Mureșan i-a cerut premierului Suediei păstrarea aderării României la Schengen pe agenda Consiliului UE

0
Publicat:

Eurodeputatul PNL i-a cerut premierului țării care deține președinția Consiliului UE să uite de tema extinderii spațiului Schengen pentru o posibilă aderare a României în următoarele șase luni.

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan FOTO Arhivă
Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan FOTO Arhivă

„Din păcate, sub președinția anterioară a Uniunii Europene, nu am putut conveni în unanimitate cu privire la aderarea Bulgariei și a României la spațiul Schengen, deși aceste țări îndeplinesc toate condițiile necesare, așa cum a spus în repetate rânduri Comisia Europeană. Acesta este motivul pentru care, domnule prim-ministru, haideți să menținem acest subiect sus pe ordinea de zi pentru a ne asigura că putem îndeplini acest angajament. După cum aderarea Finlandei și a Suediei la NATO va face să fim cu toții mai în siguranță, aderarea Bulgariei și României la spațiul Schengen va face, de asemenea, să fim cu toții mai în siguranță”, a precizat Siegfried Mureșan. de la microfonul central al plenului Parlamentului European.

Alți euroaleși care au adus discuția despre Schengen

Și Dan Nica, șeful social-democraților români, a subliniat că Suedia e o țară democratică și România se așteaptă en așteaptă să fie „campionul reparării acestei nedreptăți mari făcute României”. „României și românilor li s-a refuzta un drept fundamental: să fie cetățeni cu drepturi depline”, a explicat Nica.

Din cadrul Renew Europe au luat cuvântul Dragoș Tudorache și Dacian Cioloș, ultimul fiind cel care a făcut apel la suedezi să joace rol de mediator pentru discutarea cu Austria și Olanda, ca să fie dat un vot pe aderare până la finalul lunii iunie. „Pentru mine și milioane de români și bulgari blocarea accesului legitim la Schengen a fost o dezamăgire imensă. Mă aștept ca noua președinție să repare această probleme, prin mediere proactivă, pentru blocajele existente cu Austria și Olanda”, a punctat Dacian Cioloș

Intrarea României în spațiul Schengen a fost cerută și de Maria Grapini, eurodeputată aleasă pe listele PSD, dar care e din PUSL, formațiunea controlată de omul de afaceri Dan Voiculescu.

Rezervă pe tema Schengen

Premierul Suediei, Ulf Kristersson, s-a axat pe prezentarea unor priorități precum o mai bună securitate, tranziția verde, statul de drept, care mai ales creșterea economiilor UE. „ Înțelegem dezamăgirile Romaniei si Bulgariei, sunt justificate. Nu ezit sa spun ca dorim sa punem pe ordinea de zi in Consiliu extinderea spatiului Schengen, pe președinția noastră”, a afirmat Kristersson. 

Zona de competivitate a fost cel mai des abordată de premierul suedez, la fel ca și de reprezentantul Comisiei Europene de la ședința reuniunea din PE de marți dimineață.

Nici liderii celor mai mari trei grupuri din Parlamentul European nu au amintit cu subiect și predicat tema extinderii Schengen. Manfred Weber, liderul PPE (creștin popularii), a vorbit de necesitatea „întăririi Frontexului” și de un obiectiv al găsirii unei soluții europene pentru migrațiune, dar cam atât. Garcia Perez, șefa PES (socialiștii), s-a axat foarte mult pe discuția despre economie și despre faptul că președinția Suediei nu a venit cu niciun obiectiv pe zona socială. Reprezentanta PES a subliniat că ea n-a văzut vreun obiectiv concret legat de migrațiune. Nici vorbitorul Renew, Malik Aznani (vicepreședinte de grup), nu a amintit vreun lucru legat de extinderea spațiului Schengem. De altfel, ca o concluzie generală, în afară euroaleșilor români, nimănui nu i-a păsat de Schengen, fiind mai interesați de teme economice sau de Ucraina.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite