Senatorul PDL Mihail Hărdău nu mai candidează pentru un nou mandat
0
Senatorul PDL Mihail Hărdău a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că nu doreşte să mai candideze pentru un nou mandat de parlamentar.
Mihail Hărdău susţine că îşi menţine punctul de vedere conform căruia în Colegiul 1 Cluj-Napoca de la Camera Deputaţilor este normal să candideze un membru al PDL care a participat şi contribuit în ultimii 10 ani la construcţia organizaţiei municipale şi judeţene din Cluj.
„Nu am intenţia, nu doresc şi nu mi-am depus dosarul de candidat pentru niciun colegiu parlamentar la alegerile parlamentare din 2012. Îmi menţin punctul de vedere că în Colegiul 1 Cluj-Napoca de la Camera Deputaţilor este normal să candideze un membru al PDL care a participat şi a contribuit în ultimii 10 ani la construcţia organizaţiei municipale şi judeţene din Cluj. Apreciez că interesele cetăţenilor din Colegiul 1 Cluj-Napoca de la Camera Deputaţilor pot fi reprezentate cel mai bine în competiţia alegerilor de către un candidat PDL care a demonstrat implicare şi dedicare totală permanentă în viaţa publică şi politică locală. Buletinul de Mănăştur în sine nu conferă acest statut“, afirmă Hărdău.
Hărdău a declarat, luni, pentru Mediafax că renunţă la o candidatură pentru un nou mandat de parlamentar şi că nu vrea să candideze sub sigla altui partid.
„Nu voi candida pentru nimeni, sub nicio formă. Renunţ să candidez pentru un nou mandat de parlamentar“, a spus Mihail Hărdău.