Taranistii nu-l iau in calcul pe Constantinescu pentru Cotroceni
PNTCD este adeptul fuziunilor rapide cu partidele crestin-democrate, astfel incat, pana la alegeri, sa se termine procesul de unificare, a anuntat, ieri, intr-o conferinta de presa, liderul taranist
PNTCD este adeptul fuziunilor rapide cu partidele crestin-democrate, astfel incat, pana la alegeri, sa se termine procesul de unificare, a anuntat, ieri, intr-o conferinta de presa, liderul taranist Gheorghe Ciuhandu. Problemele unificarii si negocierile pentru fuziune vor fi discutate la nivelul unei comisii care a fost infiintata tot ieri, la sedinta BNC. Comisia va fi prezidata de Ciuhandu, iar in absenta sa, cei sase membri vor fi coordonati de Andrei Dimitriu, vicepresedinte si purtator de cuvant al PNTCD. Mandatul comisiei este foarte clar: se vor negocia fuziuni, nu aliante, deoarece aliantele maresc procentajul necesar accederii in Parlament. Nu intra in discutie nici crearea unui nou partid. "Elementul de fuziune este PNTCD. Un partid nou necesita timp, proceduri juridice si alegerile bat la usa. Eu cred ca important nu este numele sau sigla, ci mesajul si sa propui oameni de calitate", a explicat Ciuhandu. Primul partid cu care taranistii intentioneaza sa inceapa negocierile pentru fuziune este Actiunea Populara. Astazi, Andrei Dimitriu va avea chiar o intalnire cu Zoe Petre, pentru a discuta si stabili un calendar foarte strict al negocierilor si finalizarii fuziunii. In cazul in care fuziunea cu Actiunea Populara se va realiza, Ciuhandu a declarat ca el, personal, nu a luat in calcul o eventuala candidatura a liderului AP, Emil Constantinescu, la presedintia tarii. De altfel, despre eventualul prezidentiabil PNTCD, Ciuhandu stie doar ca "trebuie sa fie un candidat cat mai bun". El a anuntat si ca varianta Constantin Timoc a cazut, deoarece acesta din urma s-a intors in Statele Unite. Intrucat unele organizatii l-au propus deja pe Ion Caramitru drept candidat taranist la presedintie, acesta, prezent si el la conferinta de presa, acesta a evitat sa dea un raspuns ferm. El a preferat sa aminteasca rolul pe care l-a jucat in '96 in campania castigata de Emil Constantinescu, precizand ca mai are idei si pentru un alt candidat. In pregatirea alegerilor, Ciuhandu a anuntat ca va merge din judet in judet, pentru a aplana conflictele din organizatii, acolo unde exista, sau pentru a reorganiza filialele. Pana pe 8 septembrie, organizatiile judetene au ca tema depunerea candidaturilor pentru Parlament, astfel incat listele, odata finalizate la acest nivel, sa poata fi supuse, la centru, unui test de popularitate.





















































