Mircea Geoană riscă o revoltă în partid
0Preşedintele PSD Mircea Geoană (foto) riscă să fie pus în faţa unei revolte a câtorva dintre liderii partidului şi a mai multor parlamentari care se declară împotriva moţiunii de
Preşedintele PSD Mircea Geoană (foto) riscă să fie pus în faţa unei revolte a câtorva dintre liderii partidului şi a mai multor parlamentari care se declară împotriva moţiunii de cenzură. Printre cei mai vehemenţi contestatari ai depunerii moţiunii se numără preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu.
El a spus la Şcoala de vară a TSD de la Mamaia că moţiunea de cenzură reprezintă o "groapă cu lei" pentru social-democraţi. Iliescu l-a sfătuit, voalat, pe Geoană să nu se iluzioneze că va fi numit premier de către Băsescu, dacă moţiunea va trece. La Senat se va desfăşura astăzi o şedinţă a grupului PSD unde se vor adopta poziţii împotriva moţiunii.
Surse apropiate lui Ion Iliescu afirmă că fostul preşedinte va vorbi în termeni duri împotriva moţiunii de cenzură. Şedinţa de la Senat se va desfăşura în absenţa lui Mircea Geoană, plecat din Bucureşti. Şeful PSD se poate trezi, marţi, la şedinţa Biroului Permanent Naţional şi a grupurilor parlamentare reunite, cu opoziţia majorităţii liderilor şi parlamentarilor PSD.
În partid sunt din ce în ce mai multe semnale, nu numai din zona senatorilor, ci şi din partea deputaţilor, că moţiunea nu este dezirabilă. Fostul preşedinte Ion Iliescu le-a spus tinerilor pesedişti că, în eventualitatea în care moţiunea este adoptată, iniţiativa se transferă preşedintelui Traian Băsescu. Iliescu a prezentat, printre rânduri, soluţia sa: continuarea relaţiei cu liberalii. "Trebuie să folosim cu talent un grup parlamentar puternic pentru a monitoriza guvernul", a spus fostul preşedinte. (Alexandru Macoveiciuc)























































