Rezultate alegeri prezidenţiale. Marian Oprişan, încă o înfrângere usturătoare: Iohannis a câştigat detaşat în Vrancea
0
În Vrancea, judeţ condus de Marian Oprişan, Klaus Iohannis a câştigat detaşat, cu peste 40% din voturi, în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Viorica Dăncilă are puţin peste 28% din voturi, iar Dan Barna a obţinut puţin peste 10%, arată rezultatele provizorii publicate de AEP. E a doua înfrângere categorică pentru Oprişan, după eşecul de la europarlamentare. Atunci a dat vina pe Dragnea.
Viorica Dăncilă a reuşit să câştige doar în câteva judeţe din sud, în timp ce preşedintele în exerciţiu, Klaus Iohannis, a fost pe primul loc în majoritatea judeţelor din ţară. Kelemen Hunor a câştigat în Harghita şi Covasna, în timp ce Dan Barna nu a reuşit să ajungă pe primul loc în niciun judeţ.
Preşedintele în exerciţiu a reuşit să se impună nu doar în judeţele din Transilvania, ci şi în câteva fiefuri PSD-iste, cum ar fi Vasluiul, Vrancea sau Iaşi.
Judeţe câştigate de Klaus Iohannis: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava , Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Sector 1, Sector 2, Sector 3, Sector 4, Sector 5, Sector 6
Judeţe câştigate de Viorica Dăncilă: Argeş, Botoşani, Buzău, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Teleorman,
Judeţe câştigate de Kelemen Hunor: Covasna, Harghita.