlament.
''Despre şefiile din Parlament voi discuta cu colegii dacă este cazul să depunem candidaturi, în contextul în care avem doar 20%. Vom avea funcţiile care ne vor fi repartizate în baza algoritmului de împărţire a funcţiilor din Birourile permanente ale celor două Camere'', a mai spus acesta.




















































