Interviu Radiografia „Fenomenului AUR”: cum a ajuns un partid periferic la 40% în sondaje și cine sunt, de fapt, votanții săi

O cercetare semnată de sociologii Mircea Comșa și Bogdan Voicu, lansată de Fundația Friedrich Ebert (FES), analizează transformarea spectaculoasă a Alianței pentru Unitatea Românilor dintr-un partid periferic în principala forță politică a țării. Studiul radiografiază profilul votanților, originile electorale și temerile care conturează acest fenomen politic fără precedent în ultimii ani. 

Un cercetător explică condițiile prin care partidul AUR mai poate crește în sondaje. FOTO: Mediafax

În mai puțin de jumătate de deceniu, Alianța pentru Unitatea Românilor a cunoscut o evoluție electorală greu de egalat în peisajul politic autohton, trecând de la un scor subunitar în alegerile locale din 2020 până la o cotă de 35-40% în intențiile de vot la finele anului 2025, așa cum se arată în studiul „Fenomenul AUR și reconfigurarea electoratului românesc”, lansat recent de Friedrich-Ebert-Stiftung România. 

Această ascensiune fulminantă nu poate fi înțeleasă însă doar prin prisma dinamicii interne, ci trebuie plasată într-un context european mai larg, în care partidele de extremă dreaptă au cunoscut o creștere accelerată, alimentată de crizele suprapuse ale ultimilor ani. Pandemia de COVID-19, inflația galopantă și războiul de la granița continentului au erodat încrederea în partidele tradiționale, iar România nu a făcut excepție de la această regulă. 

George Simion a evoluat de la un politician stângaci, care făcea primii pași în cadrul alegerilor europarlamentare din 2019, la liderul principalei forțe politice, potrivit sondajelor, punându-se problema dacă formațiunea lui ar putea fi sau nu cooptată la guvernare, în cadrul recentelor negocieri de la Cotroceni.

Interviu cu Mircea Comșa, co-autor al studiului „Fenomenul AUR și reconfigurarea electoratului românesc”

În cadrul unui interviu pentru „Adevărul”, sociologul Mircea Comșa, co-autor al studiului publicat de FES, ne explică dacă formațiunea ar putea crește mai mult decât în prezent și cum ar putea arăta o guvernare din care ar face parte AUR.

Adevărul: Se mai poate extinde electoratul AUR până la următoarele alegeri?

Mircea Comșa: Cel mai probabil, zona de 38-40% reprezintă plafonul realist pentru AUR ca partid de sine stătător; spre finalul lui 2025 intenția de vot s-a stabilizat în jurul acestor valori. Analize mai recente făcute pe baza datelor din sondajele publice arată că acest nivel se menține și în prezent. Atenție însă la motorul creșterii: cea mai abruptă creștere s-a produs în segmentul cu educație scăzută, unde AUR practic și-a dublat simpatizanții între decembrie 2024 și mai 2025. A crescut și în rândul celor cu educație medie și superioară, dar într-un ritm mai redus. Mai există rezervă de creștere, dar aceasta se află probabil în celelalte partide care formează / formau blocul suveranist: mă refer la SOS România și POT. O serie de factori pot contribui la depășirea pragului de 40%: (1) o asociere mai strânsă între AUR și Călin Georgescu, (2) o continuare a erodării votului pro-PSD (AUR a beneficiat din plin de acest lucru), (3) o recesiune economică severă, (4) rămânerea în opoziție și (5) o extindere a războiului din Ucraina.”

Adevărul: Pe măsură ce se apropie de putere, AUR riscă să devină el însuși „Sistemul”. Cum va reacționa electoratul antisistem?

Da, e o tensiune reală. Unii dintre reprezentanții AUR au făcut deja parte din Sistem. Nu avem încă un precedent românesc pe baza căruia să anticipăm cu certitudine cum va arăta viitorul. Experiența altor țări sugerează că partidele antisistem plătesc un „cost al guvernării” mai mare decât partidele clasice: tocmai pentru că promit ruptura cu sistemul, dezamăgesc mai repede când ajung să-l administreze. Cel mai probabil, după intrarea la guvernare, suportul pentru AUR va tinde să se reducă treptat, mai ales în segmentul pur protestatar, cel mai volatil. Nucleul identitar, în schimb, e mult mai greu de clintit.

Adevărul: Cum estimați că se poate schimba comportamentul AUR în eventualitatea ajungerii la guvernare?

Aici, sincer, predicțiile țin mai mult de „dat în bobi” decât de date, iar raportul e prudent și recunoaște că ne lipsesc informațiile necesare pentru a răspunde la această întrebare. Ce putem spune, pe baza altor situații similare, e că partidele radicale ajunse la guvernare merg de obicei într-una din două direcții: ori se „domesticesc”, adică se moderează pragmatic ca să păstreze puterea, ori încearcă să modeleze instituțiile după propria imagine. Care dintre cele două se va întâmpla depinde mult de coaliția în care intră, de constrângerile europene și de coeziunea internă a partidului, iar la acest ultim capitol AUR a arătat deja unele fisuri.

Adevărul: AUR a câștigat mult în diaspora, un electorat anterior fidel PDL, apoi PNL, apoi USR. Cât de capabil e partidul să fidelizeze acest electorat?

Cred că AUR poate fideliza diaspora pentru unul-două mandate, nu mai mult. Votul diasporei e structural punitiv și volatil: oamenii votează mai ales împotriva celui perceput a fi la putere acasă, mai ales dacă percepțiile lor sunt negative și schimbările implementate de putere nu sunt pe măsura așteptărilor, iar așteptările, fiind foarte mari, rămân aproape inevitabil neîmplinite. Datele noastre arată că susținerea pentru AUR în diaspora vine aproape integral din votanți noi la fiecare ciclu (în jur de 90%) iar fidelitatea lor e scăzută: dintre cei care au votat AUR în diaspora în 2020, doar circa 23% au rămas cu AUR în 2024, restul migrând în bună parte spre SOS România. E exact logica prin care diaspora a trecut de la PDL la PNL, apoi la USR: căutarea perpetuă a celei mai credibile alternative antisistem. Iar dacă AUR ajunge el însuși „puterea de acasă”, aceeași logică punitivă se poate întoarce împotriva lui.

Adevărul: Votanții AUR au o părere mai bună despre comunism, dar și încredere mare în Biserică - persecutată de comunism - și votează un partid cu retorică legionară. Cum interpretați această dihotomie?

Românii în general au o încredere mare în Biserică. Biserica este, de altfel, singura instituție în cazul căreia o încredere mai mare se asociază cu o probabilitate de vot mai mare pentru AUR. În cazul celorlalte instituții, cu excepția sistemului de învățământ, relația e inversă. Pe de altă parte, Biserica e doar unul dintre pilonii pe care se bazează votul pro-AUR, iar acest pilon funcționează doar pentru o parte a electoratului AUR.

Mai important, electoratul nu este o persoană. Estimările din sondaje sunt tendințe agregate; în spatele lor sunt oameni diferiți, cu combinații diferite de atitudini, așa că e incorect să spunem că „electoratul AUR e inconsistent”. O parte a alegătorilor tinde să cumuleze nostalgia față de comunism și încrederea în Biserică, dar asta nu e o contradicție logică. Ambele exprimă, în fond, același lucru: nevoia de ordine, de autoritate și de o identitate stabilă într-o lume percepută ca haotică. Cât despre „retorica legionară”, nu am avut indicatori care să măsoare dacă votanții percep AUR ca atare, deci nu putem trage concluzii despre cum se raportează aceștia la ea.

Ce arată studiul?

Potrivit studiului, „Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR) a trecut în mai puțin de cinci ani de la un scor de sub 1% la alegerile locale din 2020 la poziția de principală forță politică în intențiile de vot de la nivel național, cu un scor de 35‐40% la finele anului 2025”. 

Ascensiunea nu poate fi înțeleasă doar prin prisma dinamicii politice la nivel intern, ci trebuie plasată într-un context european mai larg, unde crizele succesive au dus la creșterea în sondaje a partidelor de extremă-dreapta.  

Contextul intern a jucat însă un rol la fel de important în ascensiunea AUR, autorii menționând că, în România, „terenul a fost pregătit de cvasiabsența unui spațiu de opoziție credibilă timp de mai mulți ani, de guvernarea comună PSD‐PNL, care a eliminat practic diviziunea majoritate‐opoziție, și de un discurs antisistem care, cultivat inițial de alte partide, a fost preluat și radicalizat de AUR”. 

Așadar, partidul condus de George Simion nu a inventat un limbaj politic complet nou, ci a preluat și amplificat un mesaj de contestare a clasei politice, transformându-l într-un brand electoral coerent și atractiv pentru un segment tot mai larg al populației. 

Pentru a ajunge la aceste concluzii, sociologii Mircea Comșa și Bogdan Voicu au utilizat o gamă variată de surse și metode de cercetare. Conform studiului, „folosim analiza datelor secundare: date oficiale AEP la nivel de secție de vot, indicatori UAT de la INSSE, MEC și MDLPA și microdate de sondaj furnizate de IRES, MKOR și Verifield”. Analiza acestor date a fost realizată prin intermediul unor tehnici statistice avansate, precum inferența ecologică, modelele multinivel și analiza cluster, care permit o disecție fină a comportamentului electoral. 

Profilul socio-demografic al susținătorilor AUR

Unul dintre obiectivele centrale ale cercetării vizează conturarea profilului socio-demografic al electoratului AUR, iar abstractul studiului arată că „profilul socio‐demografic al electoratului AUR este relativ bine conturat. Susținerea este mai ridicată în rândul bărbaților decât al femeilor, atinge maximum pe segmentul adulților activi (34‐40 de ani), iar nivelul de educație funcționează ca cel mai puternic predictor: cu cât nivelul de educație formală este mai ridicat, cu atât probabilitatea de a vota AUR este mai mică”. 

Astfel, dintre toate variabilele analizate, studiile superioare se dovedesc a fi cel mai puternic factor de reducere a șanselor de a susține partidul.

În ceea ce privește evoluția în timp a bazei electorale, cercetarea evidențiază o schimbare notabilă pe parcursul anului 2025, când, potrivit autorilor, „AUR și‐a extins baza de susținători mai ales pe segmentul cu nivel mediu de educație, ceea ce indică o „normalizare” progresivă a mesajului populist”. Acest proces poate fi interpretat ca o lărgire a apelului partidului dincolo de nucleul său inițial, către categorii sociale mai eterogene, un semn al maturizării și instituționalizării sale politice.

Dintr-o perspectivă geografică, expansiunea AUR urmează un model bine definit, așa cum este, de asemenea, descris în studiu: „Din punct de vedere teritorial, partidul urmează un model de difuzie geografică: succesul inițial concentrat în zone periferice (Moldova, Bucovina, Dobrogea) s‐a extins treptat, ajungând practic să acopere întreaga hartă rurală a României, mai puțin marile centre urbane și Transilvania”. 

Această dinamică arată cum partidul a reușit să pătrundă progresiv în teritorii noi, consolidându-și prezența în mediul rural, care pare să fie terenul său cel mai fertil, în timp ce orașele mari și regiunea Transilvaniei rămân mai rezistente la acest val politic.

Difuzia teritorială nu este întâmplătoare, ci se leagă de capacitatea partidului de a răspunde unor nemulțumiri locale și de a construi rețele de susținere în zonele defavorizate sau periferice, arată studiul. 

Înțelegerea creșterii explozive a AUR necesită și o analiză a provenienței voturilor sale, iar studiul identifică două surse principale care au hrănit acest avans electoral. Studiul precizează: „Analiza transferurilor electorale indică două surse principale: mobilizarea foștilor non‐votanți (peste 750.000 de voturi noi la alegerile din 2024) și transferul de voturi dinspre PSD, sursa cea mai consistentă și mai stabilă de creștere”. 

Pe de o parte, partidul a reușit să aducă la urne un număr impresionant de cetățeni care nu mai votaseră anterior, iar pe de altă parte, a beneficiat de o migrație constantă dinspre fostul electorat social-democrat.

Cercetarea arată că acest fenomen nu este întâmplător, ci reflectă o migrație a unor categorii sociale nemulțumite de oferta politică tradițională. Conform studiului, „la alegerile din 2020, aproximativ jumătate din voturile AUR proveneau de la fostul electorat PSD, tendința semnalată continuând și în 2024”, ceea ce confirmă o constantă a comportamentului electoral și o capacitate a AUR de a atrage votanți dezamăgiți de fostele opțiuni politice.

„Profilul simpatizanților AUR este cel mai omogen și mai stabil dintre toate profilurile partidelor analizate”

Analiza cluster realizată de sociologi relevă un fapt esențial pentru înțelegerea naturii partidului AUR. Studiul menționează că „profilul simpatizanților AUR este cel mai omogen și mai stabil dintre toate profilurile partidelor analizate, ceea ce sugerează că avem de‐a face cu un electorat deja structurat, nu cu un val difuz de protest”. 

Astfel, studiul contrazice percepția, larg răspândită, potrivit căreia AUR ar fi un simplu vehicul al nemulțumirii conjucturale, arătând că partidul a reușit să construiască o comunitate politică coerentă, cu o identitate proprie și loială.

Potrivit studiului, electorat omogen și stabil oferă partidului predictibilitate și capacitate de mobilizare, transformându-l dintr-un actor episodic într-un competitor durabil. Această trăsătură diferențiază AUR de alte formațiuni populiste apărute în trecut, care s-au dovedit efemere, și explică, în parte, capacitatea sa de a menține un scor ridicat în sondaje pe o perioadă îndelungată.

Electoratului AUR îi e mai frică de corupție și impozite, decât îi e de Rusia 

Dincolo de datele demografice și de proveniența electorală, studiul pătrunde în universul atitudinal al votanților AUR, descoperind o criză profundă de încredere în instituțiile statului și în mecanismele democrației liberale. 

„La nivel atitudinal, electoratul AUR este definit de o criză profundă de încredere în instituțiile statului și în mecanismele democrației liberale. Nivelurile de încredere în Parlament, Guvern, justiție, mass‐media și instituțiile financiare sunt foarte scăzute, singura instituție care funcționează ca reper de legitimitate fiind biserica”, se arată în studiu.

Neîncrederea generalizată se reflectă într-o viziune sumbră asupra direcției în care se îndreaptă țara, votanții AUR apreciind mai frecvent că România merge într-o direcție greșită, având în același timp „o părere mai pozitivă despre perioada comunistă și manifestând o preferință mai redusă pentru valorile democratice liberale”, se arată în studiu.

În ceea ce privește temerile care animă acest electorat, cercetarea identifică o ierarhie specifică a anxietăților, cu „frica de corupție și de impozite mai mari este mai pregnantă decât la restul populației, în timp ce frica de Rusia și de izolarea internațională este semnificativ mai redusă”.

Această diferență de percepție față de restul populației poate fi pusă în legătură cu discursul pro-sovietic al unor lideri și cu orientarea geopolitică mai puțin occidentală a acestui segment electoral.

Catalizatorii creșterii după alegerile din 2024

Alegerile din decembrie 2024 au marcat un punct de cotitură în evoluția AUR. Studiul notează că „scorul de 18% obținut de AUR la alegerile parlamentare din decembrie 2024 a fost parțial atenuat de prezența a două partide concurente pe același culoar suveranist: SOSRO și POT”. 

Explozia ulterioară a intenției de vot spre 35-40% în cursul anului 2025 este însă explicată de o convergență de factori care au catalizat această ascensiune fulminantă.

Potrivit studiului, „explozia intenției de vot spre 35‐40% din 2025 reflectă convergența mai multor factori: anularea de către Curtea Constituțională a primului tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 – un eveniment perceput de o parte semnificativă a populației ca o intervenție a elitelor împotriva voinței populare –, scorul foarte mare obținut de George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale reluate în mai 2025, care l‐a plasat detașat în fruntea candidaților și a transformat AUR dintr‐un partid de protest într‐o forță cu aură reală de putere, și scăderea popularității SOSRO și POT pe fondul unor scandaluri interne”. 

Acești factori, combinați, au creat un efect de bulgăre de zăpadă care a transformat AUR într-un competitor serios pentru guvernare.

Un capitol distinct al cercetării este dedicat comportamentului electoral al românilor din afara țării, care urmează o logică distinctă față de electoratul din țară. Studiul precizează că „votul românilor din afara țării urmează o logică distinctă: cu o motivație predominant punitivă față de elitele politice din țară, electoratul diasporei este mai fluid și mai volatil. În diaspora, susținerea pentru AUR provine aproape integral din voturi noi la fiecare ciclu electoral, fidelizarea pe termen lung fiind relativ redusă”. 

Astfel, diaspora rămâne un teren fertil pentru discursul populist, dar și unul instabil, în care partidele trebuie să lupte pentru fiecare vot în parte la fiecare scrutin, fără a se putea baza pe loialități solide.

Această volatilitate a electoratului din diaspora contrastează cu omogenitatea și stabilitatea observate în rândul votanților din țară, indicând faptul că motivațiile și atașamentul față de partid diferă semnificativ în funcție de mediul de rezidență. Pentru AUR, diaspora reprezintă astfel atât o oportunitate de creștere, cât și un risc de pierdere a voturilor în scrutinurile viitoare.