PNL va avea o structură mamut de conducere. Noul statut a fost aprobat de Delegaţia Permanentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crin Antonescu lărgeşte structura de conducere a PNL Foto: Adevărul
Crin Antonescu lărgeşte structura de conducere a PNL Foto: Adevărul

Viitorul Biroul Politic Central al PNL, care va fi ales la congresul de vineri şi sâmbătă, va avea, pe lângă preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi 30 de vicepreşedinţi.

UPDATE Primarul PNL al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, joi, că este foarte dezamăgit de noul Statut adoptat de Delegaţia Permanentă şi că, în consecinţă, nu va participa la Congres, dar nici nu va face parte din vreun organism în care, eventual, potrivit acestei reglementări, ar avea dreptul.

Chiliman a spus că amendamentele sale privind alegerea membrilor BPC uninominal şi desfăşurarea de alegeri interne şi desemnarea candidatului pentru Preşedinţie prin votul tuturor membrilor au fost respinse.

"Propunerea de statut centralizează foarte mult deciziile. E un statut mai rău decât cel actual. Consider că în acest moment practic partidul e subordonat intereselor unei singure penrsoane", a spus Chiliman.

UPDATE Delegaţia Permanentă a PNL a votat, joi, propunerile pentru modificarea Statutului partidului, între acestea numărându-se înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte al formaţiunii, suplimentarea numărului de vicepreşedinţi la 30, iar funcţia de secretar general va fi suspusă votului Congresului.

Împotriva statutului au votat Călin Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban, Andrei Chiliman şi Diana Tuşa.

Surse participante la şedinţa Delegaţiei Permanente au precizat,  că toate funcţiile ce urmează să fie alese în cadrul Congresului trebuie să figureze pe una dintre moţiunile candidaţilor la şefia partidului.

Votarea noului Statut urmează să aibă loc, vineri, în cadrul Congresul extraordinar al PNL.

Sâmbătă se va desfăşura Congresul ordinar al PNL, în care urmează să fie aleasă noua conducere a partidului.

Noul Birou Politic Central al BPC, care va fi ales la congresul de vineri şi sâmbătă, va fi un organism mamut, potrivit proiectului de statut al partidului.

Acesta va fi compus din preşedinte – Crin Antonescu, prim-vicepreşedinte – Klaus Iohannis şi 30 de vicepreşedinţi. În prezent, PNL are 15 vicepreşedinţi.

Lor li se vor adăuga primarii de mari municipii, şefii de CJ-uri, şefii de comisii parlamentare, şefii de organizaţii şi foştii preşedinţi ai partidului care nu fac parte din lista de 31 şi nu au rangul de vicepreşedinte.

Lista va fi aleasa în bloc în cadrul congresului. La aceştia se adauga secretarul general care va fi ales separat in cadrul congresului.

Printre vicepreşedinţii liberalii se vor număra Dan Radu Ruşanu, Daniel Chiţoiu, Relu Fenechiu, Mircea Diaconu, Radu Stroe, Varujan Vosganian, Mariana Câmpeanu, Eugen Nicolăescu, Norica Nicolai, Puiu Haşotti, Tudor Chiuariu, Sorin Frunzăverde, Romeo Stavarache, Cristian Adomniţei, Dan Motreanu, Mihai Voicu, Rareş Mănescu, Nini Săpunaru sau Ovidiu Silaghi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite