Situaţia TVR, în discuţia comisiilor din Parlament. PNL respinge separarea funcţiilor de conducere ale SRR şi SRTV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Gigel Ştirbu. FOTO Mugurel Manea
Deputatul Gigel Ştirbu. FOTO Mugurel Manea

Comisiile de cultură reunite vor discuta, săptămâna aceasta, soluţiile privind salvarea Televiziunii Publice, a declarat pentru News.ro preşedintele comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, care precizează că iniţiativa PSD de separare a funcţiilor de conducere din SRR şi SRTV poate afecta Radioul Public.

Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei pentru Cultură, Arte şi Mijloace de Informare în Masă din Camera Deputaţilor, a precizat că în urmă cu două săptămâni a avut loc o dezbatere amplă, în Parlament, la care au fost invitaţi şi premierul Dacian Cioloş, ministrul Finanţelor Publice şi reprezentanţii SRTV, unde ”s-a degajat ideea că insolvenţa ar fi în acest moment, soluţia pentru salvarea instituţiei”.  

„Totodată, există o iniţiativă legislativă, depusă de un grup de parlamentari PSD, care prevede ca funcţia de director general să se despartă de funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Această iniţiativă face referire şi la Societatea Română de Radiodifuziune, ceea ce ne poate duce cu gândul, nu numai pe mine, dar văd foarte mulţi oameni din spaţiul public, societatea civilă, din Radioul Public, care spun că această iniţiativă poate băga şi Radioul în colaps, nu doar TVR. Nu salvează nici TVR, dar nu e nicio soluţie pentru SRR“, a arătat Gigel Ştirbu. 

Preşedintele comisiei de cultură a menţionat că aceste aspecte vor fi discutate săptămâna aceasta în Parlament, respectiv „creionarea unei strategii coerente de modificare a legii insolvenţei, lucru care se poate face numai cu ajutorul comisiilor de buget-finanţe, reunite“. 

„Noi, cei de la PNL, încercăm să îi convingem pe cei de la PSD că nu este o soluţie, în acest moment, despărţirea celor două funcţii de conducere ale instituţiilor vizate. Sperăm că vor fi parteneri de discuţie“, a mai afirmat Ştirbu. 

Iniţiativa legislativă a PSD depusă în Parlament prevede separarea funcţiei de director general al TVR şi SRR de cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al Televiziunii şi Radioului publice.

Potrivit proiectului de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTv, directorul general va reprezenta SRR şi SRTv ca persoană juridică în relaţiile cu terţii, va controla şi va răspunde de punerea în aplicare a hotărârilor CA, va supune spre aprobare consiliului de administraţie strategia de dezvoltare a SRR, respectiv a SRTv, precum şi structura generală a programelor, astfel cum a fost elaborată de comitetul director, va aproba angajarea şi concedierea personalului societăţii şi va numi şefii departamentelor şi conducătorii structurilor subordonate, în condiţiile legii.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, recent, în cadrul dezbaterii pe tema situaţiei financiare din TVR, că televiziunea publică se află în acest moment într-o situaţie "disperată" şi trebuie găsite de către Parlament soluţii imediate, dar şi pe termen lung, iar Guvernul este deschis pentru a-şi aduce contribuţia.

Cioloş a explicat că este nevoie de decizii pe termen foarte scurt pentru salvarea televiziunii, dar Parlamentul ar trebui să îşi asume şi decizii pe termen mediu şi lung, precum şi decizii "strategice", cu privire la soarta TVR.

image

Preşedintele Comisiei pentru cultură şi media a Senatului, social-democratul Georgică Severin, vrea să separe funcţia de director general al TVR şi SRR de cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al societăţilor, potrivit unui proiect de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTV depus la Parlament la sfârşitul lunii februarie.

„Situaţia deosebit de dificilă, în primul rând din punct de vedere financiar, în care se găseşte Societatea Română de Televiziune nu mai reprezintă pentru nimeni un secret. Dezechilibrul dintre venituri şi cheltuieli s-a mărit an de an, ajungându-se de la 17,1 milioane de lei pierdere financiară în anul 2006 până la 696,3 milioane de lei pierdere financiară la sfârşitul anului 2014 (data ultimului bilanţ contabil oficial). Evident, aceste pierderi uriaşe au avut şi câteva cauze obiective, dar în cea mai mare parte au fost imputate unui management defectuos al Televiziunii Naţionale. (…) Toate acestea doar pentru că modelul clasic al oricărei organizaţii, inclusiv economice, în care conducerea executivă este net diferenţiată de cea deliberativă, nu a fost urmat în cazul instituţiilor media naţionale“,  se arată în expunerea de motive al proiectului legislativ.

Astfel, potrivit proiectului, directorul general urmează să fie selectat, în urma unui concurs de proiecte de management, pentru un mandat de patru ani. Directorul general va avea autonomie decizională, dar va da socoteală în faţa CA.

Modul de organizare a selecţiei, criteriile de participare, dar şi evaluarea proiectelor vor fi stabilite de către consiliul de administraţie, iar comisia de selecţie este numită prin decizie a CA şi va fi formată din cinci membri, dintre care trei vor fi din afara instituţiei.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu consideră cinică modificarea legii de funcţionare a TVR şi SRR, iniţiată de Georgică Severin (PSD), având în vedere că instituţia trece ”printr-o criză severă”.

„E cinic din partea PSD să încerce modificarea legii TVR şi a radioului public în interesul propriu, în timp ce televiziunea publică trece printr-o criză severă. PSD se face vinovat de faptul că, de şase luni, TVR nu are un consiliu de administraţie legal învestit, care să lucreze la reformarea şi eficientizarea televiziunii. Nu vom susţine iniţiativa legislativă, care inventează o nouă funcţie pentru a fi plătită din bani publici şi ignoră problemele grave ale televiziunii naţionale“, susţinea Alina Gorghiu, pe Facebook, în data de 21 februarie. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite