Senatorii-juristi sar in ajutorul alesilor locali care fac afaceri cu primariile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia juridica din Senat a dat, ieri, o mana de ajutor alesilor locali care isi utilizeaza statutul in interes personal. Senatorii-juristi au decis, la dezbaterea ordonantei privind interdictia

Comisia juridica din Senat a dat, ieri, o mana de ajutor alesilor locali care isi utilizeaza statutul in interes personal. Senatorii-juristi au decis, la dezbaterea ordonantei privind interdictia alesilor locali si functionarilor publici de a face afaceri cu primariile si consiliile locale, ca acestia pot ramane in continuare actionari la firme care au contracte cu regiile si societatile comerciale aflate in subordinea autoritatilor locale. "Dreptul de a fi actionar nu poate fi luat nici unei persoane, indiferent de ce functie ar avea aceasta pe pamant. Calitatea de actionar este o forma a dreptului de proprietate", a spus secretarul Comisiei juridice, pesedistul Ion Predescu. "Sarim peste cal. Devenim mai catolici decat Papa", a consimtit colegul sau de partid, Antonie Iorgovan, adaugand ca "trebuie luati in calcul si cuponistii". "Toti suntem cuponisti", a sarit liberalul Nicolae Popa. Cel mai intransigent s-a dovedit udemeristul Eckstein Kovacs Peter, care a cerut eliminarea, din randul interdictiilor, a calitatii de actionari semnificativi si asociati a alesilor locali. O asemenea unitate de cuget si simtiri nu se mai vazuse de multa vreme la Comisia juridica. In acelasi spirit de consens, senatorii-juristi au decis ca alesii locali pot ramane actionari, chiar semnificativi, dar nu au voie sa aiba functii de conducere in firme, adica sa fie membri in consiliile de administratie ale societatilor comerciale. Numai din aceasta postura se poate face trafic de influenta, pentru ca, daca esti simplu actionar, nu poti sa influentezi politica unei societati comerciale, au explicat specialistii din Comisia juridica. Ramane de vazut daca si plenul Senatului va accepta modificarile la ordonanta aduse de comisie. Probabilitatea este destul de mare pentru ca, desi legea nu se refera la ei, alesii isi vad periclitate, printr-o reglementare viitoare, propriile afaceri.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite