Video Nicușor Dan susține că „nu există pericol imediat” legat de posibila retragere a unor militari SUA din Germania. „Europa va reuși să compenseze”
0Președintele României, Nicușor Dan, a comentat discuțiile privind posibila retragere a unor forțe militare americane din Europa, în contextul Summitului din Armenia, subliniind că evoluțiile actuale fac parte dintr-un proces mai amplu de repoziționare a Statelor Unite și de adaptare a Europei în materie de securitate.

Nicușor Dan a precizat că tema Summitului B9 a vizat în mod central relația transatlantică, o agendă stabilită cu mai multe luni în urmă, dar care a devenit între timp deosebit de actuală.
„Nu este o surpriză. Încă din primul mandat al președintelui Trump, strategia de apărare a Statelor Unite a indicat o concentrare mai mare pe Indo-Pacific și pași graduali în această direcție. Acesta este unul dintre acești pași”, a explicat șeful statului.
În acest context, președintele a arătat că Europa a început deja să își adapteze postura de securitate și să reducă dependența de garanțiile militare americane, prin consolidarea propriilor capacități de apărare.
El a subliniat că acest proces este unul gradual și implică mai multe instrumente de cooperare internațională, inclusiv în cadrul unor organizații precum OCDE, dar și prin alte mecanisme europene de securitate și apărare.
„Sunt momente complicate, există tensiuni și emoții, dar în linii mari sunt optimist că Europa va reuși să compenseze, pe măsură ce Statele Unite se vor retrage parțial din prezența lor în Europa”, a declarat Nicușor Dan.
Acesta a adăugat că, în opinia sa, nu există riscuri imediate majore pentru securitatea regională în următorii ani, chiar dacă ajustările strategice sunt inevitabile.
Șeful statului participă luni, 4 mai, la la cea de-a opta reuniune a Comunității Politice Europene desfășurate în Armenia.
Liderul de la București a mai participat la reuniunea privind Coridorul Vertical de Gaze, urmând să mai ia parte la cea de-a doua reuniune a Coaliției Europene împotriva drogurilor și să prezideze alături de președintele Muntenegrului, Jakov Milatović, masa rotundă dedicată temei „Reziliență democratică și amenințări hibride”.























































