PNL vrea să-l aducă pe Rege în Parlament

0
0

Liderii grupurilor parlamentare ale PNL, Călin Popescu Tăriceanu şi Puiu Haşotti, au propus, ieri, în şedinţa aleşilor USL invitarea Regelui Mihai în Parlament pentru a adresa un mesaj în ziua în care împlineşte 90 de ani.

Tăriceanu a făcut prezentarea propunerii şi a menţionat că ideea a aparţinut în primă instanţă liderului senatorilor PNL, Puiu Haşotti. „Să solicităm Parlamentului ca pe data de 25 octombrie anul acesta să îl invităm pe Regele Mihai să se adreseze Parlamentului, cu ocazia împlinirii vârstei venerabile de 90 de ani", a pledat liderul deputaţilor PNL. El a afirmat că PNL  are şi acceptul Casei Regale şi  liberalii au depus solicitarea la Birourile reunite ale Parlamentului.

„Semnificaţia politică este din perspectiva mea aceea de a arăta României care este rolul şefului statului într-o democraţie parlamentară, cu ce se ocupă şeful statului, bineînţeles în contrapondere cu ceea ce vedem astăzi că se întâmplă", a adăugat Tăriceanu. La rândul său, Puiu Haşotti a propus ca la şedinţa din 25 octombrie să nu existe alte intervenţii sau alte personalităţi invitate în afară de Regele Mihai. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a menţionat că, în pofida convingerilor republicane ale social-democraţilor, parlamentarii PSD vor susţine iniţiativa colegilor de alianţă. 



Ultima oră

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite