Ponta, despre Cioloş: Iohannis nu i-a dat voie să ne invite pe Băsescu, Gabi Oprea şi pe mine la Deveselu. Aştept să-ţi prezinţi scuze!
0Fostul premier Victor Ponta s-a arătat foarte deranjat de faptul că actualul premier Dacian Cioloş nu l-a invitat pe el, pe fostul preşedinte Traian Băsescu şi pe fostul ministru de Interne Gabriel Oprea la ceremonia de inaugurare a scutului antirachetă de la Deveselu, arătând că aşteaptă scuze de la Cioloş.
„Este prima dată când nu e cazul să îl mai iert pe Dacian Ciolos, pentru că în acest caz mitocănia este prea evidentă (şi credeam că nu îl caracterizează)! Având în vedere faptul că el personal şi Guvernul său nu au absolut niciun merit legat de proiectul de le Deveselu, dar şi faptul că aliaţii NATO şi cei americani ştiu fff bine cu cine au luat decizii şi cu cine au lucrat din 2011 până acum, era absolut normal să invite la momentul de inaugurare pe cei care chiar au o contribuţie la asta!!! Şi sper că Dl Ciolos nu suferă de boală numită "Iohannita"- adică să îţi asumi ce fac alţii doar pt că tu eşti total incapabil să faci ceva !“, a scris Victor Ponta, pe pagina sa de Facebook.
Fostul premier a mai spus că se aştepta ca cel puţin trei foşti miniştri din Guvernul său să fie prezenţi la ceremonia de inaugurare a scutului de la Deveselu. „Dacă pe Băsescu, pe Gabi Oprea şi pe mine nu îi da voie Iohannis să ne invite (după ce a fost prins că a furat o casă nici eu nu vreau să mă afişez cu el că mă compromit) cel puţin pe Mircea Dusă, Titus Corlaltean şi Bogdan Aurescu era de bun simţ să îi văd la ceremonie! Dacian, aştept cu încredere că pentru această gafă total impardonabilă să îţi prezinţi scuzele cuvenite! Să nu mă dezamăgeşti te rog!“, a mai spus Ponta.
Scutul de la Unitatea de Sprijin Naval de la Deveselu a fost activat joi, 12 mai, printr-o ceremonie care a certificat capacitatea operaţională a sistemului de apărare antirachetă (AAMDS) din România. La eveniment au participat oficialităţi române şi americane, în frunte cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi premierul României, Dacian Cioloş.
La Deveselu au fost prezenţi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg şi premierul Dacian Cioloş, alături de oficialităţi ale statului român, reprezentanţi ai Departamentului american al Apărării, ai Departamentului de Stat al SUA, Forţelor Navale ale SUA dislocate în Europa şi din cadrul NATO.
Marele absent al adunării este, însă, cel mai înalt reprezentant al statul român: preşedintele Klaus Iohannis. Administraţia de la Cotroceni a motivat că agenda nu i-a permis şefului statului să vină la Deveselu. Dimineaţa, Iohannis s-a întâlnit cu Stoltenberg şi au avut o conferinţă de presă comună.
Amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor antibalistice era convenită la 13 septembrie 2011, pentru ca doi ani mai târziu să înceapă lucrările principale de construcţie. În decembrie 2015 acesta a devenit funcţional.
Citeşte şi: