Mitropolitul Daniel face apel la iertare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un neobişnuit comunicat de presă a fost trimis ieri de pe Dealul Patriarhiei. Se intitulează "Apel la iertare" şi, după ce este descris momentul liturgic special dedicat PF Teoctist, este

Un neobişnuit comunicat de presă a fost trimis ieri de pe Dealul Patriarhiei. Se intitulează "Apel la iertare" şi, după ce este descris momentul liturgic special dedicat PF Teoctist, este difuzat şi un fragment din predica ţinută cu acest prilej de ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, actualmente locţiitor de patriarh.

"Ţinând cont de faptul că ne aflăm în postul Maicii Domnului şi că ne mai despart doar câteva zile până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august) - ÎPS Daniel a făcut apel la iertare: <

Desigur, nu este uşor să ierţi, a precizat Înalt Prea Sfinţia Sa. Iertarea este o luptă interioară, o răstignire a voinţei de răzbunare şi a intenţiei de a răspunde răului cu rău. Sfânta Evanghelie ne cheamă să lăsăm răzbunarea în seama lui Dumnezeu şi ne îndeamnă să înmulţim binele, nu răul. Doar în felul acesta noi ne umanizăm, ne înduhovnicim, ne sfinţim>> ".

Este evident că acest "apel la iertare" nu vine deloc întâmplător în contextul în care CNSAS cercetează dosarele ierarhilor candidaţi la funcţia de patriarh. În acelaşi context, BOR a depus vineri o reclamaţie la sediul CNSAS prin care Mircea Dinescu este acuzat că ar fi încălcat legea fiindcă a vorbit despre o scrisoare prin care Mitropolitul Antonie Plămădeală i-ar fi cerut lui Nicolae Ceauşescu să-l înainteze în grad de la funcţia de colonel la cea de general.

Gestul Mitropolitului Daniel vine într-un context mai mult decât delicat pentru anumiţi ierarhi care sunt bănuiţi sau au recunoscut deja că au colaborat cu Securitatea. Aceasta poate anunţa convulsii majore determinate de eventuale alte deconspirări cu privire la figurile importante din Sf. Sinod. (Marius Vasileanu)

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite