PSD şi UDMR au blocat în Senat alegerea primarilor în două tururi
0Proiectul legislativ iniţiat de USR privind alegerea primarilor în două tururi a fost respins marţi de Comisia de administraţie din Senat. La cele şapte voturi „împotrivă” a contribuit şi un senator UDMR.
Astfel, pentru respingerea iniţiativei legislative au votat senatorii PSD Florin Cârciumaru, Eugen Dogariu, Carmen Dima, Liviu Mazilu, Lucian Trufin şi Roxana Paţurcă, dar şi senatorul UDMR Cseke Atiila. În favoare au votat doar senatorii Florina Presadă (USR) şi Cătălin Toma (PNL).
Iniţiativa legislativă de modificare a Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, care prevede revenirea la alegerea primarilor în două tururi pentru primari, a fost depus la Senat pe 8 mai.
Luna trecută preşedintele PMP Eugen Tomac sublinia că în Parlament există cinci astfel de iniţiative legislative privind alegerea primarilor în două tururi şi a făcut un apel la Opoziţie pentru a se uni în acest sens.
„Fac un apel către Partidul Naţional Liberal, către Uniunea Salvaţi România, către ALDE, Pro România şi UDMR să susţină demersul nostru prin care cerem ca în Parlament să se dezbată proiectele de lege cu privire la revenirea alegerii primarului în două tururi. Avem un proiect de lege adoptat de Senat – o iniţiativă a PMP -, dar în Parlament mai există patru iniţiative care vizează acest obiectiv: o iniţiativă a PNL, una a USR, alta a ALDE. În prezent, toate aceste legi sunt la Comisia specială pentru legile electorale. Am cerut în Biroul permanent ca acest subiect să fie readus în actualitate în Parlament şi regretăm că preşedintele de şedinţă nu a dat curs acestei solicitări şi nu a supus-o la vot. Din nou, vom cere astăzi ca în regim de urgenţă această lege să fie rediscutată în comisie, readusă în plen şi votată”, a declara Tomac pe 4 septembrie.