Referendumul pentru autonomie ar putea fi blocat
Liderul PSD, Mircea Geoană, a cerut, ieri, preşedintelui şi primului-ministru, prin două scrisori deschise, să-şi exercite atribuţiile constituţionale pentru a bloca referendumul privind
Liderul PSD, Mircea Geoană, a cerut, ieri, preşedintelui şi primului-ministru, prin două scrisori deschise, să-şi exercite atribuţiile constituţionale pentru a bloca referendumul privind autonomia pregătit de UDMR, UCM şi CNS. El a arătat că, în cazul în care "atitudinea pasivă" a Administraţiei Prezidenţiale se va face simţită în continuare, PSD va sesiza Curtea Constituţională "în vederea blocării iniţiativelor anticonstituţionale ale formaţiunilor politice care încurajează dezintegrarea teritorială a României"."Referendumul local pe tema autonomiei aşa-zisului ţinut Secuiesc pe care îl pregătesc UDMR, UCM şi CNS afectează integritatea teritorială, fiind, pe cale de consecinţă, anticonstituţional", afirmă Geoană. (N.D.)





















































