Năstase, atac la adresa lui Iohannis: A reuşit o dezbinare a românilor chiar mai accentuată decât cea realizată de Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul lider PSD, Adrian Năstase                                                                            FOTO: Eduard Enea
Fostul lider PSD, Adrian Năstase                                                                            FOTO: Eduard Enea

Singurul lucru pe care Klaus Iohannis l-a făcut în mandatul său a fost că „a reuşit o dezbinare a românilor chiar mai accentuată decât cea realizată de Băsescu“, a scris Adrian Năstase, într-o postare pe blogul personal, în care vorbeşte despre rezultatele PSD-ului în vremea în care el se afla la conducerea partidului.

sâmbătă, la reuniunea regională a PNL de la Craiova, comentarii pe care le cataloghează drept „aprecieri iresponsabile“.

„Pe scurt, PSD pentru România a fost şi este o catastrofă“ a spus ieri, printre altele, actualul preşedinte al ţării, o replică prin care, crede Năstase, Iohannis nu va câştiga un al doilea mandat. Deşi „ultimii ani au fost mai complicaţi pentru PSD şi pentru guvernare“, Năstase scrie că PSD rămâne, totuşi, partidul care a adus cele mai multe beneficii României- mai ales în perioada în care el s-a aflat în fruntea sa. 

„Despre istoria guvernelor PSD se pot spune multe lucruri. Şi rele dar multe bune. Nu vreau să menţionez eu rezultatele guvernului PSD minoritar Văcăroiu (între altele, cine a finalizat lucrările la prima unitate de la Cernavodă?). Cunosc mai bine rezultatele guvernului PSD pe care l-am condus în perioada 2000-2004.  Cea mai mare rată de creştere din Europa (8,4%), scăderea inflaţiei de la 43% la 9%, adoptarea Codului fiscal, scăderea deficitului bugetar la 1,2%, (re)înfiinţarea a 400 000 de IMM-uri, peste un milion de noi locuri de muncă, scăderea numărului de săraci de la 8 milioane la 4 milioane, programe sociale numeroase, venitul minim pe economie, programul ANL, programul Cornul şi laptele, cele 400 de săli de sport, primii 100 de km de autostradă după Revoluţie, centrele de diagnostic medical, obţinerea statutului de economie funcţională de piaţă, eliminarea vizelor pentru călătorii în Europa, integrarea în NATO, finalizarea negocierilor cu Uniunea Europeană, etc“, mai scrie fostul lider PSD. 

Năstase continuă ironic, fiind de părere că Iohannis ar trebui să îşi amintească rezultatele guvernării de dreapta din perioada 1997-2000, sau ale guvernelor Tăriceanu, Boc şi Cioloş. „Iohannis ar trebui să stie lucrurile astea deoarece conducea Federaţia democrată a germanilor din România, cu care PSD a avut un Acord de colaborare (nerespectat la alegerile prezidenţiale din 2004) iar FDGR a sprijinit, cu  parlamentarul său, proiectele legislative ale PSD“. 

Un rezultat al acestui acord ar fi fost că o bună parte dintre proiectele din Sibiu au fost sprijinite de guvern, inclusiv „Sibiu-capitală culturală europeană“, mai adaugă Năstase, amintind că, ajuns la PNL, Iohannis a acceptat colaborarea cu PSD, în cadrul USL, astfel că ar fi urmat să facă parte din guvernul PSD/PNL. 

„Dincolo de aceste lucruri pe care Iohannis nu şi le mai aminteşte, în definitiv, ce a realizat el în mandatul său de cinci ani, ca preşedinte al României? Sper ca reprezentanţii PSD să facă un «inventar» al realizărilor sale. Singurul lucru ce poate fi menţionat mi se pare a fi acela că el a reuşit o dezbinare a românilor chiar mai accentuată decât cea realizată de Băsescu. Iar PNL, partidul care-l susţine pentru al doilea mandat, şi care ar urma să fie sprijinit pentru a forma guvernul, cu tot respectul pentru guvernele pe care le-a format până la al doilea război mondial, ce realizări a avut, în definitiv, în aceşti 30 de ani, în perioadele în care a fost la guvernare? Aşa că să ne mai lase…“, a încheiat postarea, fostul lider PSD.

 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite