Ancheta EPPO privind fraude cu bani europeni la Câmpulung. Lasconi: ”Nu mă las intimidată”. Dosarul ar viza firme private

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul European anchetează posibile fraude cu fonduri europene la primăria Câmpulung condusă de Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale. „Nu am nimic de ascuns”, a reacționat liderul USR, pe Facebook.

Parchetul European, anchetă la Primăria Câmpulung  FOTO: FB
Parchetul European, anchetă la Primăria Câmpulung FOTO: FB

„La data de 27 martie 2024, Parchetul European (EPPO) de pe lângă Tribunalul București a primit o sesizare din partea unei persoane private care ridica suspiciuni cu privire la săvârșirea de către societăți private, în anul 2023, a infracțiunilor de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea sau deținerea pe nedrept de fonduri sau bunuri din bugetul Uniunii Europene. După verificarea atentă a elementelor cuprinse în raport, la 2 aprilie 2024, EPPO a luat decizia de a deschide o anchetă. În acest stadiu, ancheta se referă la fapte („in rem”). Nu vor fi făcute publice alte detalii în acest stadiu. Ori de câte ori vom putea spune altceva despre această investigație, vom face acest lucru în mod proactiv”, a transmis Parchetul European, pentru Adevărul.

Elena Lasconi a reacționat printr-un mesaj pe Facebook și susține că „nu am făcut nimic greșit, nu mă opresc din drumul meu”.

„Disperare mare pe la PSD de s-au apucat să arunce prin presă informații că un proiect cu fonduri europene de la Primărie ar fi verificat de Parchetul European. Întotdeauna am dat dovadă de transparență! Ne-am asigurat că proiectele s-au derulat și implementat conform cererilor de finanțare, iar în calitate de lider de parteneriat ne-am îndeplinit obligațiile care ne reveneau. Cât despre parteneri, prin acordul de parteneriat aceștia și-au asumat propriile activități, de a căror desfășurare ar fi trebuit să se asigure. Suntem gata să prezentăm toate informațiile ce țin de proiect, dacă va fi cazul. Până la acest moment, nu au fost solicitate informații referitoare la acest proiect și nici nu am fost sesizată cu privire la existența vreunei cercetări”, a transmis Elena Lasconi.

Aceasta mai spune că nu are „nimic de ascuns” și că a atras în Câmpulung fonduri europene cât „bugetul orașului pe 40 de ani”.

„Am avut două-trei controale pe zi de la toate instituțiile din România. Nu s-a găsit nimic în neregulă. Să verifice și cele europene, răspund la orice întrebare! Realitatea este că am adus în Câmpulung fonduri europene cât bugetul orașului pe 40 de ani, comunitatea aceasta se dezvoltă. Și îmi doresc ca acest model de succes de la nivel local să-l transform în proiect național.  Pe Dan Barna, acum cinci ani, l-au șicanat la fel. I-au inventat un dosar cu fonduri europene, s-a dovedit că au fost acuzații fabricate. Adevărul a ieșit în cele din urmă la iveală. Târziu, dar a răzbit! Nu mă las intimidată de toate aceste mișcări ale unor politicieni vechi, care simt disperarea că România își dorește un alt drum. Noi să fim sănătoși, că mizeriile PSD-PNL vor tot curge! Nu am făcut nimic greșit, nu mă opresc din drumul meu!”, a scris Lasconi.

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Acesta este responsabil pentru investigarea, urmărirea penală și judecarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite