Ponta, la Summitul şefilor de stat din sud-estul Europei: România ar putea recunoaşte independenţa Kosovo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România „ar putea recunoaşte Kosovo“, a declarat premierul Victor Ponta la televiziunea Klan Kosova, informează postul TV sârb B92, miercuri, în ediţia online, citat de Agerpres.  Ponta a fost prezent la Summit-ul şefilor de stat din sud-estul Europei, desfăşurat la Tirana, după ce a ajuns la un acord cu preşedintele Klaus Iohannis, însă şeful statului nu a exprimat până acum o poziţie pe tema independenţei Kosovo.

Etnicii albanezi din provincia din sudul Serbiei au declarat unilateral independenţa la începutul anului 2008, dar Serbia a respins proclamarea ca o violare a integrităţii sale teritoriale şi Constituţiei, aminteşte B92, citat de Agerpres.

România este unul dintre cele cinci state-membre ale UE care nu au recunoscut Kosovo.

„În 2008, România a decis să nu recunoască Kosovo. Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat de atunci. Guvernele s-au schimbat şi noi decizii asupra recunoaşterii Kosovo ar putea fi luate“, a declarat Ponta, după un summit la Tirana al şefilor de stat din sud-estul Europei, potrivit ziarului de limbă albaneză din Pristina Epoka E Re.

Potrivit mass-media din Kosovo, Ponta a declarat că ţara sa va lua în considerare recunoaşterea Kosovo, „deoarece multe lucruri s-au schimbat în Kosovo din 2008“.

Potrivit ziarului Epoka E Re, citat de B92, Victor Ponta „a subliniat faptul că unul dintre principalele motive este că Kosovo şi Serbia îşi desfăşoară dialogul cu succes“.

Iohannis: Ponta va reprezenta interesele României la Tirana

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, într-o conferinţă de presă susţinută săptămâna trecută, că premierul va "reprezenta interesele României la Tirana". "A treia chestiune a fost Tirana. Am decis ca săptămâna viitoare premierul să reprezinte interesele României la întrunirea de la Tirana", a spus Iohannis.

Până acum, Klaus Iohannis nu a exprimat nicio poziţie referitoare la recunoaşterea independenţei Kosovo.

Conflict cu Băsescu, în 2013

Premierul Victor Ponta l-a anunţat în 2013, pe vicepreşedintele SUA Joe Biden, că România ar putea recunoaşte independenţa Kosovo în 2015. În acelaşi an, preşedintele Traian Băsescu a comentat situaţia şi le-a spus ambasadorilor români că nu trebuie făcută confuzie în privinţa atribuţiei sale constituţionale de a recunoaşte independenţa Kosovo, având în vedere că există o declaraţie la "nivelul Guvernului" pe această temă.

"Potrivit  Constituţiei, preşedintele este cel care poate recunoaşte sau nu un stat", a spus Băsescu la acea dată.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite