Preşedintele PPE: „Criza politică din România a fost provocată de USL şi afectează credibilitatea ţării“
0
Preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, a făcut apel vineri la autorităţile române să respecte şi să implementeze imediat deciziile Curţii Constituţionale, subliniind că orice politician care nu a respectat legea trebuie să fie tras la răspundere.
„Curtea Constituţională a României a făcut o solicitare foarte clară Guvernului României, privind furnizarea listelor de alegători pe baza cărora a fost organizat referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Sunt consternat să observ că guvernul Socialist-Liberal condus de Victor Ponta încă nu a răspuns acestei solicitări, împiedicând astfel munca CCR. Fac apel la Guvern să furnizeze fără întârziere Curţii listele de alegători. Orice întârziere ridică semne de întrebare privind intenţiile reale ale lui Ponta. Deciziile Curţii Constituţionale trebuie respectate, nu manipulate sau împiedicate în vreun fel“, a transmis preşedintele PPE, într-un comunicat de presă.
Potrivit acestuia, criza politică din România a fost provocată de Guvernul USL şi a afectat în mod serios credibilitatea politică şi economică a ţării. Martens atrage atenţia că o eventuală prelungire a crizei va afecta progresele economice recente ale României.
„Fac apel la Guvern să implementeze în mod urgent solicitările Comisiei Europene şi ale Comisiei de la Veneţia pentru a pune capăt crizei politice. Mai mult decât atât, orice politician care nu a respectat legea trebuie să fie tras la răspundere, indiferent de afilierea sa politică“, a adăugat preşedintele PPE.
Martens s-a adresat şi criticilor lansate de liderul grupului social democraţilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda.
„Doresc să reamintesc Socialiştilor Europeni că prim-ministrul Ponta a reprezentat România la Consiliul European în ciuda deciziei clare a Curţii Constituţionale, care a afirmat că preşedintele Băsescu are dreptul să reprezinte România“.
Swoboda a făcut, joi, un apel către administraţia de la Bucureşti, dar şi faţă de liderii europeni, pentru a lua o poziţie clară faţă de apărarea democraţiei şi a statului de drept, acuzând PPE că nu reacţionează în cazul lui Traian Băsescu.